Elevii și profesorii, invitați la Concursul național de 3D design & printing
3DUTECH a lansat Concursul național de 3D design & printing, la care sunt invitați să se înscrie atât elevii, cât și profesorii. Cele mai creative proiecte care vor aplica modelarea și printarea 3D vor fi premiate.
3DUTECH continuă proiectul „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” cu ediția a șasea. Proiectul este realizat de ECDL România și Dedeman, alături de AOAR (Asociația Oamenilor de Afaceri din România) și în acord cu Ministerul Educației. Principala temă a Concursului național de 3D design & printing este Vehicul Eco – Friendly, iar elevii și profesorii pot câștiga premii importante.
Concursurile se desfășoară în perioada 4 aprilie – 15 iunie 2024 și vizează toți elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din România, indiferent de specializare, județ sau tipul școlii. Înscrierea este gratuită, iar participanții își pot depune proiectul începând cu data de 4 aprilie 2024 pe adresa contact@3dutech.ro.
Elevii din toată țara sunt așteptați să își expună propriile idei de design inovative folosind aplicații din domeniul modelării și imprimării 3D. Pot participa echipe formate exclusiv din elevi sau din elevi coordonați de profesori. Participarea este gratuită, iar înscrierile sunt deschise până pe 15 mai. Toți cei înscriși în concurs vor putea elabora individual sau în echipă modele care să propună abordări inovative ale unor vehicule „verzi” care să integreze utilizarea imprimantelor și tehnicilor specifice domeniului modelării și imprimării 3D.
Aspecte importante de care trebuie să se țină cont
Participanții pot realiza un design pentru orice tip de vehicul destinat parcurgerii distanțelor scurte din orașe, care să înlocuiască vehiculele bazate pe utilizarea carburanților fosili. Vehiculele pot fi prototipuri de biciclete, triciclete, mașini, etc. Toate prototipurile vor fi echipate cu cel puțin un tip de senzori care să le permită interacțiunea cu mediul înconjurător și / sau să le ofere funcții suplimentare față de un vehicul clasic.
În realizarea proiectului, participanții trebuie să țină cont de câteva aspecte importante:
Produsul poate fi utilizat de către orice persoană;
Obiectul este ușor de montat / transportat;
Produsul nu este periculos pentru persoanele care folosesc vehiculul respectiv;
Obiectul poate fi fabricat cu ajutorul imprimantei 3D;
Design-ul este propriu și nu încalcă drepturile de autor ale altor designeri.
În total se vor acorda trei premii în valoare cumulată de 1.500 de euro. Regulamentul concursului destinat elevilor poate fi consultat pe www.3dutech.ro. Evaluarea proiectelor se va face de către specialiști din domeniul modelării și imprimării 3D și robotică, specialiști în educație / elevi și profesori câștigători în ediții precedente. În evaluarea proiectelor se va ține cont de originalitate și relevanță. Totodată, va conta și modul de prezentare a fiecărui proiect. Rezultatul concursului va fi anunțat pe www.3dutech.ro și pe pagina Facebook/3dutech. Câștigătorii vor fi contactați de Organizator și, ulterior, vor intra în posesia premiilor.