Cele mai neobișnuite animale care trăiesc pe Pământ. „Calul de aur” care arată de-a dreptul ireal
Deși nouă, oamenilor, ne place sa credem că suntem cele mai importante ființe de pe Pământ, alături de noi trăiesc sute de mii de specii animale, cel puțin la fel de importante. Deși se cunosc atâtea, surprinzător, oamenii de știință încă descoperă specii noi. De asemenea, multe animale nu vor fi observate de-a lungul vieții noastre. Acestea fie trăiesc pe fundul oceanelor, fie sunt invizibile ochiului uman, fiind extrem de mici. Multe dintre ele, însă, odată observate la microscop, au servit drept inspirație pentru multe personaje extraterestre din filmele S.F. datorită formelor bizare. Această rubrică le este dedicată lor, celor mai neobișnuite ființe care conviețuiesc alături de noi. De exemplu, știați că există o specie care este, practic, nemuritoare? Sau că altele pot dormi până la trei ani? Astăzi vorbim despre Akhal-Teke, cunoscut și sub numele de „calul de aur”, una dintre cele mai vechi și spectaculoase specii de cai de pe glob.
Caii sunt niște animale fascinante. Timp de mii de ani, ei au fost folosiți drept „mașini” și au contribuit mult la evoluția umanității. Astăzi vorbim despre una dintre cele mai maiestuoase specii de cai. Datorită culorii sale, Akhal-Teke și-a câștigat porecla de „calul de aur”.
Această specie este una dintre cele mai vechi specii domesticite de cai. Akhal-Teke a fost crescut pentru a fi rezistent și rapid. Din această cauză, trupul său este subțire, spre deosebire de celelalte specii de cai mult mai mușchiuloase. Cu toate astea, cu toții putem fi de acord că el este o operă de artă a naturii, Akhal-Teke fiind, de asemenea, și cea mai rară și exotică specie de cal de pe glob.
A fost crescut pentru a face față deșertului
Istoria calului de aur începe în Antichitate, acum mii de ani. Unii specialiști sunt de părere că el se trage din calul arab, o altă specie cunoscută pentru temperamentul său vulcanic.
Akhal-Teke a luat naștere în deșertul Karakum din Turkmenistan. Acolo, el a trebuit să facă față la lipsa de hrană și de apă, dar și la temperaturile extrem de ridicate și extrem de joase. De-a lungul timpului, el a trăit alături de nomazi, adică de oamenii care călătoreau și care încă se deplasează fără oprire.
După ce Turkmenistan a început să facă parte din Imperiul Rus în anul 1881, oamenii au pus bazele primei crescătorii oficiale de Akhal-Teke. Tot în acea perioadă, rasa și-a primit numele. Teke era numele tribului turkmen care trăia lângă oaza Akhal.
Din păcate, numărul de cai de aur a scăzut drastic la începuturile Uniunii Sovietice. Specia a fost adus în Statele Unite abia în anul 1979. Tot în acea perioadă a fost fondată și Asociația Americană Akhal-Teke.
Akhal-Tekel are o înălțime a corpului de până la 164 de centimetri. În general, greutatea sa este 410 – 450 de kilograme. Datorită aspectului său suplu, calul de aur este asemănat cu ogarii, acei câini subțiri folosiți în curse.
Stau la baza cailor de cursă moderni
Triburile nomade din Turkmenistan foloseau calul de aur pentru transport. Ei au fost crescuți în mod special pentru a avea viteză, rezistență și agilitate. Astăzi, spectaculoasa rasă este folosită pentru dresaj, sărituri și pentru alergări pe distanțe lungi, dar și pentru plimbările recreaționale.
În Rusia, să ai un astfel de cal arată că ai un statu ridicat. Caracteristicile calului sunt foarte căutate în lumea curselor de cai. În secolele XVII – XVIII au fost transportate în Marea Britanie peste 200 de specimene. Acestea au contribui la creșterea cailor de cursă de astăzi.
Akhal-Teke are pielea subțire iar părul său este foarte fin. Toate culorile sunt acceptate de către registrul rasei. Unele specimene au o genă care le permite să aibă blana crem. Unii cai au ochii deschiși la culoare.
De asemenea, blana lor iese în evidență datorită strălucirii sale metalice. Pentru caii cu blana maronie sau crem, această strălucire dă senzația că animalul este făcut din aur. Pentru caii albi, sau gri, strălucirea este asemănătoare cu cea a argintului.
Are probleme de sănătate
Având în vedere că specia este una rară, ea are câteva probleme de sănătate. Acest lucru se datorează lipsei de diversitate genetică. Una dintre cele mai cunoscute probleme de sănătate este malformația vertebrei cervicale. Această condiție îi scade drastic coordonarea calului. Ea poate fi rezolvată parțial prin intermediul intervențiilor medicale.
După cum spuneam, un cal Akhal-Teke pur este foarte rar. Pe glob există mai puțin de 10.000 de specimene, majoritatea aflându-se în Rusia și Turkmenistan. Există însă posibilitatea de a achiziționa un astfel de cal. Prețul său este în medie de 10.000 de dolari, în funcție de vârstă, sănătate, antrenament și pedigree.
Curiozități despre Akhal-Teke
Unii consideră că acest cal poate avea o relație cu un singur stăpân. Au existat situații în care acești cai au refuzat să fie călăriți de altcineva decât de stăpânul lor.
Rezistența lor este uimitoare. În 2009, un exemplar a parcurs distanța de 6.500 de kilometri în mai puțin de șase luni.