POVEȘTILE CULORILOR. „Frumoasa și bestia”, adevărata poveste
O persoană sănătoasă poate vedea milioane de culori. Aceste culori sunt împărțite în diverse moduri. Unsprezece termeni de bază separă culorile astfel: negru, alb, roșu, galben, verde, albastru, mov, maro, gri, portocaliu și roz. De la aceste culori de bază pornesc numeroase nuanțe, fiecare având o poveste unică. Astăzi, în cadrul rubricii POVEȘTILE CULORILOR, vorbim despre adevărata poveste din spatele cunoscutului basm „Frumoasa și bestia”.
Adevărata poveste nu a implicat o vrajă magică făcută asupra unui prinț. Din nefericire, acest lucru înseamnă, de asemenea, că nu există nici un ceas vorbitor, nici o ceașcă de ceai, nici un candelabru magic, așa cum știm din poveste. În realitate adevărata bestie a fost un bărbat pe nume Petrus Gonsalvus, care suferea de o afecțiune genetică cunoscută sub numele de hipertricoză (sau sindromul Ambras). Aceasta se definește printr-o creștere anormală a părului pe orice parte a corpului, în exces față de cantitatea obișnuită.
În cazul lui Gonsalvus, boala i-a afectat întregul corp. Pentru că îi creștea păr din cap până-n picioare, oamenii au început să numească afecțiunea, neoficial, sindromul vârcolacului mitic. Singura asemănare dintre Gonsalvus și bestia din poveste este acesta, aspectul de vârcolac. Pe de altă parte, să știți că Gonsalvus nu avea un corp supradimensionat, cu mușchi uriași, ca în povestea Disney.
Cine a inspirat basmul
Basmul francez „Frumoasa și bestia”, scris de Gabrielle – Suzanne Barbot de Villeneuve în 1740, ar fi fost inspirat de povestea de iubire dintre Petrus Gonsalvus și soția sa Catherine. Cea mai cunoscută versiune a poveștii lui Villeneuve și cea care a stat la baza filmelor a fost scrisă 16 ani mai târziu de Jeanne-Marie Le Prince de Beaumont.
Deși nu a fost în viața reală un prinț, Petrus Gonsalvus avea legături cu familia regală franceză. El s-a născut în 1537, în Insula Tenerife, cea mai mare dintre cele șapte insule Canare ale Spaniei, în largul coastei Africii de Vest. Având de-a face cu acea afecțiune, copilăria sa nu a fost deloc ușoară. Numit „omul sălbatic”, Gonsalvus a fost prins și închis într-o cușcă de fier. Ca hrană, i s-a dat carne crudă și furaje pentru animale. Apoi, în 1547, el a fost trimis, ca dar pentru încoronare, regelui Henric al II-lea al Franței.
Din fericire, regele Henric al II-lea nu l-a văzut pe Gonsalvus ca pe un monstru care trebuia ținut într-o cușcă. El a recunoscut comportamentul calm al lui Gonsalvus și a decis să încerce un experiment. Băiatul a primit haine și mese gătite. A fost învățat să vorbească, să citească și să scrie nu doar într-una, ci în trei limbi, primind educația unui nobil. Curtea regală a fost impresionată, iar statutul său social a crescut.