POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: Clătitele
Clătitele sunt un desert pe care nu există om care să nu știe să îl prepare. Mai sunt unii plini de îndemânare care reușesc să le întoarcă în tigaie fără să le atingă, aruncându-le în sus.
Obținute prin coacerea unei foi subțiri de aluat făcut din făină, ouă, lapte, apă și sare, clătitele sunt servite azi ca desert sau gustare, în funcție de umplutură – cele dulci sunt conțin zahăr, gem, dulceață, ciocolată, miere și sunt prăjituri, iar cele sărate au în interior combinații de carne, brânză și legume și pot fi servite cu succes ca antreu sau chiar ca fel principal. De regulă, sunt servite rulate, pliate ori împachetate.
În fond, clătitele sunt rude bune cu pâine, cu lipiile sau chiar cu blatul de pizza. Și au o vechime atestată documentar, în scris, de aproape 2 milenii ( 2000 de ani).
Se preparau și în Grecia Antică. Iar în timp, au rezistat, iar rețeta lor a fost în permanență adaptată. Dar, de fapt, pare că clătitele se preparau încă din Neolitic (n.r. Neoliticul este o perioadă din istoria omenirii, fiind ultima perioadă a Epocii de piatră, care s-a încheiat în 1900 î.Hr.).
Oamenii din Neolitic coceau pe pietre fierbinți un amestec de pulbere din semințe și apă. Aceste „turte”, străbunicele clătitelor de azi, erau un fel de pâine nedospită.
Cea mai veche rețetă de clătite, transcrisă de un grec
După ce în jurul anului 6000 î.Hr., în Egipt apare pâinea dospită datorită folosirii unui tip de grâu care conținea suficient gluten ca să permită creșterea aluatului, pe durata Antichității, pâinea a devenit mai mult decât un aliment de bază. Grecii au început să coacă diverse produse de patiserie, chiar dacă atunci nimeni nu le numea așa. Ei preparau clătite pe grătar – de fapt, pâine unsă cu miere și ulei, și le numeau tegenites, teganites sau tegenias (cuvinte derivate din tegano, ce însemna tigaie pentru prăjit).
Drept dovadă ele se regăsesc în lucrarea Deipnosophistae a cronicarului Athenaeus din Naucratis (170 – 223 d.Hr.). Acesta descrie modul în care se prepara acest desert, pe care îl numește plakous: se amestecau 500 g de făină, 60 ml de vin alb, 60 ml de lapte acru și o jumătate de linguriță cu sare. Compoziția se cocea într-un vas plat, lat, pe ambele fețe, în puțin ulei de măsline. Plakous se servea la micul dejun, acoperită cu miere, semințe de susan și uneori cu brânză. Sună foarte asemănător cu clătitele americane, peste care se toarnă sirop de arțar.
Clătitele, așa cum le știm azi, sunt o specialitate bretonă
În timp, au apărut nenumărate alte rețete. Una dintre cele mai cunoscute este Kaiserschmarrn, clătite preparate în secolul al XIX-lea la curtea lui Franz Joseph I al Austriei. Desertul era numit „firimiturile împăratului“. Clătita se tăia fâșii care apoi erau amestecate cu gem și alune de pădure mărunțite.
Clătitele în forma lor de azi sunt originare din nordul Franței, mai precis din Bretania. Zona e supranumită „patria clătitelor”, dar și a cidrului și a fructelor de mare. Francezii fac diferența între crêpes (clătite dulci) și galettes (clătite sărate). Crêpe vine din latinescul crispa, ce înseamnă „buclat“.
În 1886, Marie-Catherine Cornic, cunoscută mai ales drept Katell Cornic a creat o rețetă de clătită foarte subțire și crocantă, pliată în formă de paralelipiped, și care arăta ca o dantelă fină. Dată fiind asemănarea cu dantela, a primit numele de crêpe-dentelle (clătită dulce dantelată).
Din 1920, produsul este cunoscut și sub numele de gavottes. Dar trebuie să știți că aceasta a luat naștere dintr-o eroare: clătita a fost prăjită prea tare și astfel nu a mai putut fi pliată.
Rețetă de clătite cu cremă de cireșe
Ingrediente: 140 g făină; 4 ouă; 2 linguri zahăr; 300 ml lapte; 3 linguri unt. Ingrediente pentru crema de cireșe: 350 g cireșe; 250 g mascarpone ; 170 g smântână pentru frișcă; 3 linguri zahăr pudră. Ingrediente pentru decor: smântână pentru frișcă; zahăr.
Mod de preparare: Se amestecă la mixer făină cu zahărul, sarea, ouăle, laptele și untul topit. La un blender, se mixează apoi mascarpone cu smântână pentru frișcă, cireșele fără samburi și zahărul. Crema obținută trebuie să fie pufoasă și omogenă. Clătitele se fac într-o tigaie antiaderenta, fără ulei. Se prăjesc timp de 1 minut pe fiecare față. După ce sunt umplute, clătitele pot fi ornate cu cireșe și frișcă.
Sursa foto: Actu.fr, Pixabay
POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: Creșmnit, prăjitura Papei