LIBfest, târg de carte și experiențe culturale organizat de Libris.ro, revine cu o ediție care analizează transformările obiceiurilor de lectură, într-un context dominat de viteză, tehnologie și AI. Astfel, între […]
LIBfest, târg de carte și experiențe culturale organizat de Libris.ro, revine cu o ediție care analizează transformările obiceiurilor de lectură, într-un context dominat de viteză, tehnologie și AI. Astfel, între […]
Asociația pentru Creativitate provoacă adolescenții să se întoarcă în copilărie. În perioada în care zmeii erau atractivi. Prin intermediul proiectului „Călătoria zmeilor” adolescenții se împrietenesc cu literatura, iar trecerea de […]
Unele dintre cele mai iubite cărți pentru copii sunt cele care-l au ca personaj principal pe Apolodor, un pinguin foarte simpatic. De la el cei mici învață o mulțime de […]
Șase zile dedicate literaturii și teatrului pentru copii, la Timișoara. Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” se numără printre partenerii de seamă ai De Basm, Asociația scriitorilor pentru copii și […]
Vara Anotimpurilor FEST-FDR la Teatrul Național din Timișoara înseamnă un nou spectacol european. Astfel, vineri, 7 iulie 2023, de la ora 19, Teatrul Național aduce, literal, pe scena sa următorul […]
Ieri, 6 octombrie, la Stockholm, Academia Suedeză a anunţat cine a fost favorita juriului dintre cei cinci candidaţi, pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Este vorba de Annie Ernaux, o scriitoare […]
Bookfest s-a încheiat recent. În cadrul său nu au fost prezentate doar cărți pentru adulți, ci și pentru copii. Acesta este topul celor mai căutate cărți de către cei mici […]
Față / Verso, podcastul cu cititori binedispuși, derulează luna aceasta un proiect nou intitulat „Adolescent în ficțiune”. Acest proiect este dedicat literaturii pentru adolescenți, iar zece teme vor fi alese […]
Astăzi, 2 martie, îl sărbătorim pe Dr. Seuss, unul dintre cei mai iubiți autori pentru copii din lume. Ziua Dr. Seuss ne oferă un prilej să uităm puțin de tot […]
Ministerul Culturii este în căutare de artiști care să reprezinte România la Jocurile Francofoniei 2022. Cea de-a IX-a ediție va avea loc în perioada 19 – 28 august 2022 și […]
Ziua mașinii de scris se sărbătorește în 23 iunie. Ziua celebrează dispozitivul simplu, care este deja istorie, și minunatele realizări literare pe care le-a dat lumii începând din 1868.