Serial nou pe Boomerang. Cârtițel, personajul principal
Începând de luni, 13 decembrie, de la ora 16:00, apare un serial nou pe Boomerang. Cârtițel este personajul principal al noii animații pentru copii cu același nume. Serialul a fost creat după scurtmetrajul „Cavalerul Cârtiței și invitația la castel”. Iată mai multe detalii.
Serialul Cârtițel va fi difuzat zilnic, iar copiii vor putea urmări aventurile în care pornesc locuitorii din orașul MoleTown. Cârtițel, personajul principal, a salvat orașul de Grădinar, iar acum este respectat și văzut drept lider al locuitorilor. Acum, cu ajutorul lui Manny, Cârtițel are sarcina de a menține cetățenii din MoleTown fericiți și în siguranță. „Noul serial va urmări neajunsurile de zi cu zi ale lui Cârtițel, în timp ce acesta călătorește prin tunelurile tărâmului său secret subteran și întâmpină multe necazuri. Dar, cu perseverența, ingeniozitatea și prietenii de ajutor, el găsește întotdeauna o modalitatede a ieși dintr-o criză”, transmit reprezentanții Boomerang.
Mai multe despre Cârtițel
Să vorbim puțin despre Cârtițel. El este un animăluț drăguț și amuzant. În primii săi ani de viață nu s-a prea înțeles cu restul cârtițelor, dar de când a devenit Păzitorul Cărții Magice și cea mai faimoasă cârtiță din lume lucrurile s-au schimbat. În prezent, deși statutul lui Cârtițel printre prietenii și vecinii lui s-a schimbat, el a rămas la fel. Încă este un pic un visător, ciudățel, ușor excentric și amabil.
Cârtițel și prietenii lui au parte de o mulțime de aventuri, care mai de care mai interesante. Într-un episod, când un telefon mobil cade în parcul Roly Poly din Marea de Sus, întregul oraș este fascinat de el. Cârtițel are misiunea de a rupe „vraja” pe care acest dispozitiv o are asupra locuitorilor din MoleTown. Într-un alt episod Dotty se înscrie într-un concurs de artă, iar Cârtițel se teme că arta ei nu va câștiga simpatia unui judecător înțelept. Așadar, el aruncă o vrajă care face ca arte lui Dotty să „prindă viață”. Premiera serialului are loc în 13 decembrie, iar episoadele vor fi difuzate zilnic, de la ora 16:00.