Ajungem MARI – campanie de recrutare de voluntari pentru copiii orfani
Ajungem MARI, cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, începe o nouă campanie de recrutare de voluntari. Aceasta vine în sprijinul celor 230 de copii din Timişoara, Covaci, Gavojdia, Lugoj, Nădrag, Recaș și Săcălaz. Copiii au nevoie de 50 oameni buni care să le devină prieteni, modele, pe care să se bazeze în momente importante din viața lor.
Conform datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, peste 42.000 de copii se aflau în sistemul de protecție specială la sfârșitul anului 2022. Dintre aceștia, aproximativ 12.000 de copii cresc în afara unui mediu familial, în instituții de stat: centre de plasament, căsuțe și apartamente de tip familial și au nevoie cel mai mult de ajutor.
Voluntarii schimbă cu pași mici lumea copiilor abandonați
Copiii din sistemul de protecție își trăiesc viața cu griji, frici și anxietate. Simt că nu au putere să meargă mai departe și să lupte cu traumele emoționale. Cu ajutorul unei rețele de voluntari în București și în 24 de județe din țară, Ajungem MARI vine în sprijinul copiilor pentru a le oferi șansa la un viitor mai bun.
De 9 ani, peste 10.000 de voluntari și-au dedicat 3 ore pe săptămână din timpul lor pentru a ajuta copiii instituționalizați să se integreze în societate, să aibă o viață mai bună. Îi ajută la teme, merg cu ei la muzeu, dau mai departe pasiunea lor, îi duc la antrenamente. Le oferă iubire, încredere și afecțiune.
Ce trebuie să ştii dacă vrei să devii voluntar Ajungem MARI
Copiii au mare nevoie de implicare și stabilitate. E important ca voluntarii care se alătură programului să rămână cu ei o perioadă mai îndelungată, să nu dispară brusc din vieţile lor și să fie abandonați din nou.
Orice modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie – centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgenţă, apartamente de tip familial – durează 8 luni, din 15 noiembrie 2023 până în 30 iunie 2024.
Voluntarii ar urma să-și petreacă 3 ore pe săptămână cu copiii, în format fizic. Le ofera ajutor la teme, meditații, șansa la o viață normală și viitor. Copiii au nevoie de pregătire școlară, consiliere vocațională, excursii, și mai presus de orice, de un prieten.
Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani, fără limită superioară de vârstă. Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni care au în comun dorinţa de a ajuta copiii abandonați. Ei devin pentru copii nu doar profesori și prieteni mai mari, ci și modele în viață.
Cum te înscrii în familia de voluntari Ajungem MARI
Voluntarii vor trece printr-un proces iniţial de selecţie şi pregătire necesar pentru toţi cei care ajung să lucreze cu copiii instituţionalizaţi. Nu se dau teste de cultură generală. Sunt etape menite să ajute în procesul de selecție a oamenilor potriviţi, care înţeleg angajamentul și sunt decişi să le fie alături copiilor pe termen lung. La finalul modului, voluntarii pot alege să continue munca alături de copiii instituționalizați.