O problemă cu care se confruntă mai multe țări europene este reprezentată de îmbătrânirea populației și scăderea ratei natalității. România nu face excepție. Cei care au studiat fenomenul spun că este vorba despre mai mulți factori, printre care se numără și cel financiar. Un studiu realizat de Clubul Copiilor arată cât costă să crești un copil în România.
În primul semestru din 2023 s-au născut puțin peste 73.000 de copii în România. Este vorba despre cel mai mic număr de copii nou – născuți din ultimii 145 de ani. Declinul este pus pe seama unor factori precum: creșterea nivelului de educație al femeilor și numărul crescut al femeilor care-și dezvoltă o carieră, accesul facil la contracepție și planificare familială, scăderea mortalității infantile și schimbarea stilului de viață.
Pentru orice familie un copil este o bucurie. Totuși, dacă faci câteva calcule, îți dai seama cu ușurință că acest lucru poate fi și costisitor. Potrivit studiului realizat de Clubul Copiilor, costul minim necesar pentru creșterea unui copil de la naștere până la vârsta de 19 ani, în cadrul unei familii din mediul urban, este de 384.991 lei. De asemenea, pentru creșterea celui de-al doilea copil, părinții cheltuie 257.625 lei. Defalcat, pe intervale de vârstă, părinții cheltuie pentru creșterea primului copil următoarele sume:
Primul an – 14.711 lei;
Unu – șase ani – 73.055 lei (14.611 lei / an);
Șase – 11 ani – 108.822 lei (21.764 lei /an);
11 – 15 ani – 88.303 lei (22.076 lei / an);
15 – 19 ani – 100.100 lei (25.025 lei / an).
Costul pentru creșterea unui copil născut în 2024, cu mult mai mare
Având în vedere rata inflației, costul total pentru a crește un copil născut în 2024 este estimat la 594.070 lei pentru primul copil și 417.989 lei pentru al doilea. Mai simplu spus, cei care-și doresc doi copii vor fi nevoiți să scoată din buzunare cel puțin un milion de lei pentru a-i crește până la terminarea liceului. Totuși, să nu uităm că această sumă este reprezentată de costurile pentru 19 ani.
„Punctul de plecare al studiului nostru îl reprezintă o excelentă analiză făcută în 2018 de către Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții care au calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru populația României. Coșul minim de consum este structurat în 11 capitole și 226 de itemi, oferind o metodologie detaliată și propunând, de asemenea, o modalitate de actualizare periodică a valorii acestuia.
În cadrul cercetării, Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții au determinat cantitățile necesare și prețurile minime pentru alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă personală și uz casnic valabile în anul 2018. Clubulcopiilor.ro a utilizat aceste prețuri în analiza sa, ajustându-le cu ajutorul indicilor anuali ai prețurilor de consum furnizați de Institutul Național de Statistică”, transmit reprezentanții Clubului Copiilor. Întregul studiu este disponibil aici.