Savarinele sunt desertul preferat al românilor. Nu există cofetărie care să nu vândă savarine. Românii le-au luat după ei chiar și când s-au mutat în alte țări. Nu există comunități în diaspora unde să nu fie cel puțin o cofetărie ”românească” ce vinde savarine.

Ce este Savarina? Un aluat pufos, crescut cât un măr mare, cu coroană, bine însiropat în rom dulce, tăiat parțial în două, pe lat și umplut cu frișcă. Și să nu uităm, cu un moț de dulceață, neaparat roșie, în ”frunte”. Arată ca o coroană de prinț sau de regină, cu aur, alb și roșu. Și are o poveste care începe în bucătăriile bunicilor poloneze. Apoi trece pe la un rege care și-a măritat fata cu Ludovic al XV-lea. Abia un veac mai târziu a primit un nume inspirat, în onoarea celui mai celebru gastronom și scriitor francez al vremii.

Povestea începe la curtea regelui Leszczynski

Inventată de o bunică, în Polonia, în secolul al XIV-lea, savarina inițială era departe de ce savurăm azi. Era un simplu aluat dospit, copt în formă cilindrică și garnisit cu fructe uscate.

I s-a gătit și regelui Stanislas Leszczynski, mare amator de dulciuri. Fostul rege al Poloniei și socru al lui Ludovic al XV-lea, a spus că  prăjitura era ”prea uscată”. Regele nu mai avea dinți în gură, problemele dentare fiind ceva obișnuit în acele vremuri. Nu existau cabinete stomatologice atunci.  Bucătarul personal al regelui, pe numele său Nicholas Stohrer, a venit cu ideea de a aromatiza prăjitură și de a o stropi cu vin de Malaga (în epocă romul era considerat băutura borfașilor, și nu se preta să ajungă la papilele gustative regale). Acesta vin e dulceag.

Regele a botezat prăjitura ”Stanislas Leszczynski,”, referindu-se exact la bunicuțele care au invenat-o. ”Baba” în limba poloneză înseamnă bunică.

În 1725 Nicholas Stohrer ajunge la Paris, odată cu Marie, fiica lui Leszczynski care s-a măritat cu Louis al XV-lea. I-a mers bine acolo. Peste cinci ani a deschis prima patiserie din capitala Franței pe Rue Montorgueil 51. Patiseria Stohrer există și azi. În prezent, clădirea e declarată monument istoric în prezent. Aici servește ”Baba” – brioșa uscată stropită cu vin de Malaga, parfumată cu șofran și umplută cu cremă de patiserie (un fel de budincă din ouă, lapte și vanilie).

Prăjitură – omagiu

În anul 1844, trei frați patiseri, Arthur, Augustus și Narcissus Julien, care își făcuseră ucenicia în patiseria deschisă de bucătarul regelui polonez, au transformat rețeta vechii ”Baba”. Ei au copt un aluat aerat, buretos și moale, și l-au însiropat cu o ”licoare secretă” creată de Augustus. Numele prăjiturii a fost un omagiu adus celebrului gastronom și scriitor francez Jean-Anthelme Brillat-Savarin (1755 – 1826): ”Le savarin”. Adică Savarina. Pierre Lacam (1836-1902), în Memorialul istoric și geografic al patiseriei, desecretizează siropul rețetei păstrate sub cheie de Augustus Julien. Acesta conținea apă, zahăr, zahăr vanilat, sâmburi, Kirsch, apă de trandafiri anisette, apă de marască, mentă, flori de portocale, pelin, ulei de migdale amare și absinth. Frații Julien au copt savarina într-o formă specială (un cilindru metalic cu alt cilindru în mijloc).

În zilele noastre, Savarinele se însiropează cu apă, zahăr și rom sau esență de rom.

POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Rețetă de Savarine

Ingrediente: 6 ouă, 7 linguri pesmet, 6 linguri zahăr, sare (aluat); 2 pahare de apă, 1 pahar de zahăr, rom sau esență de rom după gust (sirop); 500 ml smântână dulce, 2 linguri zahăr pudră (frișcă); dulceață pentru ornat.

Preparare: Gălbenușurile se amestecă cu 3 linguri de zahăr până se albesc într-o cremă fină. Albușurile se bat spumă tare cu praful de sare și celelalte 3 linguri de zahăr, până la dizolvarea cristalelor. În crema de gălbenușuri se adaugă, pe rând, pesmetul, spuma albușurilor și se amestecă omogen. Aluatul are textura unei spume. Formele se ung cu unt și se tapetează cu făină, se umplu cu aluat și se coc în cuptorul preîncălzit la 190 de grade, timp de 15 minute (se face testul cu scobitoarea – dacă introdusă în savarină aceasta iese curată, prăjiturile sunt gata).

Între timp se fierbe apa cu zahărul pentru sirop, și se adaugă romul. Savarinele se scot fierbinți din forme și se scufundă scurt în sirop, dintr-un gest.

Se bate frișca spumă foarte tare și se îndulcește cu zahărul pudră.

Când savarinele s-au răcit se taie un căpăcel fiecăreia, deschizătura rezultată se umple cu frișcă, iar ”căpăcelul” se unge cu dulceață apoi se așează deasupra umpluturii. Prăjiturile se servesc după ce au stat la frigider.

POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: crispy strips

Articolul POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: Savarina apare prima dată în Stiripentrucopii.

Aproape de orășelul Gryfino din Pomerania de Vest se află o pădure neobișnuită. Fiecare copac seamănă cu litera J, fiind „îndoit” la bază. Și mai ciudat este că mulți seamănă între ei. Denumirea de „Pădurea strâmbă” a fost dată exact din acest motiv. Copacii sunt curbați la bază, iar apoi cresc drept, așa cum e normal. Indiferent de curbura lor, copacii sunt în mare parte sănătoși și cresc până la 15 metri înălțime.

Deși există afirmații potrivit cărora pădurea ar avea 400 de arbori, există mai puțin de 100 de pini strâmbi răspândiți pe două hectare de teren, conform administratorilor districtului forestier Gryfino. Se pare că aceștia au fost plantați între 1930 și 1945. Potrivit indiatimes.com, copacii aveau între șapte și 10 ani când au fost plantați și aproape toți sunt orientați spre nord.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Eric Franke | German Explorer (@_ericfranke)

Cum se explică forma de „J” a copacilor din pădure

De-a lungul timpului, bineînțeles, Pădurea strâmbă a atras o mulțime de vizitatori. În același timp au apărut și mai multe teorii pentru a demonstra de ce pinii au acea formă strâmbă. Una dintre teorii sugerează că, în anii 1930, au fost plantați pini de lungimi diferite, care au fost apoi aplatizați de tancurile germane când erau tineri. Alții sugerează că furtunile puternice de zăpadă, atracțiile gravitaționale, mutațiile genetice sau chiar extratereștrii ar fi putut modifica forma copacilor. O altă teorie spune că pinii au fost modificați intenționat de către fermierii locali. Aceștia ar fi vrut să obțină lemn curbat în mod natural, pe care să-l folosească apoi în fabricarea de mobilier.

Deși există mai multe teorii, adevărul rămâne un mister. Deoarece Gryfino a fost în mare parte abandonat în primele etape ale celui de-al Doilea Război Mondial până în anii 1970, localnicii care au trăit înainte de război în apropierea pădurii și care probabil aveau răspunsul la misterul din spatele Pădurii strâmbe nu mai sunt în viață.

Sursă foto: instagram.com/zfns777

MISTERELE LUMII, ISTORII NEELUCIDATE. Povestea navei spațiale vechi de 3.000 de ani

Articolul MISTERELE LUMII, ISTORII NEELUCIDATE. Pădurea strâmbă a Poloniei apare prima dată în Stiripentrucopii.

Este o prăjitură delicioasă cu gust de vanilie. Denumirea ei are legătură cu munții Carpați, ce au un aspect denivelat, la fel cum e și aparența acestei prăjituri. Are două foi de coji de eclere și cremă de lapte și unt în interior.

Ce ne spune istoria acestei prăjituri

Originile desertului sunt neclare; cel mai probabil a apărut la începutul anilor 1950 și 1960, dar popularitatea sa a devenit larg răspândită abia în anii 1970 și 1980. Numele oficial, Karpatka, a fost inventat sau înregistrat pentru prima dată în 1972 de către un grup de studenți la filologie. În mod tradițional, prăjitura se servește cu ceai.  Din anul 1995, Karpatka a devenit o marcă înregistrată la Oficiul polonez de brevete.

Rețeta prăjiturii Karpatka

Ingrediente foi: 4 ouă, 100 ml lapte, 100 ml apă, 80 g unt, 1 linguriță zahăr, 0,25 linguriță sare, 140 g făină.

Ingrediente cremă: 2 ouă, 500 ml lapte, 60 -70 g amidon (dacă ouăle sunt mari puneţi 70 g), 80 g unt, 150 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 0,5 linguriță turmenic (pentru culoarea cremei).

Mod de preparare

Într-un vas punem la fiert laptele și apa. Când compoziția începe să fiarbă, adăugăm sarea, zahărul și untul. Când untul deja s-a topit, presurăm treptat făina amestecând încontinuu. Chiar dacă la început făina se face cocolașe, amestecând bine, aluatul va deveni uniform. Aluaul îl amestecăm 3 – 5 minute la foc mic, până obținem o cocă de aluat netedă. Aluatul îl punem într-un vas să se răcească.

După ce aluatul s-a răcit, adăugam în el treptat câte un ou și amestecăm bine compoziția până ce oul se omogenizează. Procedăm la fel cu toate ouăle pe rînd. Am obținut un aluat cremos.

Supraîncălzim din timp cuptorul. Vom avea pregătită o tavă de 20 – 22 cm în diametru pe care o vom tapeta cu hârtie. Vom împărți aluatul în două părți. Vom obține două foi. Vom pune o parte din aluat în tavă. Suprafața nu trebuie să fie uniformă. La fel vom proceda și cu a doua foaie. Vom coace foile la 180C până aluatul se va dubla în volum și va fi rumen la suprafață.

Preparăm crema. Cei 500 ml lapte și 300 ml le punem pe foc. Separat, 200 ml încorporăm cu ouăle, amidonul și zahărul. Cu un tel amestecăm compoziția. Când laptele dă în fiert, dăm focul la minim și turnăm amestecul, amestecând încontinuu până ce crema începe să se îngroașe și să fiarbă. Stingem focul, adăugăm zahărul vanilat și punem deasupra o peliculă alimentară. Dăm crema la rece.

După ce crema s-a răcit, batem cu blenderul untul la temperatura camerei și câte puțin adăugăm crema rece. Facem această etapă în reprize scurte la viteză minimă. Crema este gata.  Ansamblăm prăjitura. Punem într-un cerc prima foaie. Punem crema, apoi a doua foaie. Lăsăm prăjitura în frigider peste noapte.

Sursă rețetă: Bunica.md

Sursa foto: Instagram

POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: Mac and cheese sau, pe românește, macaroanele cu brânză

Articolul POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: Karpatka, prăjitura Munților Carpați apare prima dată în Stiripentrucopii.

Articolul Unde va avea loc următoarea ediție a Junior Eurovision apare prima dată în Stiripentrucopii.

Cu toții am auzit sau am mâncat cel puțin o dată acest desert. Savarinele le întâlnim în toate cofetăriile, iar acum le putem procura chiar și din magazine alimentare sau supermarket-uri. Deși este unul din  deserturile preferate al românilor, acesta este inventat de bunicile poloneze.

Legenda

În secolul al XIV, o bunică a inventat acest desert. Era un aluat simplu, copt într-o formă cilindrică. Nu părea ceva special. Acest desert i-a fost pregătit și regelui Stanislas Leszczynsky, socru al lui Ludovic al XV -lea. Regele Poloniei era amator de dulciuri, însă era foarte mofturos. Nu i-a plăcut prăjitura originală pe motiv că era „prea uscată” pentru gingiile sale regale.

Așadar, bucătarul de la curtea regală s-a pus pe treabă și a modificat desertul astfel încât să fie pe placul regelui. Bucătarului personal, Nicholas Stohrer i-a venit o idee strălucită. Acesta a aromatizat prăjitura și a stropit-o cu vin de Malaga, astfel desertul a devenit mai însiropat.

Regele i-a dat numele de „Baba” desertului, făcând referire la bunicile care l-au inventat.

Deși pare că așa a luat naștere savarina, mai durează puțin până când aceasta ajunge desertul de astăzi. Bucătarul regelui ajunge la Paris în anul 1725, unde cinci ani mai târziu își deschide prima patiserie. Acolo începe să servească „Baba”. Mai târziu, trei frați – Arthur, Augustus și Narcissus Julien – îi devin ucenici bucătarului Nicholas.

În 1844, cei trei frați își deschid propria patiserie și reinventează rețeta. Aceștia au vrut să îi aducă un omagiu celebrului gastronom și scriitor francez Jean – Anthelme Brillat – Savarin și numesc desertul „Le Savarin”.

Mai târziu, în Memorialul istoric și geografic al patiseriei, siropul secret a fost dezvăluit. Acesta conținea apă, zahăr, zahăr vanilat, sâmburi, Kirsch, apă de trandafiri, apă de marască, mentă, flori de portocale, pelin, ulei de migdale amare și absinth.

Acum că știm povestea savarinelor, ne putem apuca să le face chiar noi.

Ingrediente:

Pentru blat avem nevoie de 6 ouă, 7 linguri pesmet, 6 linguri de zahăr și un praf de sare. Pentru sirop vom folosi 2 pahare de apă, 1 pahar de zahăr și esență de rom după gust. Iar pentru crema desertului vom avea nevoie pentru frișcă  de 500 ml smântână dulce, 2 linguri zahăr pudră. Pe deasupra putem adăuga dulceață.

Mod de preparare

Amestecăm gălbenușurile cu 3 linguri de zahăr, până obținem o pastă albă. Albușurile le batem cu un praf de sare și 3 linguri de zahăr până când se transformă într-o spumă, care nu cade din castron. Acum trebuie doar să amestecăm cu grijă crema de gălbenușuri cu pesmetul și spuma de albușuri.

Ungem formele cu unt, le tapetăm cu făină, adăugăm compoziția și le băgăm la cuptor pentru 15 minute la 190 de grade.

Între timp, fierbem apa cu zahărul pentru sirop, adăugăm romul  și ne putem apuca de cremă.

Batem frișca foarte bine și o îndulcim cu zahărul pudră. Când savarinele sunt gata, le scoatem de la cuptor și le scufundăm scurt în sirop.

Când s-au răcit putem asambla desertul. Tăiem savarina pe jumătate și umplem golul cu frișcă. Ornăm deasupra cu dulceață și le putem servi.

Nu uitați să cereți ajutorul părinților când trebuie să folosiți cuțite sau aragazul.

Articolul REȚETE COCHETE – Savarină apare prima dată în Stiripentrucopii.

Europa deține foarte multă istorie în ruinele castelelor de astăzi. Acestea au devenit ruine după ani de război și împăcare. Iar astăzi, au rămas doar siluetele lor.

Nu am călătorit în timp ca să vă arătăm cum erau castele acum mulți ani, deși ne-am fi dorit să putem să facem acest lucru.
Se pare că Budget Direct a colaborat cu mai mulți arhitecți și designeri pentru a reconstrui aceste castele abandonate din Europa.

„În timp ce eforturile de a combate efectele crizei COVID-19 au crescut, milioane de oameni de pe glob sunt blocați acasă. Acest proiect oferă o felie de evadare și inspirație mult necesară pentru călătorii pe fotolii”, au declarat reprezentanții Budget Direct pentru BoredPanda.

Castelul Samobor – Croația

Regatul Samobor a fost o monarhie medievală. Aceasta deținea părți din Republica Cehă modernă și Germania de la sfârșitul secolului a XII- lea, până la primul război mondial. Castelul a fost construit la jumătatea secolului al XIII – lea de către domnitorul Ottokar.

Château Gaillard, Les Andelys -Franța

Castelul Gaillard a fost construit între anii 1196 și 1198 de către Richard Lionheart. Acesta a fost construit pentru a se apăra de Filip al II – lea al Franței. Castelul a trecut prin foarte multe „experiențe” până când a fost abandonat. Ulterior acesta a fost demolat de Henric al IV – lea al Franței.

Castelul Dunnottar, Stonehaven – Scoția

Acest castel este construit pe un „port de mare” care privește spre Marea Nordului de pe coasta de est a Scoției. De-a lungul anilor castelul a jucat un rol important în tensiunile dintre scoțieni și englezi.

Castelul Menlo, Galaway – Irlanda

Castelul Menlo a fost deținut de către familia Blake. Acesta a fost distrus într-un incendiu în anul 1910. Vizitarea acestui castel este o experiență unică, acesta fiind camuflat în întregime de iederă.

Castelul a fost construit pentru uz casnic și nu militar.

Castelul Olsztyn – Polonia

Acest castel este așezat pe un deal, printre roci calcaroase, cu vedere la râul Lyna din nord – estul Poloniei. Castelul a fost construit înainte de 1306 și a fost extins către Casimir cel Mare între anii 1349 și 1359 pentru a se apăra împotriva cehilor.

Castelul Spiš, Spišské Podhradie – Slovacia

Castelul Spiš este unul dintre cele mai mari castele din lume. Acesta acoperă o suprafață de patru hectare. Castelul servea în scopul unei cetăți de frontieră în regatul maghiar feudal. Mai apoi, castelul a devenit casa mai multor familii ce l-au folosit pe post de conac. A fost deținut de familia Csak, după care a fost distrus de un incendiu, provocat de un fulger, în anul 1780.

Castelul Poenari, Valachia – România

Ultimul, dar nu cel din urmă este castelul Poenari. Legendarul castel este împodobit cu detalii încât pare că este desprins dintr-o carte de povești. Castelul a aparținut lui Vlad Țepeș, Voievodul Țării Românești.

Sursa BoredPanda

Sursa foto Budget Director

Articolul Castele de poveste, devenite acum ruine apare prima dată în Stiripentrucopii.

Bicicleta este unul dintre cele mai ecologice mijloace de transport. Ce facem insă cand vrem să ne plimbăm pe bicicletă noaptea şi nu vedem? Polonia  a găsit cea mai bună soluţie pentru a preveni accidentele. Recent, s-a inaugurat o pistă solară pentru biciclişti. Arată fantastic şi este “eco-friendly”. Poate rezista până la 10 zile şi este total ecologică.

Pista de bicicletă luminată se găseşte în nordul Poloniei, în zona Lidzbark Warminski, şi a fost creată de TPA Instytut Badań Technicznych Sp. z o.o. Este făcută dintr-un material sintetic care acumulează energie solară si generează lumină. ”Materialul folosit de noi oferă lumină suficientă și reacumulează mereu energia în timpul zilei. O stochează și o utilizează seara”, a declarat Igor Ruttmar,  președintele TPA și inițiatorul proiectului  pentru understandingcompassion.com

Conceptul seamană cu cel Starry Night din Olanda, unde sunt folosite LED-uri, dar este 100% dependent de soare. Cei care au venit cu ideea spun că doresc prevenirea accidentelor şi protejarea mediului. ”Sperăm că traseul luminat pentru biciclete va ajuta la prevenirea accidentelor. Este o problemă aici în Polonia, în special în zonele mai îndepărtate de orașe” , explică Igor pentru aceeași sursă.

În Marea Britanie există piste luminate cu led-uri încă din 2013, dar cea din Polonia este unică în Europa. Ce părere aveţi? ȘTIRI PENTRU COPII vă aduce mereu cele mai noi informații din era tehnologiei și vă învață zilnic despre ecologie. Puteţi citi aici ultimul articol despre un concurs pentru toţi elevii de gimnaziu organizat în România.

Dicționar:

Eco-friendly: ecologic, nu distruge natura

Acumulare: adună

Van Gogh: pictor foarte cunoscut

Sursă:understandingcompassion.com

Sursă foto:understandingcompassion.com

Articolul Polonia – pistă de biciclete unică în lume: acumulează energie solară ziua şi generează lumină noaptea apare prima dată în Stiripentrucopii.