Nici prințese, nici cavaleri pe cal alb. Noua modă de a scrie cărți pentru copii
Toți copiii sunt atenți și cuminți la o poveste bună atâta timp cât personajele pornesc în aventuri de neînchipuit. Cărțile pentru copii actuale nu mai prezintă nici prințese, nici cavaleri pe cal alb. De ce?
Astăzi vă arătăm că există povești frumoase dincolo de prințese, prinți, dragoni, vrăjitoare, cavaleri, etc. Majoritatea cărților pentru copii au luat o turnură interesantă în ultimii ani. Nu mai este la modă fata care își așteaptă cavalerul să o invite la bal și să se îndrăgostească deoarece acum poate fi și invers. Literatura se adaptează la vremuri noi deoarece editorii sunt atenți la nevoile societății.
Literatură adaptată vieții cotidiene
Olga Portella, editor la Duomo, o editură spaniolă, a explicat că noile povești pentru copii trec peste genuri şi renunță la stereotipuri şi vorbesc despre ecologie. Spre exemplu, ”Tu poți salva lumea”, ”Povești despre climă”, “Povești pentru fete și băieți care vin să salveze lumea”. Acestea sunt doar câteva exemple de titluri bine cotate la edituri. Un alte editor, Laia Falcón, de la El Culturista spune că aceste cărți sunt atât de vândute pentru că oamenii conștientizează și simt semnalele de alarmă ale planetei noastre. Plasticus Maritimus, de exemplu, le explică micuților prin imagini despre tonele de plastic din oceanele și mările Planetei.
O editură spaniolă a deschis și un club pentru copiii ecologiști intitulat Club Pequeño Activista. Micuții au carnet de membru și ”tot tacâmul”. La club lecturează împreună și apoi discută cartea.
Fetele și băieții se pot juca oricând cu orice jucărie doresc dacă vă amintiți materialul despre reclamele care discriminează sexual copiii. Dovada că mentalitatea se schimbă este prezentată în cărți precum ”Monstrul roz”, ”Sunt o fetiță”, ”Trăiască unghiile colorate”.
Fetele sunt mai independente în cărți și au dreptul să facă și ele invitația la bal, dacă băiatul nu o face. În literatura modernă, acestea sunt eroine curajoase, persoane de succes, dar și fete obișnuite care sunt nearanjate dimineața când se trezesc și care învață din greșeli. Nici băieții nu se mai limitează la îmblânzitul dragonilor, deoarece ei descoperă lumea de mici prin cărți.
Se pare că nici familia nu mai este idealizată în toate cărțile. În prezent multe dintre ele tratează problema familiei divorțate, monoparentale, reconstruite sau chiar LGBT.
LGBTI: este un acronim care se referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală și intersexuală. Utilizat încă din anii ’80, termenul LGBT sau LGBTI este o adaptare a acronimului LGB, care inițial înlocuia expresia „comunitate gay”.