Noua lege a Învățământului Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, introduce un nou examen pentru elevii care încep gimnaziul toamna aceasta. Examenul este valabil doar pentru unitățile de învățământ care decid […]
Noua lege a Învățământului Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, introduce un nou examen pentru elevii care încep gimnaziul toamna aceasta. Examenul este valabil doar pentru unitățile de învățământ care decid […]
Program-Pilot Național de Testare Standardizată. Pilotarea evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021-2022, derulată de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare județene și în parteneriat cu Brio®, platformă ed-tech de măsurare […]
În săptămâna care tocmai a trecut testarea elevilor nu s-a realizat așa cum era stabilit. Asta deoarece inspectoratele școlare județene au rămas fără stocuri și n-au avut ce să le […]
Inspectoratul Școlar Județean Cluj (I.Ș.J) a transmis datele cu situația epidemiologică din unitățile de învățământ. În cele ce urmează vă spunem care e numărul cazurilor pozitive de Covid-19, numărul claselor […]
O parte din elevi s-au întors de luni la școală, iar în județul Timiș aceștia au fost testați cu testele non invazive pe bază de salivă. Testarea elevilor este, însă, […]
Testarea elevilor este făcută acasă, nu la școală. Acesta este rezultatul unui sondaj de opinie realizat recent de Organizația Salvați Copiii România asupra elevilor români. Iată mai multe detalii.
Problema testelor non-invazive pe bază de salivă persistă. Din cauza întârzierilor de livrare a noului lot de teste, s-a decis ca în această săptămână testarea să se facă în zilele […]
Având în vedere interesul public justificat privind testarea elevilor cu teste rapide de salivă, pentru corecta informare a publicului Ministerul Educației face o serie de precizări. De asemenea, s-au decis […]
Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, anunță că testele non – invazive pe bază de salivă au ajuns în sfârșit în țară. Primele teste din lotul de 6,5 milioane au ajuns […]
Testele non – invazive pe bază de salivă pe care elevii trebuie să le facă au născut controverse între părinți. Unii sunt de acord ca acestea să fie făcute la […]
Testarea periodică a copiilor în școli este extrem de utilă pentru limitarea răspândirii pandemiei și pentru menținerea școlilor deschise. Organizația Salvați Copiii atrage atenția acestui lucru și face o solicitare […]
Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, tocmai a făcut declarații de presă. El a oferit detalii privind testarea elevilor. Copiii primesc testele acasă, iar administrarea lor poate fi făcută de părinți, […]