Școli și grădinițe prietenoase cu natura. Până când se fac înscrieri în program
Societatea Ornitologică Română derulează a opta ediție a celui mai important program de educație pentru natură. Acesta poartă numele: „Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura”. Programul este conceput în așa fel încât orice cadru didactic poate participa cu elevii săi.
Programul propune activități simple în aer liber prin care copiii pot contribui la sprijinirea naturii urbane. Printre ele se numără amplasarea unui cuib artificial pentru păsări, amenajarea unor refugii pentru șopârle și arici, hrănirea păsărilor în timpul iernii, amplasarea siluetelor de păsări sau diferite forme pe geamuri pentru a le face vizibile pentru zburătoare, realizarea unui hotel de insecte, colectarea selectivă a deșeurilor etc. Proiectul include și activități derulate în sălile de clasă. Elevii se bucură de concursuri de desenat păsări, participarea la Olimpiada Speciilor și de un concurs online de recunoaștere a speciilor. Acesta s-a dovedit a fi la edițiile precedente una dintre activitățile foarte apreciate de copii.
Profesorii au la dispoziție Ghidul activităților, care cuprinde toate informațiile importante pentru derularea corectă a acestora, iar Regulamentul și Formularul de înscriere pot fi găsite pe site-ul SOR, aici. Înscrierile se pot face până în 20 octombrie, iar participarea este gratuită. De asemenea, accesul la materialele educative realizate de biologi și accesul într-o comunitate online inspirațională este gratuit.
Activitățile, derulate pe parcursul anului școlar
„Înțelegem importanța apropierii de natură încă de la o vârstă fragedă. Și ne dorim să sprijinim acest proces. Misiunea noastră este să ajungem la cât mai mulți copii din România. Să contribuim la formarea generațiilor viitoare care să dețină cunoștințe despre natură, despre specii și habitatul lor, precum și despre complexele relații ce se formează între ele. Programul este deschis tuturor profesorilor, educatorilor și coordonatorilor din mediul urban și rural care doresc să implice activ elevii în cunoașterea și protejarea mediului înconjurător”, a declarat coordonatorul programului, Kinga Cîmpan.
Activitățile proiectului se derulează pe durata întregului an școlar. La final, profesorii raportează acțiunile realizate prin completarea unui formular specific. Instituțiile de învățământ care derulează corect minimum cinci activități din lista propusă sunt premiate cu plăcuța programului. După cinci ani consecutivi de participare și raportări corecte, școlile primesc un panou cu cele mai întâlnite specii de păsări, insecte, mamifere, amfibieni și reptile din localități și metode prin care le pot ajuta.
Pe parcursul celor șapte ediții peste 70.000 de copii au devenit prietenoși cu natura. Totodată, au fost implicate în activități peste 3.100 de cadre didactice și peste 800 de instituții de învățământ: școli, grădinițe și palate ale copiilor.