Stiripentrucopii > parinti
Rezultatele sesiunii speciale de Bacalaureat înainte de contestaț ...

Ministerul Educației și Cercetării a transmis un comunicat de presă în care sunt prezentate rezultatele sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat înainte de contestații. Rata de promovare înregistrată în această […]

Două creșe noi vor fi construite la Timișoara

Veste bună pentru viitorii părinți ai orașului de pe Bega și nu numai. Două creșe noi se vor construi la Timișoara. Construcția lor va fi realizată cu bani de la […]

Cum le explicăm copiilor că nu trebuie să fumeze

Cu toții știm că țigările sunt nesănătoase. Ce ne facem însă când constatăm că cei mici se apucă de fumat? Nu de puține ori copiii au fost prinși fie de […]

Cele 10 măsuri prin care Guvernul sprijină educația

În ședința de Guvern ce a avut loc săptămâna trecută,  au fost prezentate, dar și adoptate, câteva măsuri care vin în sprijinul educației. În cele ce urmează vă prezentăm cele […]

Cel mai mare târg pentru copii, în septembrie, la Romexpo

Mega reduceri şi discounturi exclusive la peste 250 de branduri dintre cele mai  căutate, doar între 2 şi 5 septembrie. Baby Boom Show, cel mai mare târg pentru copii între 0-7 ani şi viitoare mămici, îşi redeschide porţile cu ediţia de toamnă, care are loc între 2 şi 5 septembrie, la  Romexpo, Bucureşti. Intrarea este gratuită.  

„Treaba copiilor e să se joace”. Cât adevăr e în această afirmați ...

Părinți, asta este pentru voi. Prezența voastră în viața copiilor este foarte importantă, lucru pe care-l știți deja. Treaba copiilor e să se joace, lucru pe care, din nou, îl […]

Patrula Cățelușilor vine în cinematografe. Filmul verii pentru co ...

Patrula Cățelușilor vine în cinematografe. Aceasta este ocazia perfectă pentru a-l duce pe cel mic pentru prima oară la film. Aflați în continuare mai multe detalii despre filmul care va […]

Cât timp au voie copiii mici la plajă. Vă învățăm să faceți calcu ...

E perioada concediilor, iar majoritatea familiilor profită de căldură și merg la mare. Temperaturile sunt foarte ridicate și este foarte important să ne protejăm. Astăzi vă spunem cât timp au […]

Grădina cu artiști așteaptă întreaga familie la un mini festival ...

În weekendul 7 – 8 august, Grădina cu Artiști vă invită la un mini festival potrivit pentru întreaga familie. Printre activitățile care vă așteaptă se numără spectacole de teatru pentru […]

Suceava – Copiii și părinții au învățat împreună de ce treb ...

În perioada 28 – 30 iulie, la Cacica, o localitate din județul Suceava, a avut loc o tabără dedicată atât copiilor, cât și părinților. Unul din scopuri a fost prevenirea […]

Cum va fi al doilea an școlar în pandemie. Ministrul Educației a ...

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a anunțat, marți, cum va fi al doilea an școlar în pandemie. Acesta a prezentat structura anului școlar 2021 – 2022 și a punctat câteva […]

Doi părinți scriu o carte pentru copiii care vor să le câștige at ...

„Întâlnirea” este primului volum din seria „Saga Pufoșilor”, scris de Alina și Zoran Vuxanovici, cu ilustrații color de Sorin Sorășan. Povestea lui prezintă patru prieteni între 2 și 5 ani, […]