Reguli pentru părinții care pleacă în străinătate. Ce trebuie să facă
De cele mai multe ori situația financiară îi face pe părinți să plece peste hotare pentru a-și întreține familia. Ceea ce puțină lume știe este că există câteva reguli pentru părinții care pleacă în străinătate. Acestora le revin, prin lege, câteva obligații.
Toate informațiile de care au nevoie părinții se regăsesc în Legea 272 / 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului din România. Potrivit acesteia, părinții care dețin singuri drept asupra copilului și vor să plece în străinătate au obligația de a anunța acest lucru cu cel puțin 40 zile înainte. „Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligația de a notifica această intenție serviciului public de asistență socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara”, se arată în lege, la articolul 104, alineatul 1.
În același timp, părintele trebuie să informeze, prin intermediul notificării, în grija cui va rămâne copilul. „Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care a locuit copilul, care este plecat la muncă în străinătate, are obligația de a transmite de îndată serviciului public de asistență socială din raza de domiciliu notificarea cu privire la desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței sale”, se mai arată în lege.
În grija cui poate rămâne copilul
Aceeași lege vorbește și despre persoanele în grija cărora poate rămâne copilul. „Persoana desemnată trebuie să facă parte din familia extinsă sau dintre rudele, altele decât cele de gradul III inclusiv, afinii, prietenii familiei ori ai familiei extinse a copilului față de care acesta a dezvoltat relații de atașament sau alături de care s-a bucurat de viața de familie, să aibă minimum 18 ani și să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil”, spune articolul 105 din lege.
Nerespectarea prevederilor de la Articolul 104, alineatul 1, se sancționează, în funcție de caz, cu amendă de la 500 la 10.000 lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către ofițerii și agenții de poliție, ori de persoane anume desemnate dintre cele cu atribuții de control din Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne sau subordonate acestuia, Ministerul Educației Naționale sau din consiliul județean.