POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: mămăliga
Împreună cu sarmalele sau micii, mămăliga e considerată un preparat tradiţional românesc. Românii mănâncă mămăligă de sute de ani. Și, chiar dacă se râde pe seama acestui fapt istoric, spunându-ni-se „mămăligari”, trebuie recunoscute calitățile mămăligii. Nu sunt puține.
Mămăliga are un aport important de vitamine şi minerale. A fost la îndemâna țăranilor, pentru a se hrăni consistent și sănătos. Dar nu e deloc o mâncare de proastă calitate. Și cu atât mai puțin una de evitat. Din contră.
Mămăliga este un terci gros din făină de mălai. Adică de porumb. Se prepară peste tot pe glob. Faptul că făina se fierbe pur și simplu în apă, până atinge consistența dorită, o face mult mai simplu de preparat decât, de exemplu, pâinea. De aceea a fost, mult timp, un înlocuitor facil. Unii o fierb în lapte, adaugă unt şi brânză etc.
Mămăliga în România
În țara noastră mămăliga se prepară de la jumătatea secolului al XVII-lea, când porumbul a început să fie cultuvat în Ţările Române. Dar și până atunci se prepara o „soră” a mămăligii, din mei. Făina galbenă de porumb era însă mult mai gustoasă. Istoria mămăligii în România are doar câteva sute de ani.
Trebuie aminti că porumbul a ajuns în Europa în secolul al XVI-lea, de pe continentul american. Odată cu el, europenii au învățat să prepare mămăliga. Deja în anul 1873, celebrul dicţionar Larousse atestă existenţa mămăligii, ca fiind „făina de porumb fiartă în principatele Dunării”.
Mămăliga se regăsește în toate bucătăriile din Europa (Moldova, Bulgaria, Ungaria, Italia, Slovenia, Serbia, Ucraina etc.). Dar și pe celelalte continente, în ţări precum Mexic, Brazilia, Uruguay, Argentina, Venezuela. Pentru acest ultim grup de ţări, prepararea terciului din făină de porumb este veche de mii de ani, porumbul fiind cereala lor de bază.
Cum s-a ajuns la cuvântul „mămăligă”
Trebuie să știți că termenul de mălai, cu care denumim, azi, făina de porumb, este denumirea populară veche a meiului şi prin extensie a făinii din mei. Există și o legendă care circulă în zona Vasluiului în care se spune că denumirea de mămăligă vine de la „Mama Ilinca”, femeia care ar fi încercat prima dată să înlocuiască meiul pe care îl folosea la terci, cu făină de porumb.
Rețetă de mămăligă
Ingrediente: 250 g mălai de porumb, 1 l apă, 1 linguriță de sare.
Mod de preparare: Apa se pune la fiert împreună cu sarea. Când clocotește, se adaugă făina, treptat, în „ploaie” și se mestecă puternic cu un tel. Când începe să bolborosească, după s-a încorporat tot mălaiul, mămăliga este gata. Se răstoarnă pe o farfurie sau un tocător de lemn și se lasă să se răcească. Ea se va și întări. Dacă vreți să o tăiați ca pe vremuri, folosiți un fir de ață.