POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: Baked Alaska sau Omleta norvegiană
Care e cel mai iubit fel de mâncare al oamenilor? Desertul. Există o mulțime de rețete de prăjituri sau torturi. Unele sunt mai vechi, altele mai noi, iar altele există, dar nu sunt atât de cunoscute pentru noi, românii. Din această categorie face parte și desertul despre care vorbim azi la rubrica POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Baked Alaska este un desert vechi, dar cu o istorie interesantă.
Deși noi nu o prea cunoaștem, această prăjitură e foarte apreciată în Statele Unite ale Americii. Acolo o zi din an, și anume 1 februarie, îi este dedicată acestui desert, conform nationaldaycalendar.com. Numit și „Omleta norvegiană”, acest desert e preparat foarte simplu. Un blat de tort e umplut cu înghețată, iar apoi totul e învelit într-o bezea care mai apoi este flambată. Adică i se dă foc.
Povestea preparatului Baked Alaska
Preparatul are, așa cum spuneam, o poveste interesantă. De fapt, are mai multe povești. Însă cea mai cunoscută este cea din anul 1867. Atunci, în Statele Unite ale Americii a izbucnit o dezbatere serioasă cu privire la potențiala achiziție a Alaskăi de la Rusia. Secretarul de stat William Seward a fost de acord cu un preț de cumpărare de 7 milioane de dolari, iar Alaska a devenit teritoriu al Statelor Unite în 1868.
Inventatorul preparatului Baked Alaska e considerat a fi Charles Ranhofer, bucătarul șef al restaurantului Demonico`s din New York. Acesta era cunoscut pentru faptul că numea feluri de mâncare noi și redenumea feluri de mâncare vechi după persoane și evenimente celebre. Profitând de controversele aprinse din jurul achiziției din nordul înghețat, denumirea de Baked Alaska s-a potrivit perfect. Prăjitura era rece, aproape înghețată, iar înainte de servire se băga câteva momente într-un cuptor încins. Există variante în care ea se flambează, după ce bezeaua s-a rumenit în cuptor. De asemenea, bezeaua mai poate fi rumenită și cu un arzător special de bucătărie. Dar pentru acest lucru trebuie să cereți obligatoriu ajutorul părinților.
Rețeta desertului Baked Alaska
Baked Alaska e unul din cele mai interesante preparate de care ați auzit, nu-i așa? Un desert cald la exterior și rece la interior. Ar fi păcat să nu încercați măcar o dată să-l faceți, iar pentru asta aveți nevoie, evident, de o rețetă. La fel ca orice preparat și Baked Alaska are mai multe rețete. Pentru una dintre ele aveți nevoie de:
1 blat de tort subțire;
800 – 1000 grame de înghețată de vanilie (sau altă aromă care vă place);
3 albușuri mari (96 de grame de albuș crud);
160 de grame de zahăr;
80 ml apă;
1 lingură de oțet;
1 praf de sare;
Opțional: 2 linguri din dulceața preferată, un jeleu de fructe, fructe proaspete, sos de ciocolată sau caramel etc.
Lista de ingrediente face parte din rețeta Laurei Laurențiu, cea care împărtășește cu pofticioșii mici secrete și oferă sfaturi pentru prepararea desertului. Toate acestea pot fi aflate de aici, iar modul de preparare este prezentat în video-ul de mai jos. Desertul Baked Alaska se servește imediat, cât încă bezeaua e fierbinte.