Un nou raport al Organizației Salvați Copiii arată că 76% dintre copii sunt certați la școală. În același timp, 56% dintre părinți își pedepsesc copiii dacă greșesc. În 2020 organizația […]
Câți elevi au fost depistați pozitivi aflam din raportarea făcută de Inspectoratele școlare către Ministerul Educației. De asemenea, aflăm că elevii rămân fără teste, pentru că nu și-au îndeplinit obligațiile.
Ministerul Educației a trimis o Informare privind funcționarea școlilor și grădinițelor, conform raportărilor inspectoratelor școlare județene. Iată ce am aflat.
Regulamentul de trecere a școlilor în online a fost modificat. Școlile și grădinițele pot trece în sistem față în față prin decizie proprie, încă din ziua imediat următoare scăderii ratei […]
Pare incredibil, însă aceasta e realitatea. Sunt mii de elevi din România care nu au unde merge la toaletă, în condiții civilizate, atunci când sunt la școală. În mod normal, […]
În urmă cu puțin timp ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a făcut marele anunț pe care elevii, părinții și profesorii îl așteptau. Mai exact, ministrul a anunțat cum va începe […]
Ministerul Educației a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că școlile afectate de inundații vor primi bani pentru a le repara. Sprijinul financiar pe care ministerul îl acordă unităților […]
Noutăți pentru elevi. Ministrului Educației și Ministrului Sănătății modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ. Aflați cine merge la școală și cine nu. Care sunt categoriile […]
Președintele Iohannis a decis: toate școlile și grădinițele se închid. Cazurile de îmbolnăviri cu noul coronavirs cresc pe zi ce trece. Așadar în urmă cu puțin timp președintele Klaus Iohannis […]
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Timișoara a luat o serie de hotărâri cu privire la învățământul preșcolar din oraș. Care sunt acestea și ce se întâmplă cu […]
Care sunt măsurile de prevenție adoptate de grădinițe? Mai multe grădinițe din țară și-au deschis porțile pentru cei mici. În contextul de față, grădinițele sunt obligate să respecte anumite măsuri […]
Pașcani – se redeschid grădinițele! După ce săptămâna trecută o serie de grădinițe din municipiul Iași și-au deschis porțile pentru cei mici, Inspectoratul Școlar Județean Iași anunță acum redeschiderea unităților […]