Ministrul italian al educației, măsuri drastice privind telefoanele și tabletele în școli
Copiii folosesc încă de la cele mai fragede vârste telefoane mobile sau tablete. Ajunși la grădiniță sau la școală, aceștia nu se despart de dispozitivele electronice și continuă să le folosească. Deși internetul oferă o mulțime de beneficii, există, de asemenea, și dezavantaje. Ministrul italian al educației ia măsuri drastice privind telefoanele și tabletele.
Giuseppe Valditara consideră că aceste dispozitive pot duce la agresiuni împotriva cadrelor didactice și a personalului și pot crea tensiuni în unitățile de învățământ. Așadar, smartphone-urile și tabletele vor fi interzise în sălile de clasă italiene, chiar și în scopuri didactice. „Utilizarea smartphone-urilor și a tabletelor poate crea adesea tensiuni între elevi și profesori, ducând uneori și la acte de agresiune împotriva personalului școlar”, a declarat ministrul italian al educației, Giuseppe Valditara, potrivit euronews.com.
Interdicția va include atât copiii de grădiniță, cât și elevii din școlile primare și gimnaziale. Măsura extinde practic o interdicție deja existentă privind utilizarea dispozitivelor inteligente în afara mediului academic, introdusă în Italia în 2007, care nu a fost întotdeauna aplicată. Anul trecut, agenția educațională, culturală și științifică a UNESCO a recomandat ca smartphone-urile să fie interzise în școlile din întreaga lume. Aceasta a susținut că dispozitivele distrag atenția elevilor și au un impact negativ asupra rezultatelor învățării.
Cum îi afectează telefoanele pe copii
Un studiu realizat de Universitatea Stanford a analizat cum stă treaba cu copiii și telefoanele mobile. Cercetătorii au urmărit peste 250 de copii din familii cu venituri mici din nordul Californiei timp de cinci ani. După ce copiii au primit primul lor telefon au fost observate câteva schimbări. Indicatorii de depresie ai întregului grup au scăzut în timp, însă scăderea a fost mai lentă în cazul copiilor care dețineau un telefon mobil. Cercetătorii au observat, de asemenea, ușoare diferențe în ceea ce privește somnul. Potrivit raportărilor părinților, copiii au dormit mai puțin în nopțile de școală atunci când dețineau un telefon față de cele în care nu dețineau un telefon.
Concluzia a fost că deținerea unui telefon nu a avut o legătură pozitivă sau negativă cu bunăstarea generală a copiilor. „Acestea sunt tendințe medii la nivelul populației. Încă pot exista diferențe individuale. Asta nu înseamnă că nu poți să-i iei telefonul copilului tău dacă crezi că îi ia prea mult din timpul de somn”, a declarat, conform ctvnews.ca, Xiaoran Sun, autoarea studiului. Întregul studiu este disponibil, în limba engleză, aici.