• stiri@stiripentrucopii.com
Cauta
Logo
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
Alt
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
1
  • by Stiripentrucopii
  • decembrie 2, 2020

REȚETE COCHETE – Ciuperci umplute cu ton și legume

REȚETE COCHETE – Ciuperci umplute cu ton și legume. În fiecare săptămână vom învăța împreună cum să pregătim o nouă rețetă prin intermediul rubricii REȚETE COCHETE. Aici vom învăța să pregătim anumite rețete, vom descoperi informații utile despre unele ingrediente. Cu puțină atenție și coordonare, niciun fel de mâncare nu e imposibil de preparat. Așa că nu vă fie frică! Cu mic, cu mare ne pregătim să devenim bucătari alături de ȘTIRI PENTRU COPII. Astăzi vom pregăti împreună un aperitiv delicios.

Această rețetă este ideală pentru un aperitiv sau pentru momentele când nu avem timp și vrem să gătim ceva gustos rapid. De asemenea, acest aperitiv ne aduce aminte de prospețimea verii, datorită legumelor. Avem nevoie doar de câteva ingrediente simple.

Ingrediente

Vom avea nevoie de următoarele ingrediente: 320 g ton în ulei de masline, 700 g ciuperci, 200 g cremă de brânză light, 1 legătură pătrunjel, 1/2 ardei gras galben, 1 legătură ceapă verde. 1/2 ardei gras roșu, 2 căței de usturoi, sare și piper.

Mod de preparare

Pentru început vom spăla toate legumele. După care le tocăm mărunt și curățăm ciupercile. Pentru un moment vom lăsa legumele de-o parte și vom continua prin a scurge tonul de ulei. După acest pas vom amesteca tonul cu crema de brânză și cu usturoiul mărunțit. Peste pasta obținută vom adăuga legumele tocate și le încorporăm bine.

Acum trebuie să umplem cu grijă fiecare ciupercă. Preîncălzim cuptorul  și punem ciupercile în el la o temperatură de 200 de grade pentru 30 de minute.

La final puteți decora ciupercile cu pătrunjel sau cu cașcaval după preferințe.

Nu uitați să cereți ajutorul părinților atunci când folosiți cuțitul și cuptorul!

Dicționar

A încorpora:  a uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot;

A coordona:  a pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop;

Sursa Youtube / Jamila 

Sursa foto Pixabay / RitaE

  • Tags:
  • ciuperci umplute
  • copii
  • legume
  • parinti
  • retete cochete

Navigare în articole

Prev Article
Next Article
Copyrights © 2019 stiripentrucopii.com