POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: Pilaful de orez
Vă vine să credeți sau nu, pilaful de orez este unul dintre cele mai vechi feluri de mâncare din lume. Și se mănâncă peste tot. În India, în România, în Caraibe, oriunde vă gândiți. În plus, e gătit simplu și poate constitui un fel principal ca atare, sau alături de ceva. Ceva adică aproximativ orice vreți: carne, tofu, ouă, fructe.
Alături de alte cereale, orezul este cultivat din preistorie. Cea mai simplă formă de a-l pregăti este să fie fiert. Prin fierbere rezultă pilaful.
Cuvântul folosit de români, pilaf, provine din limba turcă – pilav, strămoșul său fiind persanul pilāv. Dar să știți că termenul identic cu al nostru, „pilaf”, este folosit și în dicționarele nord-americane, preluat tot din limba turcă. Britanicii, însă, au adoptat termenul pilau, care e împrumutat din limba hindi, pulāv. Dar, ce e de reținut, e că ambii termeni descriu același lucru: o fiertură de orez sau orez gătit.
Istroia pilafului, veche de 13.000 de ani
Conform datelor istorice, orezul a început să fie cultivat inițial în zona Chinei, cu peste 13.000 de ani în urmă. Mai apoi a ajuns în India. Mult mai târziu, adică între 1.000 și 500 î. Hr și oamenii din Persia antică au început să cultive orez. Este de la sine înțeles că din aceeași perioadă există și cea dintâi rețetă de pilaf de orez. Această cereală s-a răspândit în curând și în alte părți ale Orientului Mijlociu, dar și în Asia Centrală și în Europa și Africa.
Tot în istorie găsim și o referință că în anul 328 î. Hr, când Alexandru cel Mare a cucerit orașul Sogdian Samarkand (acum în Uzbekistan și Tadjikistan), pe masa de sărbătoare s-a aflat și pilaf de orez.
Cunoscutul istoric culinar, K. T. Achaya, autorul unui dicționar de mâncare, spune că unele dintre cele mai vechi mențiuni despre pilaf pot fi urmărite încă din textul epic al lui Mahabharata (încă din 400î. Hr). dar există și scripturi antice, sanscrite din secolele III-V.
Rețeta pilafului s-a îmbogățit odată cu sosirea musulmanilor în India (secolul al VII-lea). Aceștia au pus șofran în pilaf, dar și alte condimente. Așa s-a născut biryani, un fel de mâncare unde orezul, carnea și legumele formează straturi distincte. Curând, rețeta a fost preluată în Macedonia și a ajuns ulterior în Europa. Și românii prepară o mâncare inspirată din acel fel, doar că toate sunt amestecate. În anumite zone geografice i se spune ghiveci. De aici există și expresia omonimă, care înseamnă ceva amestecat.
Să nu uităm de paella spaniolă
Nu putem uita însă alt fel de mâncare ce conține orez, și anume paella spaniolă. Cea mai veche rețetă documentată pentru pilaf provine de la cărturarul persan Avicenna (Ibn Sīnā) din secolul al X-lea. Acesta a scris mai multe cărți medicale, iar în aceste a dedicat spațiu important mâncării. Totodată, a prezentat mai multe tipuri de pilaf. El a descris avantajele și dezavantajele fiecărui ingredient folosit. Nu greșim dacă îl considerăm pe acest învățat „tatăl” pilafului modern.
În timp, pilaful a devenit mâncare de bază în Orientul Mijlociu, cu variații și inovații. Mai târziu, în perioada Uniunii Sovietice, versiunile din Asia Centrală ale pilafului s-au răspândit în toate republicile sovietice, devenind o parte a bucătăriei sovietice comune.
Vă prezentăm o rețetă e bază pentru a realiza un pilaf delicios. După ce o stăpâniți, puteți fi cât se poate de creativi cu ea, adăugând ingrediente după plac.
Ingrediente: o cană de orez, trei căni de apă, o linguriță de unt, sare după gust
Preparare. Orezul se rumenește ușor în untul încins, într-o cratiță, mestecând astfel încât să nu se lipească. Imediat ce devine sticlos, se adaugă apa. Apoi se lasă la fiert, la foc mic, până scade. În final se adaugă sarea.
Dacă doriți ca pilaful să aibă culoare auriu spre galben adăugați puțin turmenic, sau șofran. Mai puteți fierbe și un morcov tăiat bucățele mici, sau, la final, după ce orezul s-a fiert, puteți sparge în el un ou.