Cât timp au voie copiii mici la plajă. Vă învățăm să faceți calculul
E perioada concediilor, iar majoritatea familiilor profită de căldură și merg la mare. Temperaturile sunt foarte ridicate și este foarte important să ne protejăm. Astăzi vă spunem cât timp au voie copiii mici la plajă. Medicul pediatru Mihai Craiu a oferit sfaturi legate de expunerea la soare a celor mici.
Atunci când plecăm în concediu scopul este să ne relaxăm și să ne distrăm. Să uităm de griji și să petrecem timp cu familia. Copiii iubesc apa și joaca, iar plaja este locul care combină aceste două lucruri. Cu toate acestea părinții trebuie să aibă grijă la cât de mult le permit copiilor să stea atât la soare, cât și în apă. Într-o intervenție la un post de televiziune medicul pediatru Mihai Craiu a vorbit despre aceste lucruri.
Conform medicului nu există o limită de vârstă când vine vorba de mersul la mare cu copii. Pentru ca părinții să fie liniștiți Mihai Craiu recomandă să se consulte un doctor înainte de plecare. Asta pentru a fi pregătiți pentru situațiile neprevăzute. Din cauza faptului că cei mici schimbă mediu se poate să apară un ușor disconfort și aceștia să nu mai vrea să mănânce, spre exemplu.
Nu stăm non-stop pe plajă și nici în apă
Cu toate astea nu înseamnă că cel mic trebuie lăsat non-stop la apă și în soare. Chiar și simplul ținut pe plajă nu este indicat toată ziua. „Chiar dacă punem acești copii mici sub o umbrelă și avem falsa senzație de siguranță pe care ne-o dă o cremă solară bună, un costum de baie integral, care are un anumit factor de protecție, trebuie spus că statul la soare și în acea temperatură și la lumină reflectată, pentru că nisipul și apa de mare reflectă foarte mult razele de soare, constituie o posibilă agresiune pentru cei mici.
Un copil foarte, foarte mic, care doarme mai mult decât trebuie, care se joacă mai puțin, care începe să fie somnolent, e un semnal mare de alarmă. De aceea, cred că orele prânzului, în mod categoric, de la 12:00 la 16:00, n-ar trebui să fie pentru copiii mici pe plajă”, a declarat Mihai Craiu la Digi24.
Durata de timp în care putem sta la plajă se calculează în funcție de vârsta celui mai mic copil din familie, spune pediatrul. Tot el recomandă ca pentru copiii foarte mici această ședință de plajă să nu dureze mai mult de două – trei ore, de preferat dimineața. Medicul recomandă intervalul 8:30 – 11:00, nicidecum la orele prânzului.
Cu soarele și cu statul la plajă ne-am lămurit. Să vorbim puțin și despre statul în apă. Medicul spune că și statul în apă poate fi prea mult. „Și acest prea mult are și niște semne evidente. E suficient să ne uităm la mâinile copilului. Dacă ele arată ca niște mâini de spălătoreasă, cu siguranță el a stat prea mult în apă. (…) Copiii se pot deshidrata stând într-o apă foarte sărată”, spune Mihai Craiu.