Ultimele noutăți. Cum și în ce condiții va începe semestrul II? Sunt trei scenarii posibile
Semestrul al-II-lea trebuie să înceapă în februarie, însă nu este încă sigur când va începe școala în mod normal. Ministerul Educației are în vedere trei scenarii cu privire la redeschiderea școlii. Când vor afla elevii mai multe informații? Cum și în ce condiții va începe semestrul II? Aflați în continuare.
Ministerul Educației a anunțat că sunt trei scenarii luate în calcul pentru redeschiderea școlilor în siguranță. Dar, decizia finală va fi stabilită pe 2 februarie. Se pare că de această dată este necesară o prudență mai mare cu privire la întoarcerea elevilor la școală fizic, și mai există și noua tulpină a virusului care sperie. Instituția ar putea să revină asupra deciziei până atunci.
”Avem în vedere trei scenarii. O nouă discuție va avea loc pe 2 februarie. Responsabilitatea e partajată în data de 2 februarie. Autoritățile sanitare cu competență trebuie să se pronunțe”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
Elevii vor trebui să recupereze materia odată cu reîntoarcerea la școală, iar ministerul a decis ca în februarie să se înceapă și recuperarea. ”Am primit asigurări, din partea celor care au competență să se exprime cu privire la evoluția epidemiologică, asupra faptului că șansele de schimbări spectaculoase sunt foarte mici, așa că școlile se vor deschide după scenariile deja anunțate”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu.
Nu va exista scenariu hibrid
Sorin Cîmpeanu exclude posibilitatea ca elevii să revină în școli într-un scenariu hibrid. Ministrul Educației a vorbit și despre posibilitatea unei școli din capitală infectate cu noua tulpină de SARS-COV-2. Este vorba de Școala Gimnazială nr.28 din Sectorul 2. Direcția de Sănătate Publică are în atenție situația.
”Au fost efectuate teste PCR pentru cei patru angajați ai școlii, celelalte cinci persoane au fost testate cu teste rapide. Specialiștii din DSP, INSP și Ministerul Sănătății au în atenție această situație care este îngrijorătoare….Pentru a confirma dacă este vorba de noua tulpină britanică, durează câteva zile, vom avea săptămâna viitoare acest răspuns.”
Au prioritate la vaccin toți angajații din grădinițe deoarece instituțiile de învățământ preșcolar se deschid în scenariu roșu. ”Numărul celor care vor să se vaccineze a fost de 168.000. Numărul crește zilnic, semnificativ. Am prioritizat cadrele didactice. În grădinițe este planificat prioritar pentru vaccinare întreg personalul”, a explicat ministrul.