NONVIOLENȚA ÎN ȘCOALĂ – Programul cu care Poliția Româna combate bullying-ul
Poliția Română lansează NONVIOLENȚA ÎN ȘCOALĂ. Acest program are scopul de a descuraja și de a combate violența fizică și psihologică în rândul elevilor. Participanții vor avea șansa să ia parte chiar și la un concurs.
Inspectoratul General al Poliției Române, cu sprijinul Direcției Siguranță Școlară, va implementa la nivel național, în perioada ianuarie – iunie, proiectul NONVIOLENȚA ÎN ȘCOALĂ. Acesta are scopul de a reduce violența fizică și psihologică în unitățile de învățământ preuniversitar.
Proiectul se adresează elevilor din 168 de școli din toate județele. În cadrul său vor mai fi implicați și cadrele didactice specializate în problematica violenței și bullying-ului, profesorii diriginți și părinții. El se va derula la nivel național și își propune crearea unui mediu sigur și pozitiv. Pentru succesul proiectului este necesară o colaborare între elevi, părinți, profesori, polițiști și specialiștii din domenii care interacționează cu copilul, dar și reprezentanții autorităților publice locale.
Participanții vor putea lua parte la un concurs
Poliția județeană din Sibiu a pregătit chiar și un concurs pentru elevi la nivelul județului. Acesta este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu cu ocazia Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școli. Toți elevii școlilor gimnaziale de pe raza județului vor avea șansa să se înscrie.
Concursul constă în elaborarea unor materiale informativ-preventive sub forma unui afiș format 100×70 centimetri. De asemenea, participanții vor trebui să creeze un videoclip de maxim trei minute prin intermediul căruia să transmită mesaje de descurajare a violenței fizice.
Toate materialele trimise vor fi evaluate la nivel de unitate de învățământ. Ulterior, primele locuri vor participa la faza județeană, ca într-un final să se întreacă cu cei mai talentați din toată țara. Marii câștigători vor fi desemnați la sfârșitul lunii martie a acestui an.
Înaintea de lansarea programului, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J. Sibiu au desfășurat activități de prevenire a faptelor de violență fizică și psihologică în rândul elevilor. Acestea au avut loc în mai multe școli din județ. Scopul activităților a fost să-i facă pe copii conștienți asupra efectelor nocive pe care violența fizică și psihologică le generează.