LOCURI DE POVESTE. Casa de la Dragșina, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara
Un nou obiectiv care completează patrimoniul muzeului și îmbogățește reprezentarea arhitecturii tradiționale din Banat.
Casa de la Dragșina, donată Muzeul Satului Bănățean Timișoara în anul 2022 de familia Vatriș, căreia îi adresăm mulțumiri pentru gestul de generozitate, provine din localitatea Dragșina, comuna Chevereșu Mare, județul Timiș. Demontată în 2023, aceasta a fost reasamblată în cadrul muzeului în anul 2025, urmând ca, din această vară, să poată fi vizitată de public.
De unde vine casa
Datată la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, gospodăria aparținea familiei Mozoș și reprezintă un valoros exemplu de arhitectură vernaculară specifică Văii Pogănișului și Dealurilor Silagiului, zonă etnografică care, până acum, nu era reprezentată în Muzeul Satului Bănățean.
Construcția este alcătuită din trei încăperi și o prispă continuă, fiind realizată din cărămidă nearsă, cu structură din lemn la acoperiș. Valoarea sa patrimonială este dată și de tehnicile tradiționale de construcție păstrate, casa reunind ziduri din chirpici, împletitură de nuiele și cărămidă arsă, mărturii ale modului în care comunitățile rurale își adaptau locuințele în funcție de resursele disponibile și de nevoile fiecărei generații.
Interiorul casei
Interiorul a fost amenajat cu mobilier, unelte și obiecte originale donate împreună cu gospodăria, reconstituind universul unei familii bănățene de mijlocași de la începutul secolului trecut și oferind vizitatorilor o imagine autentică asupra vieții cotidiene din această parte a Banatului.
Prin integrarea Casei de la Dragșina în circuitul muzeal, Muzeul Satului Bănățean Timișoara continuă misiunea de cercetare, conservare și valorificare a patrimoniului construit și a identității satului bănățean, oferind publicului o nouă perspectivă asupra diversității culturale și arhitecturale a regiunii.