Ca până acum, nu vor lipsi atelierele cu specific tradițional (olărit, modelaj în lut, țesut etc). Cei mici vor putea deprinde tainele meșteșugurilor de la artizani consacrați, ducând astfel tradiția mai departe. După cum unii dintre voi știu, anul acesta a fost introdusă o serie de noi ateliere: jurnalism, reciclat, storytelling, pictură, desen, care au fost bine primite de către voi și pe care am decis să le organizăm și anul viitor.
“În anul 2024 ne propunem să venim cu noi surprize: ateliere de fotografie și ateliere de teatru. Și pentru că am avut cereri din partea celor mai mari vom organiza și ateliere pentru adulți. Muzeul Satului devine astfel un loc pentru întreaga familie, unde educația și relaxarea se împletesc armonios” spun reprezentanții muzeului.
Cel mai longeviv program de educație muzeală din România continuă
Bineînțeles, nu va lipsi nici Tabăra de creație „Vara pe uliță”, cel mai longeviv program de educație muzeală din România, care va ajunge anul viitor la cea de-a 32-a ediție!
Pentru a rămâne la curent cu toate evenimentele organizate de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă rugăm să dați like paginii de Facebook, să ne urmăriți pe Instagram și să vă abonați la newsletter pe https://muzeul-satului.ro/.