Cipvolei Summer Camp a început la Timișoara. La ce activități participă micuții sportivi
Cipvolei Summer Camp și-a început activitatea și în această vară la Timișoara. Zeci de copii pasionați de volei din țară și din străinătate participă la antrenamente de volei, dar și la cursuri de dezvoltare personală.
Cipvolei Summer Camp și-a început și în această vară activitatea. Prima ediție a acestui an se desfășoară în Timișoara, la Sala Polivalenta Mircea Albu. La ea participă copii cu vârste între 7 și 17 ani din toată țara, dar și din Serbia. Tabăra dedicată voleiului a început pe data de 26 iunie și se va desfășura până pe data de 2 iulie.
Programul taberei este destul de aglomerat, micuții voleibaliști participând la o mulțime de activități alături de profesorii lor. Zilnic ei au parte de antrenamente de volei și de volei pe nisip.
De asemenea, ei participă și la ședințe cu psihoterapeuți. Și părinții micuților au parte de astfel de ședințe. Nu în ultimul rând, participanții participă și la cursuri de nutriție alături de nutriționiști sportivi.
Totuși, fiind copii, ei au nevoie și să se distreze, nu doar să învețe. De aceea organizatorii se asigură că voleibaliștii prezenți la Cipvolei Summer Camp se bucură din plin de timpul lor în Timișoara.
În timpul liber, copiii vor merge la ștrand, se vor plimba cu vaporașul pe Bega, prin parcuri, vor vizita Catedrala și li se va arăta tot ce are orașul bănățean de oferit. Aceste activități fac parte din toate taberele de vară Cipvolei.
Tabăra își propune să-i dezvolte și pe copii, și pe antrenori
„Cipvolei Summer Camp este o activitate prin care ne dorim popularizarea și dezvoltarea voleiului. De asemenea, noi punem accentul pe relaționarea copiilor, dar și a antrenorilor.
Un aspect important al taberei este perfecționarea antrenorilor care sosesc aici. Pe lângă copiii, la tabără participă și antrenori de la cinci cluburi din România”, a declarat pentru ȘTIRI PENTRU COPII Dârnescu Ciprian, organizatorul Cipvolei Summer Camp.
Din nefericire, înscrierile la ediția din Timișoara s-au încheiat. Asta nu înseamnă însă că cei pasionați de volei nu vor avea șansa să participe la o astfel de tabără de vară.
Cipvolei Summer Camp a anunțat că se va mai organiza încă o ediție, de această dată în Brașov. Perioada de desfășurare este 21 – 26 august. Orice mic sportiv pasionat de volei poate participa. Dacă ești curios, înscrierile se fac pe pagina oficială de Facebook a taberei.