Povestea pinguinului Apolodor merge mai departe. Interviu exclusiv cu Florin Bican
Unele dintre cele mai iubite cărți pentru copii sunt cele care-l au ca personaj principal pe Apolodor, un pinguin foarte simpatic. De la el cei mici învață o mulțime de lucruri care le vor fi de folos pe parcursul vieții. Povestea pinguinului Apolodor scrisă de Gellu Naum merge mai departe prin intermediul scriitorului Florin Bican. În cadrul unui interviu în exclusivitate pentru ȘTIRI PENTRU COPII, acesta ne-a povestit cum s-a împrietenit cu Apolodor și cum a ajuns să fie atât de iubit.
Florin Bican nu este doar prietenul lui Apolodor, ci și al copiilor. Luna aceasta el a luat parte la evenimentul „Întâlniri cu scriitori” de la Timișoara. Acolo, nouă elevi coordonați de regizorul Marius Lupoian au interpretat un spectacol după o piesă inspirată din povestea „Hai pe lună împreună”, a lui Florin Bican. Apoi, scriitorul le-a vorbit celor aproximativ 200 de elevi din public despre ce presupune meseria de scriitor, despre procesul de scriere și despre felul în care a ajuns să scrie. La eveniment a fost și Dan Ungureanu, cel care a ilustrat celebrele cărți cu Apolodor. El le-a povestit copiilor, de asemenea, ce presupune meseria sa. „Copiii din public au fost foarte dornici să le adreseze întrebări celor doi invitați. Aceștia au răspuns cu răbdare și blândețe la fiecare întrebare adresată, bucuraia celor mici fiind nemărginită”, ne-a declarat Andrada Mazilu, coordonatoarea proiectului.
Începutul prieteniei dintre Florin Bican și Apolodor
ȘTIRI PENTRU COPII: Cum și când v-ați împrietenit cu Apolodor?
Florin Bican: M-am împrietenit cu Apolodor în copilărie. Duminica dimineața se transmitea la televizor un program pentru copii unde, destul de des, vedeam fragmente din spectacolul Teatrului Țăndărică după „Cartea cu Apolodor” a lui Gellu Naum. Mi se părea că Apolodorul de pe ecran mi se adresează. Nu a durat mult și am început să-i răspund. Continuam discuția cu el și după terminarea emisiunii. Prietenia mea cu Apolodor a început cu o conversație. Și vă asigur că nu era o conversație imaginară. Când l-am reîntâlnit pe Apolodor în cărți, eram deja prieteni vechi.
De ce Apolodor
ȘTIRI PENTRU COPII: De ce l-ați ales pe pinguinul Apolodor al lui Gellu Naum ca personaj al poemelor dumneavoastră?
Florin Bican: O prietenie se dezvoltă continuu – se ramifică, se adâncește, se transformă. Am vrut să-i dau prieteniei mele cu Apolodor ocazia să evolueze în contexte noi. Mai ales că între timp se alăturase acestei prietenii și fiul meu, căruia îi citeam cărțile cu Apolodor mai frecvent decât urmărisem eu fragmentele din spectacolele cu Apolodor în copilărie. Să nu uităm că Gellu Naum încheie Prima Carte cu Apolodor cu o întrebare adresată cititorului, prin care solicită explicit să fie informat cu privire la noul repertoriu al pinguinului – tenor. Eu am luat întrebarea autorului în serios – nu m-am gândit o clipă că ar putea fi retorică – și am încercat să-i dau de știre, prin rescrieri și traduceri, că personajul lui e bine-mersi și face chestii. Și așa m-am trezit că Apolodor devine, un pic, și personajul meu.
ȘTIRI PENTRU COPII: Apolodor e unul dintre cele mai iubite personaje de cei mici. Ce credeți că i-a făcut pe copii să-l îndrăgească atât de mult?
Florin Bican: Faptul că e vulnerabil – la fel ca ei și la fel ca noi toți – și că, în ciuda vulnerabilității, reușește să facă față cu brio tuturor circumstanțelor adverse, chiar și atunci când este descurajat și măcinat de îndoieli. La fel ca Alisa lui Lewis Carroll. Cu alte cuvinte – și acum citez comentariul spontan al unei fetițe din clasa a cincea de la Colegiul Loga din Timișoara – pentru că „nu rămâne blocat într-o paradigmă emoțională…”.
Diferența dintre cărțile cu Apolodor și cărțile educative
ȘTIRI PENTRU COPII: Ce învață cei mici de la Apolodor?
Florin Bican: Învață cât nu reușesc să învețe din sutele, poate miile, de cărți autodeclarate educative, care invadează spațiul copilăriei cu platitudini didacticiste. Învață, de pildă, că nu trăim într-o lume exemplară, al cărui unic scop e să ne livreze pe loc tot ce ne dorim, asemenea duhului din lampa lui Aladin. Învață că viața constă din răsturnări de situații cărora nu le poți face față decât pliindu-te pe ele. Dacă am marca cu o linie parcursul lui Apolodor, linia aia ar arăta ca o cardiogramă răvășită de criză.
Călătoria lui e o succesiune de traume. După trauma dorului de familia sa polară, exacerbată de trauma despărțirii de prietenii de la circ, urmează trauma căderii din bimotor și a prăbușirii la Capul Nord. Apoi, trauma unui drum anevoios și inutil în direcția greșită, trauma furtunii care-l duce în Africa, trauma deșertului, trauma despărțirii de maimuțica îndrăgostită, trauma naufragiului din Pacific, traumele „americane” (ciocnirile cu banditul Salliver Tom, cu tâlharul din Connecticut, cu Ku-Klux-Klanul, zborul involuntar pe Lună), trauma trădării ticălosului căpitan Cyrus Smith și multe altele, până la revederea anticlimactică cu „rudele și toți vecinii” din Golful Terror. Care, la rândul ei, generează noua traumă a dorului de prietenii din București.
Ce învață Apolodor din urma traumelor trăite
Dar toate aceste traume sunt întrerupte și uneori intersectate de momente luminoase și regeneratoare – pescadorul Meteor și aurorele boreale, popasul tunisian, întâlnirea cu sora cămilei Suzi, oaza, maimuțica, etc. E remarcabil cum Apolodor nu întinează aceste momente cu amintirea traumelor precedente, dar nici nu-și agravează traumele regretând patetic momentele luminoase din trecut. Cu alte cuvinte, nu rămâne blocat într-o paradigmă emoțională… Cred că cei mici au ce învăța de aici!
Și, de asemenea, au ce învăța din relațiile lui Apolodor cu celelalte personaje din carte. Urmărirea atentă a dinamicii acestor relații i-ar putea învăța pe copii cum să se raporteze constructiv la semenii lor și la situațiile pe care le au de traversat împreună cu ei. Și i-ar mai învăța că statutul de adult nu presupune neapărat maturitate și integritate – acestea nu se declară, ci se demonstrează, iar în lipsa unei demonstrații convingătoare a ascendenței sale, adultul nu e decât un claun, pe cât de pompos, pe atât de jalnic – un fel de tâlharul din Connecticut surprins cu pantalonii-n vine.
Asta pot învăța copiii de la Apolodor! În plus, Cartea cu Apolodor – dacă e citită cu harta în mână – le predă copiilor o magistrală lecție de geografie. Mai sunt acolo și subtile aluzii literare, ascunse în text ca ouăle de Paște într-o grădină luxuriantă – aluzii la Eminescu, la Coleridge, la Giambattista Basile și chiar la Prokofiev. Nu mai vorbesc de aluziile alchimice… Toate aceste aluzii, depistate și descifrate sub îndrumarea unui adult avizat, i-ar deschide ochii copilului asupra jucăușei complexități a literaturii. Mă opresc aici, dar cartea lui Gellu Naum conține o mulțime de lecții, într-o mulțime de domenii, fără a se poticni o clipă în didacticismul tălâmb în care este forțată de multe ori literatura pentru copii.
Cum era relația dintre Apolodor și Gellu Naum
ȘTIRI PENTRU COPII: Ce ar spune Gellu Naum despre actualul Apolodor?
Florin Bican: Se pare că Gellu Naum era foarte supărat pe propriul său Apolodor – Apolodorul original. Cei care l-au cunoscut pe poet îndeaproape relatează, mai în glumă, mai în serios, paraponul pe care-l avea Naum pe succesul Cărții cu Apolodor, scrise într-o perioadă când autorului i se interzisese publicarea versurilor pe care le scria de obicei. Într-o piesă despre „Gellu Naum și nașterea lui Apolodor”, montată la Londra în 2016 (The Ivy Door/ Ușa cu iederă), Maria Manolescu redă convingător ambiguitatea relației lui Naum cu Apolodor. Întâlnim acolo replici ca: „Trebuie să nasc lucruri mult mai importante decât un pinguin dintr-o carte pentru copii…” sau, „Cred că prefer să nu mai vorbim despre Apolodor. Îmi amintește de vremuri pe care aș vrea să le uit”.
În aceste condiții, chiar nu știu ce ar putea spune Gellu Naum despre actualul Apolodor. Poate i-ar spune, „Așa-ți trebuie, pinguine! Ai ajuns ghid turistic în locurile pe care altă dată le explorai liber.” Da’ ce știm noi ce-i în mintea poeților…
Cum arată o zi din viața apolpdorienilor
ȘTIRI PENTRU COPII: Puteți să ne descrieți o zi din lumea apolodorienilor?
Florin Bican: Apolodorienii trăiesc într-o lume unde zăpada e caldă, aromată și comestibilă. Când se trezesc, își culeg o cupă de zăpadă cu aromă de cafea, pe care o consumă cu lingurițe de cristal. Se deplasează propulsându-se lin pe gheață – lin, dar cu viteze extraordinare, care îi pot transporta una, două într-un alt univers. Apolodorienii poartă tot timpul cu ei o tabletă confecționată din gheața planetei lor, pe care o conectează la lumile pe care le vizitează pentru a extrage poveștile de acolo. Apoi se întorc acasă și, din firele poveștilor adunate, țes noi povești pe tableta devenită între timp război de țesut. Fac din când în când pauză pentru încă o cupă de zăpadă cu aromă de cafea. Și tot așa, până li se face somn. Atunci apolodorienii merg la culcare, iar când se trezesc o iau de la capăt.
ȘTIRI PENTRU COPII: Cât de importantă e lectura în viața copiilor și ce sfaturi aveți pentru ei? Dar pentru părinți?
Florin Bican: La fel de importantă ca aerul. De aceea i-aș sfătui să respire cărți – prin ochi și prin toate simțurile. Iar pe părinți i-aș sfătui să respire împreună cu copiii lor.
Diferențele dintre literatura pentru copii și cea pentru adulți
ȘTIRI PENTRU COPII: Cât de greu este să scrieți pentru copii? Sunt diferențe majore între literatura pentru copii și cea pentru adulți?
Florin Bican: Cu mai mulți ani în urmă, l-am rugat pe un autor „pentru omeni mari” să contribuie cu un text la o antologie de povești pentru copii. Surprins, oarecum, de solicitarea mea, autorul mi-a mărturisit că nu se gândise niciodată să scrie pentru copii, dar că ideea i se părea atrăgătoare. Și mi-a cerut un răgaz de două săptămâni, în care să încerce. După o săptămână m-a sunat să-mi spună că se lasă păgubaș. Și a adăugat, „Nu credeam că-i așa de greu să scrii pentru copii”.
Dar, cu aceeași ocazie, un alt autor „serios” care nu scrisese niciodată pentru copii, a acceptat imediat provocarea și peste câteva zile mi-a și trimis textul. Nescriind literatură pentru adulți, nu știu dacă să scrii pentru copii e mai greu sau mai ușor. Eu însă oricum scriu greu… Adică, în timp ce scriu, mi se pare foarte ușor. Dar când văd că timpul în care am scris două, trei propoziții însumează pe ceas câteva ore, încep să mă întreb dacă a fost chiar atât de ușor.
Cât poate dura scrierea unei cărți
Sigur, între literatura pentru copii și cea pentru adulți sunt diferențe majore și ele sunt cuantificabile în multe feluri. Dar această discuție are loc în condițiile în care încă nu s-a căzut de acord asupra unei definiții a literaturii pentru copii. Ba, mai mult, experții încă se ceartă dacă literatura pentru copii poate fi definită sau nu. Interesant e că nimeni nu pare a se agita în legătură cu o definiție a literaturii pentru adulți, presupunând, pesemne, că literatura pentru adulți e cea care nu-i pentru copii.
Dar dacă ne gândim că un copil e punctul care generează linia recunoscută îndeobște ca perioada adultă din viața unui om, înseamnă că și cele două literaturi (dac-or fi într-adevăr două!) – cea pentru copii și cea pentru adulți – alcătuiesc un continuum. Iar cât de greu – sau de ușor – se scriu fiecare ține de autor și de împrejurări. La cartea mea „Și v-am spus povestea așa…” am lucrat un an. La „Tropice tâmpe”, care are o lungime similară, am scris aproape treizeci de ani. Subiectiv mi-a fost la fel de ușor / greu să le scriu pe-amândouă.
Crearea unor noi personaje
ȘTIRI PENTRU COPII: Ați tradus cărți pentru copii. Cat de greu e să vă distanțați de personajele din cărțile traduse și să creați propriile personaje?
Florin Bican: Nu știu… Mărturisesc că nu m-am întrebat niciodată. Dar nici n-am simțit vreo dificultate în acest sens. Bănuiesc că e la fel ca atunci când mă distanțez de personajele unei cărți scrise de mine pentru a scrie o alta, cu alte personaje. Greu mi-a fost să mă distanțez de traducerea Fridei Papadache, pe care-o știam aproape pe dinafară, atunci când a trebuit să traduc cărțile cu Alisa în Țara Minunilor și în Țara Oglinzii.
ȘTIRI PENTRU COPII: La Cartea albă cu Apolodor sau Apolododecameronul există un avertisment făcut de dumneavoastră: « Textul cărții de față conține scene de violență fizică, verbală și emoțională ». Ce ar trebui părinții să înțeleagă din acest avertisment?
Florin Bican: Că scenele respective sunt esențiale pentru construcția personajelor și a mediului / atmosferei în care evoluează acestea. Că ele, la fel ca „abaterile de la normele gramaticale în vigoare” și „limbajul erbaceu”, menționate și ele în avertisment, sunt procedee stilistice, nu chemări la abolirea respectivelor norme, că limba și literatura nu se păstrează la naftalină, într-o cutie etanșă, și că abaterile de la normă nu fac decât să definească mai clar această normă și, în fine, că ei – părinții – sunt chemați să-i ajute pe copii să descâlcească norma din hățișul altminteri fermecător al acestor „abateri”.
Pe unde se va mai plimba Apolodor
ȘTIRI PENTRU COPII: Prin ce părți ale României sau ale lumii se va mai plimba Apolodor în perioada următoare?
Florin Bican: De fiecare dată când mă întâlnesc cu copiii care au citit despre expedițiile lui Apolodor, le pun și eu aceeași întrebare. Am adunat până acum o sumedenie de sugestii de la ei. Reproduc în continuare câteva: la Castelul Peleș, pe Marte cu o carte, în adâncul mărilor, în Țara lui Papură – Vodă (unde totul e pe dos), în laborator, în Australia, în căutarea ouălor de Paște, pe Amazon, în Peștera Urșilor, în junglă, pe Nil, la grădina botanică, la Legoland… Cum vedeți, idei ar fi destule. Numai să mă țină pe mine condeiul.
O singură școală din vestul țării, în finala unei campanii pentru câștigarea de panouri fotovoltaice