• stiri@stiripentrucopii.com
Cauta
Logo
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
Alt
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
1
  • by Stiripentrucopii
  • octombrie 1, 2025

Două românce, invenție revoluționară pentru agricultură. Proiectul lor a început încă din clasa a IX-a

Ioana Tofan și Eliza Baluș, două tinere din România, au câștigat medalia de aur la International Invention & Trade Expo (ITE) 2024, desfășurat recent la Londra. Ele au prezentat un dispozitiv inovator care produce apă plasmatică, o soluție ce poate stimula creșterea plantelor și crește productivitatea în agricultură.

Pe lângă medalia de aur, cele două inventatoare au primit și Premiul special al juriului, plus două distincții din partea unor universități din Arabia Saudită și Cambodgia. Performanța lor a fost remarcată la nivel național, fiind incluse în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” ediția 2025, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Proiectul lor a început încă din clasa a IX-a, la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, cu o cercetare dedicată stimulării germinării semințelor vechi, folosind apa activată prin plasmă. Pornind de la semințe de fasole păstrate în colecția Băncii de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea”, Ioana și Eliza au descoperit că această apă specială poate decontamina semințele de paraziți, accelera germinarea și stimula creșterea plantelor, fără să modifice structura genetică a acestora.

„Am început cu cercetări în laborator, apoi ne-am propus să ducem proiectul la nivel industrial. Am dezvoltat un dispozitiv care poate fi atașat la sistemele de irigații pentru a produce apă plasmatică, astfel susținând o agricultură mai productivă și sustenabilă”, explică tinerele.

Dispozitivul creat transformă apa obișnuită în apă activată cu plasmă (PAW), ce are efecte benefice asupra culturilor. Această tehnologie poate fi implementată atât în ferme experimentale, cât și în exploatații agricole mari, contribuind la creșterea randamentului și reducerea utilizării pesticidelor și fertilizanților chimici.

În prezent, Ioana Tofan studiază Ingineria Medicală la Universitatea Politehnica din București, iar Eliza Baluș este studentă la Facultatea de Automatică și Calculatoare, în cadrul aceleiași universități. Performanțele lor includ numeroase premii: în 2022 au câștigat Premiul I la Concursul Național de Știință și Tehnologie ROSEF, în 2023 au reprezentat România la EU Contest for Young Scientists, iar în 2024 au obținut Premiul III la Concursul Național de Inovație Tehnică și IT „DaVinci”.

Cu determinare și creativitate, Ioana și Eliza arată că vârsta nu e un impediment în drumul spre inovație. Descoperirea lor nu este doar o reușită internațională, ci și o soluție cu potențial real pentru viitorul agriculturii românești și globale.

 

Navigare în articole

Prev Article
Next Article
Copyrights © 2019 stiripentrucopii.com