Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Ordonanță de Urgență prin intermediul căreia se modifică și completează Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior.
Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Ordonanță de Urgență prin intermediul căreia se modifică și completează Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior.
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează campania națională „Liga profesorilor excepționali”, ediția 2024. Este dedicată dascălilor care dezvoltă România prin educație și contribuie la formarea unor noi generații de […]
Ministerul Educației face un pas înainte pentru îmbunătățirea calității învățământului superior. Trei acte normative au fost semnate și transmise spre publicare în Monitorul Oficial, iar printre noutăți se numără reglementarea […]
Elevii s-au întors astăzi din nou în bănci pentru un nou an școlar. A fost o zi importantă și emoționantă atât pentru părinți, cât și pentru cadrele didactice și copii. […]
Poveștile din lumea modei sunt fascinante și fabuloase. O perspectivă în perpetuă schimbare, piese care revin, constant, în trend, moda e un loc unde creativitatea nu are limite. Și nici […]
Noul an școlar vine cu noi obligații, interdicții și drepturi pentru copii. Părinții sunt și ei vizați. Vă prezentăm ce prevede Legea învățământului preuniversitar în anul școlar 2023-2024. Aceasta va […]
Noua lege a Învățământului Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, introduce un nou examen pentru elevii care încep gimnaziul toamna aceasta. Examenul este valabil doar pentru unitățile de învățământ care decid […]
Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat ieri, 1 august 2023, două apeluri competitive. Acestea prevăd […]
Ștefan și Amalia, doi copii premianți, riscă să abandoneze școala. Părinții nu-și permit să-i trimită la liceu. Organizația Narada a lansat campania „Ajută un copil să nu-și piardă vocea!”, desfășurată pe site-ul www.narada.ro. Vă prezentăm modul […]
Ministerul Educației a publicat rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. După soluționarea contestațiilor se poate spune că vorbim de o situație […]
Zilele trecute au fost publicate rezultatele repartizării computerizate privind admiterea la liceu, iar în perioada 20 – 25 iulie elevii trebuie să depună dosarele la școala la care au fost […]
Numeroși copii și tineri sunt victime ale violenței. Deși tăcuți, în cele mai mute cazuri, semnele violenței sunt vizibile pentru mulți. Fie că este vorba de schimbări comportamentale, semne fizice […]