REȚETE COCHETE – Biluțe de Tiramisu. În fiecare săptămână vom învăța împreună cum să pregătim o nouă rețetă prin intermediul rubricii REȚETE COCHETE. Aici vom învăța să pregătim anumite rețete, vom descoperi informații utile despre unele ingrediente. Cu puțină atenție și coordonare, niciun fel de mâncare nu e imposibil de preparat. Așa că nu vă fie frică! Cu mic, cu mare ne pregătim să devenim bucătari alături de ȘTIRI PENTRU COPII. Astăzi vom pregăti împreună un desert în miniatură.
Dacă vă place Tiramisu foarte mult, dar nu reușiți să îi oferiți un aspect drăguț sau uneori devine foarte moale, noi vă venim în ajutor. Astăzi vom încerca să pregătim un tiramisu în miniatură. Și nu oricum, ci sub formă de biluțe. Vă veți impresiona părinții și prietenii. Vă puteți înarma cu imaginație și putem trece la treabă.
Ingrediente
Așadar, pentru această rețetă vom avea nevoie de 200 grame pișcoturi, o cutie de mascarpone, 2 linguri de cafea instant, 2 linguri de apă, 2 linguri de lichior sau lapte și 4 linguri de zahăr. Iar pentru decor vom avea nevoie de cacao, fulgi de cocos și bombonele.
Mod de preparare
Pentru început vom zdrobi pișcoturile mărunt și amestecăm mascarponele cu zahărul până când acesta se topește. Într-un alt recipient vom amesteca cafeaua instat cu puțină apă așteptând să obținem o spumă. Acum amestecăm toate ingredientele într-un bol încăpător pânâ când acestea se omogenizează și se formează un fel de aluat. Penultimul pas este acela de a forma biluțele. Când toate biluțele sunt gata, le lăsăm la frigider pentru 2 ore. Când timpul s-a scurs scoatem biluțele și de dăm prin cacao, fulgi de cocos sau bombonele. Decorul îl alegeți voi după preferințe. Până la servire, biluțele trebuie ținute la rece pentru a nu se topi.
Dicționar
Miniatură: obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scară mult redusă, un alt obiect;