Specie rară de ciupercă, descoperită la Botoșani. Este comestibilă
În România există sute de soiuri de ciuperci. Unele comestibile, altele nu. Printre ele se numără și Morchella steppicola, o specie relativ rară de ciupercă, descoperită la Botoșani. Ce o face mai deosebită este aspectul pe care-l are, acesta fiind diferit de cel al ciupercilor pe care le cunoaștem.
Morchekka steppicola este cunoscută la noi în țară mai degrabă sub numele de „zbârciog” și este o ciupercă comestibilă. Peste un astfel de exemplar au dat cei de la Romsilva. „Specie rară întâlnită în teren de silvicultorii de la Ocolul Silvic Trusesti din cadrul Direcției Silvice Botoșani. Este vorba despre Morchella steppicola, cunoscută în popor sub denumirea de „zbârciog”. Este o ciupercă saprofită comestibilă care crește în grupuri mici sau solitar. Este descoperită relativ recent, iar în prezent se află în expansiune la nivel central european”, transmit reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, pe pagina de Facebook.
Această ciupercă interesantă este larg răspândită în pajiștile temperate și în stepele est – europene, regăsindu-se pe soluri calcaroase și argiloase. Spre deosebire de majoritatea ciupercilor, această specie poate fi identificată ușor datorită aspectului. Pălăria rotundă pe care o știm este acum mai degrabă un coif de culoare gălbuie – maronie, iar de jur împrejur putem observa mai multe încrețituri. Morchella steppicola crește până la 25 cm înălțime și are diametrul cuprins între 3 – 5 cm.
Ciuperca Morchella steppicola, trecută în Cartea Roșie a Ucrainei
Zbârciogul crește de la mijlocul lunii aprilie până la mijlocul lunii mai, printre ierburi, în grupuri rare. Ucraina a decis ca această ciupercă să fie trecută în Cartea Roșie, având statut de „rară”. Specia se regăsește și în Moldova, Sudul Rusiei și Asia Centrală. Ciuperci asemănătoare sunt Morchella esculenta, Morchella crassipes și Morchella vulgaris.
Dicționar
Saprofit: (organism vegetal sau microorganism) care își procură hrana din substanțe organice în descompunere;
Solitar: care se găsește singur; izolat, singuratic.