O capsulă a timpului a fost descoperită în Statele Unite. Ce ne-au lăsat oamenii din trecut
O capsulă a timpului de acum 100 de ani a fost descoperită în Statele Unite. Aceasta conținea diverse obiecte istorice și informații despre oamenii vremii. Știați că și în România există o astfel de capsulă pentru românii din viitor?
Stația de electricitate din Lansing, Michigan, a fost deschisă acum aproape 100 de ani. Nimeni nu știa însă că la inaugurare, oamenii prezenți ne-au lăsat nouă, celor din viitor, un cadou, și anume o capsulă a timpului. Aceasta a fost descoperită recent și a fost deschisă vineri, 5 august.
„În capsulă se aflau schițe, dolari din argint, cărți de vizită, o copie a cărții orașului, mai multe documente oficiale ale stației și diverse obiecte istorice”, a declarat conform WXYZ Dick Peffley, managerul general al stației de electricitate Eckert.
Peste 50 de obiecte au fost găsite în capsulă
Înainte de numele de Eckert, generatorul de electricitate s-a numit Stația Moores. Capsula timpului a fost îngropată în anul 1922 la începutul lucrărilor. Construcția s-a finalizat abia după doi ani, în anul 1924.
„A fost un moment important pentru comunitatea de aici”, a adăugat Peffley. „Această stație a fost construită pentru a atrage industria locomotivelor. Cu ajutorul ei s-au putut construi și mai multe generatoare în regiune.”
În total, capsula timpului a conținut peste 50 de obiecte. Toate au fost luate cu grijă de experți și analizate. După finalizarea studiilor, acestea vor fi expuse publicului.
„Și noi ne gândim la rândul nostru să luăm mai multe obiecte și să le punem în propria noastră capsulă pe care să o îngropăm odată cu construirea noii stații de generare de electricitate. Cine știe, poate într-o sută de ani cineva o va descoperi și se va bucura de capsulă așa cum ne bucurăm noi acum ”, a declarat Peffley.
Nu toți istoricii sunt mulțumiți de aceste capsule
Nu se știe cu exactitate când au început să fie îngropate astfel de capsule a timpului. Se crede că prima astfel de capsulă este mult mai veche decât cele documentate în prezent. Termenul de „capsulă a timpului” a fost folosit pentru prima dată în anul 1938.
Deși pentru noi aceste capsule sunt fascinante, unii istorici susțin că majoritatea nu conțin informații relevante din punct de vedere istoric. Mulți sunt de părere că ele sunt pline de „obiecte inutile” care spun puține despre viața oamenilor din trecut. Conform istoricilor, o capsulă ar trebui să conțină obiecte din viața de zi cu zi precum notițe, fotografii, videoclipuri sau documente.
Și în România a fost îngropată recent o capsulă a timpului. Este vorba despre Capsula Timpului România 2118, o sculptură de bronz care reunește „200 de mesaje ale românilor de astăzi pentru cei din viitor”. Aceasta se află în Alba Iulia și a fost inaugurată cu ocazia Centenarului Marii Uniri.