Pelicanii s-au întors în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a făcut la sfârșitul lunii mai un anunț îmbucurător pentru iubitorii de păsări. Pelicanii s-au întors în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Frumoasele păsări migratoare, de talie mare, vin în țara noastră în luna aprilie sau mai și pleacă în țările calde în septembrie sau octombrie.
Cei care au descoperit noii locuitori au fost chiar rangerii parcului. Pe Lacul Popa aceștia au surprins un stol mare de pelicani. „Foarte buni zburători și înotători, pelicanii au un cioc lung, cu o pungă de culoarea galbenă cu nuanțe portocalii, care se poate dilata. Se hrănesc în special cu pește, prinzând peștii cu ciocurile lor mari”, informează Romsilva.
Partea cea mai interesantă este că și voi puteți să vedeți aceste păsări. „În zonă se poate ajunge doar cu barca. Romsilva – Parcul Natural Balta Mică a Brăilei pune la dispoziția turiștilor ambarcațiuni și rangeri care să îi ducă în cele mai frumoase locuri”, mai scrie Romsilva, pe pagina de Facebook.
Parcul Natural Balta Mică a Brăilei este unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Acesta se întinde pe o suprafață de peste 17.500 de hectare și este situat în zona Dunării, în sud – estul României. În parc se regăsesc 52 de lacuri, 19 habitate și un număr de 207 specii de păsări, mai scrie Romsilva.
Curiozități despre pelicani
Pelicanii sunt niște păsări cu adevărat interesante. Ceea ce le caracterizează este acel cioc mare în care încape multă, multă mâncare. Iată câteva curiozități despre pelicani, culese de pe site-ul Societății Ornitologice Române:
adulții au o lungime a corpului cuprinsă între 1,6 – 1,8 m și o greutate de 8 – 10 kg;
este considerată specia națională a României, însă nu există un act normativ care prevede asta;
în Rezervația Biosferei Delta Dunării, într-o zonă inaccesibilă și izolată, în Lacul Hrecisca, se află cea mai mare colonie de pelican comun din Europa;
iarna și-o petrec în Israel și pe coastele Africii;
pot trăi până la 30 de ani;
ouăle care se depun sunt clocite de ambii părinți, iar puii pot zbura după nouă săptămâni de la naștere.
Dicționar
Ranger: persoană care asigură protecția și ordinea în cadrul parcurilor naționale.