Ne topim de cald. Cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor
Luna iulie este cunoscută ca fiind cea mai călduroasă lună a anului. Soarele ne face să ne topim de cald iar teama de insolație este prezentă atât în rândul părinților cât și în rândul copiilor. Anul acesta avem parte de cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor.
Luna aceasta se ridică la nivelul așteptărilor privind temperatura. Oamenii se feresc de căldură în toate modurile posibile iar cei mici sunt protejați de o posibilă insolație prin diferite căi. Nu doar România ci toată planeta se confruntă cu temperaturi extrem de ridicate. Specialiștii susțin că ele sunt mult mai mari decât ar trebui să fie în această perioadă a anului. Mulți oameni fac față cu greu la această situație. Deasupra sudului Europei este în desfășurare un „blocaj atmosferic”, în care o masă de aer fierbinte stă pe loc.
Caracterizarea climatică a lunii iulie
„Temperatura aerului este mai mare decât în iunie. Gradul de instabilitate este mai redus în majoritatea zonelor ţării. Acesta este datorat faptului că, asupra părţii de sud-est a Europei acționează, relativ frecvent, dorsala anticiclonului Azoric, talvegul zonei depresionare din sud-vestul Asiei și, uneori, dorsala anticiclonului NordAfrican. Consecințele directe ale acestor modificări în distribuția circulației aerului deasupra țării noastre sunt resimțite din plin. Valorile medii ale temperaturii lunii iulie înregistrează o creștere cu 1-3 ºC față de luna iunie. Ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime absolute mari în această lună, majoritatea peste 35 ºC, au fost: 2007, 2000, 1988, 1987, etc. În topul anilor cu cele mai calde luni iulie se află: 2012, 2007, 2021, 2015, 2022 etc”, conform caracterizării climatice a meteoromania.ro.
Cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor
„Recordurile excepţionale de temperaturi oceanice, precum şi caniculele care au afectat mai multe regiuni din emisfera nordică au făcut ca iulie 2023 să fie pe cale de a deveni cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor, a precizat Observatorul european Copernicus, după ce luna iunie a marcat deja un record similar. Iulie 2023 ar putea să fie totodată o lună-record din toate anotimpurile la un loc”, scrie digi24.ro.