POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: dropsurile
Dropsurile sunt delicioase, indiferent de aroma preferată a fiecăruia. Poate vă plac unele dropsuri cu gust de portocale, sau cele de lămâie. Ori cele de scorțișoară. Ideea e că le putem pregăti și acasă.
Multora dintre noi, dropsurile ne amintesc de bunici. Mai întotdeauna aceștia aveau dropsuri la ei dar și într-o bombonieră pe una din mesele casei. Dropsurile sunt cunoscute și sub denumirea de „dulciuri fierte” și ceea ce este important de știut e că aceste dulciuri nu sunt o invenție nouă ci sunt vechi de mii de ani. Primii oameni care au preparat dropsuri au fost vechii egipteni. Ei le pregăteau amestecând miere cu nuci și fructe. Spre deosebire de dropsurile străvechi, pe care le putem numi dropsuri sănătoase, în ziua de azi dropsurile sunt realizate aproape exclusiv din zahăr și arome.
Dropsurile au fost inventate de egiptenii antici și apoi transformate în „bomboane fierte”
Utilizat încă din secolul al XIII-lea, cuvântul englezesc „candy”, cu care sunt denumite aceste bomboane, a fost probabil derivat din cuvântul arab „qandi”, care se traduce literal prin „făcut din zahăr”. Ne întoarcem în timp, în secolul al XIV-lea, când industria bomboanelor s-a dezvoltat major în Europa. Producătorii de bomboane fierbeau zahărul, apoi îl combinau cu nuci şi fructe, la fel ca egiptenii antici. De aici și numele de dulciuri fierte.
Până în secolul al XIX-lea dropsurile au devenit extrem de populare în Anglia şi apoi în America de Nord. Pentru a prepara dropsuri nu e nevoie să aveți prea multe cunoștințe. Și nici ingrediente sofisticate. Aveţi nevoie doar de sirop de porumb, zahăr alb, colorant alimentar şi arome.
Rețetă de dropsuri
Ingrediente: o jumătate de borcan de miere de albine; o jumătate de linguriță de ghimbir zdrobit sau un vârf de linguriță de ghimbir pudră; un vârf de linguriță de scorțișoară pudră; o jumătate de linguriță de cacao pudră; un vârf e linguriță de cuișoare măcinate; zeama de la o jumătate de lămâie.
Mod de preparare: puneți într-o cratiță mierea și lăsați la foc mic, amestecând continuu. După o perioadă de fierbere mierea se va transformă într-un sirop ușor închis la culoare. Veți ști că siropul s-a format atunci când, picurând într-o cană cu apă rece, picătură se întărește instant. Când siropul s-a format, adăugați cernând prin sită ingredientele pudră și ghimbirul. Luați de pe foc și adăugați lămâia. Toate ingredientele se adaugă la final pentru a le păstra, pe cât posibil, proprietățile.
Pregătiți o hârtie de copt și picurați apoi cu o lingură, formând astfel dropsurile. Lăsați-le să se întărească apoi le pudrați cu cacao. Rețeta poate fi modificată după preferințe: se poate adaugă lapte, unt de cacao, suc de portocală etc. Laptele trebuie adăugat la începutul rețetei, pentru a nu strica siropul, însă restul ingredientelor se adaugă la sfârșit.