Nu o să credeți asta! Copii trimiși prin poștă
V-ați gândit vreodată să îți trimiți copilul prin poștă? Sună incredibil, nu? Cu toate acestea, în primele decenii ale secolului XX, aceasta a fost o realitate pentru câțiva părinți care, surprinzător, au găsit o soluție inovatoare și economică de a-și trimite copiii la bunici sau rude. Această poveste bizară dezvăluie cât de creativi și de încrezători erau oamenii în acel timp, într-o perioadă în care tehnologia modernă era doar un vis îndepărtat.
La începutul secolului XX, Serviciul Poștal al SUA a introdus Posta de Colete pe 1 ianuarie 1913, permițând americanilor să trimită pachete de până la 5 kilograme. Această dezvoltare a dus la unele utilizări neașteptate ale poștei, unii părinți hotărând să își trimită copiii prin serviciul de poștă. Unul dintre primele cazuri a fost în ianuarie 1913, când un cuplu din Ohio, Jesse și Mathilda Beagle, și-au trimis fiul de 8 luni, James, la bunica acestuia.
Călătorii cu buget redus
Costul expedierii pentru această livrare neobișnuită a fost de doar 15 cenți (aproximativ 1 leu), cu părinții asigurând pruncul pentru 50 de dolari (echivalentul a aproximativ 240 de lei astăzi). În următorii ani, alte povești despre copii trimisi prin poștă au apărut, în special în zonele rurale, unde poșta era mai ieftină decât biletele de tren.
Cazul lui Charlotte May Pierstorff
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri a avut loc în februarie 1914, când Charlotte May Pierstorff, de doar patru ani, a fost trimisă de la Grangeville, Idaho, la casa bunicilor ei aflată la 117 kilometri (73 mile) distanță. Clasificată la rata pentru pui de găină, i s-a atașat un timbru și a fost etichetată ca un “pui” de 24,5 kilograme, timbrul fiind fixat pe haina ei. Însoțită de vărul mamei sale, care lucra pentru serviciul poștal feroviar, călătoria ciudată a lui Charlotte a devenit legendară și a inspirat chiar o carte pentru copii intitulată Mailing May.
Inovație și încredere?
Deși copiii nu au fost niciodată băgați în saci de poștă, ei au fost trimiși prin trenuri cu timbre atașate de hainele lor și erau în general însoțiți de lucrători poștali de încredere. Un alt caz celebru a fost cel al lui Leonard Cobb, care în anul 1913 a fost trimis de la casa părinților săi din Batavia, Ohio, la unchiul său din Londra. Acesta a parcurs 650 de kilometri (404 mile) și întregul drum a fost însoțit de muncitori poștali care l-au protejat. Leonard a spus că a fost “cea mai tare aventură din viața lui”.
De la ciudat la interzis
Practicile de trimitere a copiilor, deși economice pentru unii, au fost interzise oficial de Oficiul Poștal în 1915. Totuși, acea regulă nu a pus imediat capăt acestei tendințe și, în august 1915, o fetiță de trei ani numită Maud Smith a devenit ultimul copil cunoscut care a fost trimis prin poștă, călătorind 65 de kilometri (40 de mile) în Kentucky. Poveștile de trimitere a copiilor prin poștă sunt dovezi ale încrederii pe care americanii o aveau în poștași și accesibilitatea poștei în acea perioadă.
Această poveste neobișnuită a trimiterii copiilor prin poștă ne arată cât de inventivi și rezilienți erau oamenii în fața obstacolelor cotidiene ale vieții. Deși astăzi aceste practici par de neconceput, ele ilustrează un moment din istorie plin de încredere și ingeniozitate. În acea perioadă, folosirea creativă a resurselor disponibile și colaborarea strânsă cu lucrătorii poștali au transformat o idee bizară într-o soluție practică.
Poate că nu ne vom trimite copiii prin poștă, dar putem învăța din ingeniozitatea trecutului și din încrederea pe care o aveau oamenii în acele vremuri. Într-o lume în continuă schimbare, aceste povești rămân un testament al spiritului uman de a găsi soluții surprinzătoare și sigure pentru cei dragi.
Material realizat de: Belecciu Denisa-Maria
Surse foto: Pixabay, Instagram
Vacanță exotică accesibilă și plăcută cu copiii. Avantajele sunt multe și pentru întreaga familie