Warning: Cannot modify header information - headers already sent by (output started at /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/index.php:1) in /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/wp-includes/feed-rss2.php on line 8 artist liric – Stiripentrucopii https://stiripentrucopii.com Mon, 20 Jun 2022 07:52:40 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.4.4 https://stiripentrucopii.com/wp-content/uploads/2024/04/cropped-cropped-logo-nou-stiripentrucopii-32x32.png artist liric – Stiripentrucopii https://stiripentrucopii.com 32 32 O meserie în care ai nevoie de răbdare. Ce face un artist liric ne spune Bianca Mihăescu https://stiripentrucopii.com/2022/06/20/o-meserie-in-care-ai-nevoie-de-rabdare-ce-face-un-artist-liric/ Mon, 20 Jun 2022 16:00:30 +0000 https://stiripentrucopii.com/?p=52592 Meseria este brățară de aur, așa spune un vechi proverb românesc. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au avut îndeletniciri care le-au permis să își câștige existența. Astăzi sunt […]

Articolul O meserie în care ai nevoie de răbdare. Ce face un artist liric ne spune Bianca Mihăescu apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>
Meseria este brățară de aur, așa spune un vechi proverb românesc. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au avut îndeletniciri care le-au permis să își câștige existența. Astăzi sunt atât de multe oferte pe piața muncii încât nu mai știm exact ce responsabilități are fiecare angajat. ŞTIRI PENTRU COPII relatează în fiecare săptămână despre o meserie, pentru a vă ajuta să vă orientați în viitoarea carieră. Astăzi vorbim despre ce face un artist liric. Aflați mai multe despre o meserie în care ai nevoie de răbdare.

Oamenii nu prea știu ce face un artist liric, cu atât mai puțin copiii. Meseria e una frumoasă, care oferă satisfacții, iar de asta ne-am convins în urma interviului cu Bianca Mihăescu. Ea face parte din Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara și ne-a povestit ce presupune această meserie.

Ea a explicat, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă să fii artist liric. „În primul rând un artist liric este un interpret vocal, femeie sau bărbat. De regulă îl găsim în genul de operă, operetă, dar putem să-l găsim și în genul vocal simfonic, cum ar fi la Filarmonică, unde lucrez și eu”, spune Bianca Mihăescu. Artiștii lirici fac mai mult decât să urce pe scenă și să cânte. „Un artist liric transmite sentimente prin muzică. La concerte se vede ce impact poate avea muzica pentru fiecare în parte și ce frumos și simplu poate fi. E o meserie extraordinară. Grea, dar frumoasă”, ne mai spune Bianca.

Cine sunt divele acestei meserii

Artiștii lirici pot fi de mai multe feluri. „Pot fi și soliști, pe care-i găsim la operă, operetă, și în cor, cum am zis, la noi la Filarmonică. Avem împărțeala pe tipologii de voce. Avem soprana (eu aș fi soprana), mezosopran, altist, iar la băieți avem tenor, bariton și bas. Fiecare își are locul lui pe scenă, în cor, și totul e bine gândit”, explică Bianca.

Anumite interprete de operă sunt numite dive. Am vrut să aflăm mai multe despre acest subiect, așa că am discutat cu Bianca despre asta. Ea ne-a zis că, în această meserie, dive sunt numite cele care au o anumită experiență și au reușit să facă o anumită performanță. „Am auzit și eu termenul. Și sincer, bravo lor. Că nu au ajuns degeaba acolo. Nume celebre cum ar fi Angela Gheorghiu, de la noi, sau Maria Callas, Anna Netrebko, Anna Moffo, o grămadă. Și-au pus amprenta de-a lungul timpului prin felul lor specific de a interpreta diferite roluri, prin timbrul lor extraordinar și diferit. Sunt atât de impresionată de felul în care își pot modela interpretarea pe diferite roluri, un lucru foarte greu, și bravo lor. Sunt o mare influență pentru toți cei care vor să parcurgă drumul acesta”, e de părere Bianca Mihăescu.

Cum ajungi artist liric și de ce calități ai nevoie

Tot de la Bianca am aflat că pentru această meserie e nevoie de multe ore de învățat. Atât la școală, cât și de unul singur. De asemenea, aceasta ne-a spus de ce studii ai nevoie pentru a deveni artist liric. „E nevoie de multe studii și multe ore de studiu individual. Începi clar cu Liceul de Muzică, după Facultatea de profil și masterat dacă dorești. Și, repet, ai multe de învățat. Și înveți, culmea, toată viața. Nu doar în perioada aia de studiu. Toată viața ai de învățat. Și în fiecare lucrare nouă găsești câte ceva nou și nu ai cum să te plictisești”, povestește artista.

Când vine vorba de calități, Bianca le amintește pe cele mai importante. „Asta încerc și eu să le explic copiilor mei. Predau în paralel la o școală privată și am și eu copiii mei și acum văd din unghiul profesorului. E nevoie de răbdare – nu o să fii celebru din prima, încredere – asta în general, e valabil în orice domeniu și totuși niște aptitudini. Fiindcă ai nevoie de ele. Se testează mergând la un profesor de canto. Să vadă dacă ai auz, dacă ai ritm, depinde pentru ce vrei să dai. Dar cred că cel mai important lucru este curajul. Pentru mine asta e”, spune ea.

Detalii importante despre această meserie

Atunci când ne uităm la un cor vedem multă organizare. Am vrut să aflăm mai multe despre ce se întâmplă în spate, iar Bianca a explicat asta într-un mod cât se poate de simplu. „Să te gândești la un cor ca la un joc în care fiecare jucător are același rol, la fel de important, și fiecare își pune amprenta și culoarea în felul lui. Și creezi, cum am zis și la început, o stare de liniște sufletească și pace când te duci la un concert și vezi cât de frumos poate fi și ce poate să-ți transmită muzica de fapt. Și asta poate să-ți transmită și un solist și un corist și muzica, în general”, spune artista lirică.

O altă întrebare pe care i-am pus-o Biancăi se referă la ce-și dorea ea să se facă când era mică. „Surpriză: am vrut să cânt. Clar părinții și familia m-au îndrumat să merg către muzică și au făcut tot ce au putut ei. Și financiar și din toate punctele de vedere să mă trimită și la Liceul de Muzică și în continuare și să-mi găsesc drumul efectiv. Clar ei au fost primii care au văzut că nu mai tac și cânt”, spune, amuzată, Bianca. Ea a făcut și ore de pian și am fost curioși să aflăm dacă e neapărat necesar să știi să cânți la vreun instrument muzical dacă vrei să devii artist liric. „Nu, dar clar n-are cum să-ți facă rău. În primul rând înveți notele, înveți valorile, înveți baza de teorie. Și te ajută pentru examen”, spune ea.

Sfaturi pentru copii

În finalul interviului am rugat-o pe Bianca să vă ofere vouă, copiilor, câteva sfaturi în cazul în care vreți să urmați acest drum. „Să aveți mare încredere în voi. E atât de important. Și pare simplu. Nu e mereu simplu, dar acesta e cel mai sincer sfat pe care pot să vi-l dau. Și să urmați drumul pe care-l simțiți voi. Poate e prea devreme momentan, dar mă refer și la stilul de muzică. Porniți sincer către direcția în care vreți să mergeți. În interior știți. Și dacă aveți posibilitatea și luxul de a vă permite să mergeți către direcția aceea, să mergeți. Cu toată inima”, încheie Bianca Mihăescu, artist liric.

O meserie care-i ajută pe atleți să exceleze. Ce face un nutriționist sportiv ne spune dr. Șerban Damian

Articolul O meserie în care ai nevoie de răbdare. Ce face un artist liric ne spune Bianca Mihăescu apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>