Copiii primesc testele acasă. Apel la responsabilitatea părinților
Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, tocmai a făcut declarații de presă. El a oferit detalii privind testarea elevilor. Copiii primesc testele acasă, iar administrarea lor poate fi făcută de părinți, la domiciiu, sau de către cadrele didactice, în unitatea de învățământ. El a anunțat și decuplarea unităților de învățământ de rata de vaccinare.
Sorin Cîmpeanu a făcut clarificări în ceea ce privește testarea. Testele non – invazive pe bază de salivă vor putea fi administrate fie de cadrele didactice, acolo unde se dorește asta, fie acasă de către părinți. „O prevedere foarte importantă este următoarea. La decizia școlii testele vor putea fi administrate la domiciliu de către părinți sau sub supravegherea părinților sau tutorilor legali. Sau în școală. Atunci când există dorința colegilor cadre didactice pentru a fi administrate în școală este nevoie și de acordul părinților. Acordul părinților va fi exprimat într-un formular pentru care am agreat că va fi elaborat de Ministerul Sănătății.
Deci în acest fel se vor derula lucrurile. Școala va decide dacă dorește și dacă are condiții și disponibilitate cadre didactice pentru testare în scoală. Dacă nu, testele vor fi administrate la domiciliu, sub supravegherea părinților sau a reprezentanților legali. Oricum sub supravegherea unui adulți. Rezultatul va putea fi trimis în scris sau pe e-mail dirigintelui sau învățătorului”, a precizat ministrul Educației.
Apel către părinți
Dacă școala consideră că poate realiza testarea, dar părinții nu sunt de acord, administrarea testului se va face acasă. E foarte probabil ca fiecărui elev, în ziua de vineri, să i se pună la dispoziție două teste pentru săptămâna următoare. „În cazul în care școala are disponibilitate de administrate în unitatea de învățământ și părintele nu-și exprimă acordul necesar pentru administrarea în școală, ele sunt la copil acasă și își pot face aceste testări acasă. Fac un apel la responsabilitatea părinților pentru a comunica în timp și corect rezultatele acestor teste. În beneficiul sănătății propriilor copii și al sănătății întregii comunități de elevi în care intră acești copii”, mai spune ministrul.
Unitățile de învățământ, decuplate de rata de vaccinare
O altă măsură luată prevede decuplarea unităților de învățământ de rata de vaccinare. După cum știți, până acum elevii puteau merge fizic la școală doar dacă rata de vaccinare din rândul personalului era de 60%. Unele școli sau grădinițe nu îndeplinesc această condiție, însă nici rata de infectare din localitățile lor nu este una ridicată. Drept urmare, s-a luat hotărârea ca în localitățile în care rata de infectare este mai mică de 3 la mia de locuitori, elevii să poată merge fizic la școală. Indiferent dacă rata de vaccinare este sau nu de 60%.
„Este permisă prezența fizică în școli și grădinițe în localitățile în care rata de infectare este de sub 3 la mie. Reamintesc, ziua de referință este ziua de vineri. Este permisă prezența fizică fără a depinde în vreun fel de rata de vaccinare a personalului din învățământ”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul apreciază evoluția importantă a ratei de vaccinare a personalului din învățământ. De asemenea, apreciază și faptul că elevii se vaccinează. La acest moment 407.000 de elevi din România sunt vaccinați. Asta înseamnă 33% din numărul eligibil de elevi cu vârsta peste 12 ani. S-au vaccinat 117.000 de elevi cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani și 290.000 de elevi cu vârsta de peste 16 ani.