Ce se întâmplă, în creierul nostru, când ne e foame
V-ați întrebat vreodată de ce vă este greu să vă controlați temperamentul atunci când nu ați mâncat de ceva vreme? Potrivit cercetătorilor, atunci când organismul începe să simtă foame, nivelurile de serotonină scad și provoacă o avalanșă de emoții pe care nu le putem controla. Iată ce se întâmplă în creierul nostru când ne e foame.
Serotonina este o substanță care transmite mesaje între celulele nervoase din creier și în tot corpul. Ea joacă mai multe roluri. Influențează învățarea, memoria, fericirea, somnul, comportamentul, dar și foamea. Rezultatele unui studiu citat de facts au arătat că atunci când le e foame, oamenii pot deveni agresivi și furioși. La această concluzie s-a ajuns după ce cercetătorii au modificat dieta voluntarilor, hrănindu-i cu alimente care influențau nivelurile de serotonină, iar apoi le-au eliminat din alimentație pentru a monitoriza schimbarea.
Cea mai mare parte a serotoninei din corp se găsește în intestine. Aproximativ 90% din serotonină se găsește în celulele care căptușesc tractul gastro – intestinal, iar 10% din serotonină este produsă în creier, potrivit clevelandclinic.org. Cum se obține serotonina? Dintr-un aminoacid esențial triptofan. Un astfel de aminoacid nu poate fi produs de corp, așa că trebuie obținut din alimentele pe care le consumăm.
Cum creștem nivelul de serotonină din corp
Nivelurile scăzute de serotonină pot fi asociate cu multe afecțiuni de sănătate. Printre ele se numără depresia, anxietatea, problemele de somn și cele digestive, dar și stresul. Nimeni nu vrea să aibă astfel de probleme, așa că cel mai simplu este să le prevenim.
Pentru a crește nivelul de serotonină din corp trebuie să consumăm anumite alimente. Printre cele care conțin în mod natural triptofan, aminoacidul din care se obține serotonina, se numără: somonul, ouăle, brânza, curcanul, ananasul, nucile, ovăzul și semințele. Important de știut este că consumul de alimente bogate în triptofan nu va crește neapărat nivelul serotoninei de la sine. Corpul are nevoie de carbohidrați pentru a elibera insulina, care este necesară pentru a absorbi aminoacizii. Apoi, chiar dacă triptofanul ajunge în sânge, trebuie să concureze cu alți aminoacizi pentru a fi absorbit în creier. Oamenii de știință încă studiază modul în care consumul de alimente care conțin triptofan poate crește nivelul serotoninei.