Locuri de poveste din România. Mănăstirea Corbii de Piatră
Locuri de poveste din România. Deși putem vizita locuri frumoase din afara țării, e important să știm că și la noi sunt o mulțime de obiective turistice. Unele mai interesante decât altele. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
În județul Argeș, la o distanță de aproximativ 33 km de Curtea de Argeș, se află Mănăstirea Corbii de Piatră, un loc pe care merită să-l vizitați. Situată în satul Jgheaburi din comuna Corbi, mănăstirea se face remarcată prin faptul că se regăsește în stâncă. O dată exactă privind înființarea mănăstirii nu există, însă prima atestare documentară este din 23 iunie 1512, potrivit Consiliului Județean Argeș. Totuși, există date care confirmă că așezarea de cult datează din timpuri mai vechi.
Mănăstirea Corbii de Piatră reprezintă un loc pe care-l puteți admira exact așa cum era și înainte. Ea nu a fost niciodată restaurată, iar mari părți de pictură sunt păstrate și azi. Printre ele se numără Bunavestire, Jertfa lui Avram, Botezul Domnului, Schimbarea la față, Înălțarea Domnului etc. „Picturile, însoțite de inscripții grecești, prin caracteristicile și calitatea lor, permit datarea cu certitudine a ansamblului în prima parte a sec al XIV-lea. Ceea ce înseamnă că Mânăstirea Corbii de Piatră este locașul cu cea mai veche pictură din Țară Românească”, scriu reprezentanții Consiliului Județean Argeș.
Mănăstirea Corbii de Piatră, unică în țară
Faptul că e implantată în stâncă face ca mănăstirea să fie cu adevărat valoroasă. Totuși, asta nu e tot. Pictura care o împodobește e, după părerea specialiștilor, cea mai pură tradiție bizantină, ea datând din secolul al XIV-lea sau chiar mai devreme. Înainte, biserica era cunoscută și drept „Mănăstirea de la Meriș” sau „Mănăstirea Meriș”. Astăzi Mănăstirea Corbii de Piatră e considerată a fi unică. Asta deoarece, inițial, biserica avea două altare pe un singur naos. Pentru a afla cum puteți ajunge la această mănăstire tot ce aveți de făcut e să intrați aici și să stabiliți punctul de plecare.
Dicționar
Naos: partea principală a unei biserici ortodoxe, situată între altar și pronaos.