Start la o nouă ediție Dințișorii Veseli. dm drogerie markt și Colgate aduc zâmbete în grădinițe
Într-o lume în care zâmbetele deschid uși, dm drogerie markt își invită din nou prietenii mici și mari într-o aventură plină de învățături și distracție. Dințișorii Veseli, una dintre campaniile îndrăgite de copii și părinți, revine cu o ediție nouă, gata să aducă în fața copiilor din Deva, Sighișoara, Târgu Mureș, Făgăraș, și Odorheiul Secuiesc, o experiență unică, plină de învățături despre îngrijirea danturii.
Statisticile arată că avem un drum lung de parcurs când vine vorba de sănătatea orală în România. Dar, prin campanii ca Dințișorii Veseli, avem ocazia să schimbăm povestea, să creștem o generație informată, care să pună preț pe sănătate și să practice îngrijirea zilnică a dinților. Iar acest lucru începe din copilărie, cât mai devreme, afirmă medicii stomatologi.
Astfel, e important ca micuții să aibă contact, de mici, cu specialiști, cu igiena orală, cu ustensilele potrivite și totul într-o poveste spusă special pentru ei.
Campania Dințișorii Veseli ajunge, astfel, din nou în grădinițe, în orașe noi, după ce în toamna anului trecut s-a bucurat de succes în Zalău, Sighetul Marmației, Baia Mare, Satu Mare și Oradea.
Înscrieri pentru o nouă aventură
Noi grădinițe se alătură campaniei Dințișorii Veseli
Pe 13 martie vor fi anunțate grădinițele norocoase care vor primi vizita echipei dm și a specialiștilor în igienă dentară. Crocodințilă, mascota iubită de toți, împreună cu un stomatolog prietenos și echipa “Dințișorii Veseli”, vor transforma îngrijirea orală într-o distracție pe care cei mici o vor ține minte. Fiecare copil va pleca acasă cu un ghiozdan plin de surprize de la dm și Colgate, fiind astfel pregătit să își păstreze zâmbetul strălucitor.
Cei de la dm drogerie markt afirmă că fiecare copil merită să crească știind cum să aibă grijă de zâmbetul său. Așadar, prin Dințișorii Veseli, cei mici sunt invitați într-o aventură unde sănătatea orală este pe primul loc, dar unde învățarea vine mână în mână cu distracția, iar igiena orală devine, astfel, o parte naturală și plăcută a rutinei zilnice a fiecărui copil.
Campanie pentru sănătate orală
Compania aduce, astfel, împreună copii, părinți, educatori și specialiști pentru a construi o comunitate dedicată sănătății orale. Cu fiecare ediție de succes a campaniei Dințișorii Veseli, obiectivul de a schimba perspectivele despre îngrijirea orală și de a inspira mai multe zâmbete sănătoase în rândul copiilor din România sunt tot mai aproape.
Despre dm drogerie markt
Cu o prezență puternică pe piața de retail, dm drogerie markt este un partener de încredere pentru frumusețe, sănătate, îngrijire personală și multe altele. Angajamentul față de comunitate se manifestă prin inițiative care aduc un plus de valoare vieții clienților concernului, inspirând un stil de viață sănătos și conștient. Pentru mai multe informații și pentru înscrieri, vizitați site-ul campaniei, urmăriți dm drogerie markt România pe Facebook: https://www.facebook.com/dm.Romania sau Instagram https://www.instagram.com/dm_romania/.
Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar în România, lanțul de magazine este prezent de 16 ani, timp în care a evoluat constant, a creat peste 1600 de locuri de muncă și a deschis 140 de magazine. În 2022, dm a lansat, în România, și magazinul online, expansiunea companiei fiind în continuare una din priorități.