Smiley, alături de copiii care n-au acces la educație. Și tu poți ajuta
Deși nu ne place, la noi în țară sunt mulți copii care nu au acces la educație. Motivele sunt numeroase, însă cel mai important este că ei trebuie ajutați cumva. Smiley s-a alăturat campaniei de donații inițiată de organizația Narada.
De când cu pandemia lucrurile s-au înrăutățit în ceea ce privește educația. Conform Narada, patru din 10 copii din mediile defavorizate nu au avut acces la educație cât școala a funcționat online. „Aceștia riscă să rămână în urmă cu 1,5 până la 2 ani – conform statisticilor la nivel internațional – dacă nu recuperează materia pierdută. Creșterea ratei analfabetismului funcțional cu încă 10 procente și îngroșarea rândurilor celor care abandonează școala sunt alte potențiale pericole pentru acești copii”, se arată în comunicatul transmis de Narada.
Smiley, una din cele mai iubite vedete de la noi, s-a alăturat campaniei de donații și îi îndeamnă și pe restul să o facă. „Asta-i realitatea care nu face inimi pe Instagram, dar pe care sute de mii de copii o trăiesc zilnic. Pentru ei educația e un lux… Noi, împreună, putem schimba asta prin donații. Eu am donat și te încurajez și pe tine să o faci. Trimite un SMS cu textul ELEV la 8845, iar 100.000 de copii o să poată să se întoarcă la școală”, a scris Smiley, pe contul său de Instagram, postând și câteva imagini.
Chiar dacă lucrurile nu sunt așa cum ne-am dori, există și cazuri fericite. Așa cum spunea și Smiley, noi toți putem schimba viitorul acestor copii. În bine. Robert este un băiat de 10 ani din Valea Doftanei, județul Prahova. El a transformat perioada dificilă a școlii online într-o oportunitate de a evolua spectaculos. De la victimă a bullyingului a ajuns să fie inspirație pentru colegii lui.
„În clasa întâi, când s-a transferat la noi, Robert era așa de timid și de închis în el, că un an de zile nu am putut să înțeleg ce-mi spune. Nu comunica prea mult nici cu colegii” își amintește învățătoarea sa, Ana Clara Grecu. Perioada când școlile au intrat în scenariul roșu a complicat și mai mult situația, într-o primă fază. Mai ales pentru copiii ca Robert, cu dificultăți de învățare și cu o situație materială precară.
„Nu avea nici măcar un telefon mai performant, cu care să se conecteze. Îl ajuta un coleg de școală, care îl lua la el acasă și intrau pe Zoom împreună. Salvarea a venit de la Narada. Am scris un proiect pe care l-au finanțat, așa că Robert a primit o tabletă și o cartelă cu internet”, spune învățătoarea.
După ce a primit un echipament de pe care să poată intra online, băiatul a participat la multe activități educative. Printre ele se numără experimente propuse de Miss Science 2000, întâlniri virtuale cu pictori, terapeuți, oameni de știință și scriitori de carte pentru copii. Pe lângă asta Robert a participat și la ore de lectură, dar și la un carnaval la finalul clasei a III-a.
Surpriză plăcută
Când s-a terminat cu școala online și copiii au putut să se întoarcă fizic la școală Robert a fost o surpriză plăcută. Atât pentru doamna învățătoare, cât și pentru colegi. Parcă era cu totul altă persoană. „Când am revenit la școală, cea mai mare schimbare am observat-o la Robert. Am plâns de bucurie, vă spun din toată inima! E clar că mulți copii au fost afectați negativ de pandemia de Covid-19. Pe Robert, însă, școala online l-a făcut să înflorească. Și colegii lui au văzut schimbarea și l-au încurajat constant, l-au aplaudat când citea bine, când își prezenta experimentul sau cartea preferată.
Într-o zi, l-am întrebat dacă vrea să vină în fața clasei și să le spună tuturor ce anume l-a ajutat să se schimbe astfel. Cred că nu voi uita cuvintele lui niciodată. A spus: tehnologia, cititul și colegii. Acum, Robert își prezintă compunerile în fața clasei, se joacă împreună cu colegii în pauză și se vede pe chipul lui că e un copil fericit, apreciat, înțeles de noi toți”, spune învățătoarea.
Cum pot ajuta?
Cei care vor să ajute și alți copii care nu au acces la educație o pot face simplu, printr-o donație lunară de 2 euro. Tot ce aveți de făcut este să trimiteți un SMS la numărul 8845 cu textul „ELEV” sau să donați online, cu cardul, pe pagina campaniei, aici. „Cu doar 2 euro lunar doi copii au acces la platforma de educație remedială care va fi lansată de Narada pe 12 iulie. Susține un MIC EROU cu o donație de 2 euro prin SMS la 8845 cu textul “ELEV”. Confirmă “ELEV DA”, iar noi îl conectăm la o șansă nouă pentru un viitor mai bun”, informează Narada.