Maria Sofia Gavrilă, micul nostru jurnalist, are 9 ani și este elevă în clasa a III-a la Colegiul Național de Artă Ion Vidu din Timișoara. Vioara este una din pasiunile ei, deci este familiarizată cu ce înseamnă vioara și timpul petrecut pentru a studia. Cu toate acestea Maria a vurt să afle cum arată viața unui violonist adevărat și a purtat o discuție foarte interesantă cu Vlad Popescu. Vlad este director artistic al Festivalului Eufonia și al proiectului Pavilion – loc de întâlnire al copiilor cu muzica clasică. Un devotat muzician de muzică de cameră, Vlad este membru fondator al Furiant Quartet alături de care a câștigat numeroase concursuri internaționale, având o bogată activitate concertistică desfășurată pe mai multe continente (SUA, Africa, Asia). Vlad Popescu cânta pe o vioară modernă construită de lutierul Philippe Girardin și împrumutată, pe termen nelimitat, de către doctorul Peter Hauber din Berlin.
Maria Sofia Gavrilă: De la ce vârstă cântați și cum ați descoperit pasiunea pentru vioară?
Vlad Popescu: Am început să cânt la vioară de la vârsta de șapte ani. Pasiunea am descoperit-o în timp, nu a venit de la început, nu mi-a plăcut direct vioara când am început să cânt. A durat câțiva ani până să îmi placă. Pur și simplu pentru că am cântat zi de zi la ea. Și acum nu m-aș mai putea despărți de vioară, e parte din mine și îmi place să cânt zi de zi. Îmi place foarte mult să cânt împreună cu alți muzicieni. Asta mi se pare cel mai frumos. Să cânt împreună cu alți prieteni și să ne simțim bine pe scenă.
Maria Sofia Gavrilă: Eu am început la cinci ani și eram cam nouă în oraș. Am venit de la sat.
Vlad Popescu: De unde de la sat?
Maria Sofia Gavrilă: Din Herneacova.
Vlad Popescu: Din Herneacova, acolo la cai.
Maria Sofia Gavrilă: Daa.
Vlad Popescu: Deci coada de la cal de la Herneacova o ai la arcuș, părul.
Maria Sofia Gavrilă: Nuu, nu prea.
Vlad Popescu: Nu? N-ai luat de la Herneacova?
Maria Sofia Gavrilă: Nu.
Maria Sofia Gavrilă: Cât timp ați studiat pe zi?
Vlad Popescu: La început nu am studiat foarte mult, cam o oră pe zi, când aveam șapte – opt ani.
Maria Sofia Gavrilă: Eu acum, că am nouă ani, fac o oră și jumătate pe zi.
Vlad Popescu: E bine, e foarte bine. Dacă faci în fiecare zi e foarte bine.
Maria Sofia Gavrilă: Ăă, uneori mai lipsesc.
Vlad Popescu: Mai lipsești. De Crăciun, de Paști.
Maria Sofia Gavrilă: De ziua mea.
Vlad Popescu: Acum studiez cam două – trei ore pe zi, dar când aveam 15 -16 ani studiam și șase – șapte ore pe zi.
Maria Sofia Gavrilă: Ca fratele meu.
Vlad Popescu: Ai un frate care cântă la …
Maria Sofia Gavrilă: Pian. Acum e la Viena.
Vlad Popescu: Da? Ce fain.
Maria Sofia Gavrilă: Da, fix în momentul ăsta.
Vlad Popescu: Și ați cântat ceva împreună?
Maria Sofia Gavrilă: Nu, că ne cam certăm, sincer.
Vlad Popescu: Oo, vă certați. Păi trebuie să cântați împreună neapărat. Anul viitor.
Maria Sofia Gavrilă: Încercăm.
Vlad Popescu: O să vă placă.
Maria Sofia Gavrilă: Aveți emoții atunci când urcați pe scenă?
Vlad Popescu: Sigur, da. Absolut. Dar emoții constructive. De-abia aștept să cânt. La început am avut niște emoții mai puternice, îmi era un pic frică să ies pe scenă. Dar cu timpul, cu cât ești pe scenă mai mult, cu atât îți place mai mult. Și depinde foarte mult de cum te pregătești înainte de concert. De exemplu, eu ca să nu am emoții foarte puternice, stau cu ochii închiși și mă gândesc la momentul când intru pe scenă, mă aplec, lumea aplaudă și încep să cânt. Îmi imaginez concertul, înainte să se întâmple. Și asta mă ajută foarte mult.
Maria Sofia Gavrilă: Există mai multe tipuri de viori?
Vlad Popescu: Da, există foarte multe. Mă rog, vioara nu s-a mai schimbat aproape deloc de 400 de ani. Pentru că este un instrument perfect. Nu este de exemplu ca și oboiul sau clarinetul, instrumente care s-au schimbat și se vor mai schimba.
Maria Sofia Gavrilă: Sau tobele.
Vlad Popescu: Și tobele, sigur. Dar la vioară, forma nu s-a schimbat. Există o singură formă, dar există mai multe tipuri. Există Stradivarius, există viori franțuzești, există viori românești. Există viori pentru toată lumea. În România se fac viori la Reghin. Ai auzit de viorile de Reghin?
Maria Sofia Gavrilă: Am auzit de Stradivarius, atât. Și de vioara mea.
Vlad Popescu: Da? Ai o vioară frumoasă? Îți place?
Maria Sofia Gavrilă: E destul de veche, am primit-o de la Cristina Dan. Și ce să zic, e frumoasă. Are o culoare chiar minunată doar că e un pic cam prea veche și uneori se dezacordează foarte tare și …
Vlad Popescu: Poți să îți acordezi singură vioara?
Maria Sofia Gavrilă: Încerc. Încep să merg mai departe și să pot, dar uneori mai am nevoie …
Vlad Popescu: E, la început. La început e un pic mai greu, dar după merge.
Maria Sofia Gavrilă: Ce înseamnă un Stradivarius?
Vlad Popescu: Un Stradivarius înseamnă o vioară construită în jurul anului 1700. Și este poate cea mai scumpă vioară din lume. Valorează între două și 10 milioane de euro.
Maria Sofia Gavrilă: Aoleu!
Vlad Popescu: Îți imaginezi? Și întotdeauna când aud un Stradivarius mă gândesc câți violoniști au cântat pe vioara aia în ultimii 300 de ani.
Maria Sofia Gavrilă: Cred că trei.
Vlad Popescu: Trei numai? Poate trei mii.
Maria Sofia Gavrilă: Cine are atâția banii? Serios.
Vlad Popescu: Da, păi violoniștii nu pot să își cumpere vioara, dar Stradivariusul e cumpărată de obicei de o bancă. O bancă achiziționează vioara și apoi o oferă împrumut unui violonist. De exemplu, cum ți-a oferit ție Cristina Dan o vioară, așa o să îți ofere o bancă un Stradivarius peste 10 ani.
Maria Sofia Gavrilă: Ca să cânți la vioară, aceasta trebuie ținută într-o anumită poziție. Cât de comodă este?
Vlad Popescu: Da, poziția la vioară nu este cea mai comodă. De exemplu la violoncel e mult mai comod: stai pe scaun, pui violoncelul în pământ și cânți. Asta e tot. La vioară trebuie să îți pui aici (pe umăr), să ridici mâna stângă, mâna dreaptă să o ridici și să stai așa ore în șir. Păi când mai stăm noi așa ore în șir? Nici la masă nu stăm așa.
Maria Sofia Gavrilă: Ideea e că ne și îndreptăm. Eu m-am îndreptat foarte tare. Deci sunt singura din familie care-i cea mai dreaptă. Deci, de exemplu, tata e un fel de așa (foarte aplecat).
Vlad Popescu: Trebuie să cânte și el la vioară atunci.
Maria Sofia Gavrilă: Nuu.
Vlad Popescu: Dar cel mai fain la vioară ști care este metoda? Să te întinzi pe jos, pe spate, și să pui vioara, în timp ce ești întinsă pe jos și să cânți. Atunci e cel mai confortabil. Ca și cum ai sta în pat. Numai că atunci când stai în pat, cânți la vioară.
Maria Sofia Gavrilă: Mai cântați la vreun alt instrument? Cum se împacă ele?
Vlad Popescu: Am cântat și cânt la pian. Pentru că am învățat la școală, fiecare învață și pianul la școala d emuzică, pentru că e un instrument foarte frumos. Și am mai cântat și la violă. Viola este, poate, sora mai mare a viorii.
Maria Sofia Gavrilă: Am auzit de ea.
Vlad Popescu: Ai auzit de ea. E un instrument foarte frumos și sună mai grav. Vioara sună ca o soprană și viola ca un tenor.
Maria Sofia Gavrilă: Cum explicăm copiilor ce înseamnă „vioara întâi”?
Vlad Popescu: O întrebare buna. Vioara întâi este solistul. Când mergeți la Operă și ascultați o operă, sau când mergeți la un cor și ascultați un solist, acesta este în orchestră vioara întâi. Vioara întâi cântă melodia. Pentru că muzică fără melodie nu există. De exemplu dacă ar fi cântecelul Melc, melc ,codobelc …
Maria Sofia Gavrilă: Primul cântecel pe care l-am cântat a fost ăsta.
Vlad Popescu: Ai văzut? Vioara întâi l-ar cânta și vioara a doua ar acompania vioara întâi. Pentru că melodia are nevoie de un prieten care să o acompanieze.
Maria Sofia Gavrilă: Da, ca la un solist care e însoțit de cor.
Vlad Popescu: Exact. Sau de orchestră. Exact, asta este.
Maria Sofia Gavrilă: De ce dirijorul, la finalul unui concert, dă mâna doar cu vioara întâi? Nu este nepoliticos față de ceilalți membri din orchestră?
Vlad Popescu: Dacă ar da mâna cu toți membrii din orchestră ar lua o oră până să dea mâna cu ei pentru că sunt peste 80. Deci îți dai seama, publicul ar trebui să prelungească concertul cu încă o oră. Să stea în sală și să aplaude. Și ar fi foarte dureros pentru palme. Și atunci dirijorul dă mâna doar cu vioara întâi, cu concert maestrul, pentru că el este reprezentantul orchestrei. Concert maestru este primul violonist de la vioara întâi, cel care conduce orchestra împreună cu dirijorul. Atunci ei dau mâna și dirijorul în felul acesta dă mâna practic cu toată orchestra. Ca să salveze timpul, nu merge la fiecare.
Maria Sofia Gavrilă: Ce sfaturi le dați copiilor pasionați de vioară? Dar părinților?
Vlad Popescu: Copiilor le dau sfatul să fie răbdători și bucuroși de fiecare sunet pe care îl produc la vioară, și curioși. Întotdeauna să fie o joacă studiul la vioară, să nu devină prea serios. Să fie o joacă ce aduce bucurie, o joacă interesantă. Iar părinților, ce să spun …
Maria Sofia Gavrilă: Să încurajeze copiii în continuare.
Vlad Popescu: Da, să îi încurajeze și să îi susțină și să-i asculte mult cântând. Să organizeze mici concerte acasă unde să invite trei – patru prieteni, să facă o limonadă, un tort și să se cânte la vioară. Asta aș zice. Pentru că muzica trebuie împărtășită.
Maria Sofia Gavrilă: În ce locație v-a plăcut cel mai mult să concertați?
Vlad Popescu: Mi-a plăcut foarte mult să concertez la Viena.
Maria Sofia Gavrilă: La Viena?
Vlad Popescu: Da. Și mi-a mai plăcut foarte mult să concertez în Africa de Sud. Am fost în Africa de Sud și acolo sunt niște oameni extraordinar de calzi și primitori. Atâta au aplaudat și s-au bucurat de muzică, eu n-am uitat acele concerte niciodată. În Africa de Sud aș zice, împreună cu Viena, cele două locuri. Și sigur, în Timișoara. Cele trei locuri preferate: Timișoara, Africa de Sud și Viena.
Maria Sofia Gavrilă: Aveți vreo piesă preferată?
Vlad Popescu: Am foarte multe piese preferate. În principal piesele pe care le cânt astăzi sunt piesele mele preferate. Cred că noi, ca și muzicieni avem datoria să ne îndrăgostim de piesele pe care le cântăm. Și atunci să transmitem asta publicului ca și publicul să se îndrăgostească de piese. Mi-e foarte greu să aleg, pentru că sunt atât de multe. Sunt sute. Și să aleg din sute, mi-ar fi foarte greu.
Maria Sofia Gavrilă: Ați organizat cursuri de măiestrie. Ce înseamnă exact acest lucru?
Vlad Popescu: Da. Cursurile de măiestrie înseamnă că primim tineri muzicieni, ca și tine, care vin la Timișoara din toată țara și din toată Europa și se perfecționează alături de un profesor. Asta înseamnă că ei au ore individuale. Adică dacă eu aș fi profesorul și Maria ar fi cursantul, Maria ar primi trei ore individuale cu mine în care ea mi-ar cânta la vioară și eu aș da sfaturi. Aș zice: „aici așa, aici așa, aici să ai grijă” …
Maria Sofia Gavrilă: Ca la școală.
Vlad Popescu: Un fel de ca la școală. Și apoi după aceste trei ore, Maria ar cânta într-un concert.
Maria Sofia Gavrilă: Ați cântat pentru peste 4000 de copii din satele din vestul țării. Cum a fost?
Vlad Popescu: A fost foarte foarte frumos. Și pentru mine concertele acestea sunt cele pe care nu le voi uita niciodată. Să merg în sate și să cânt pentru copilași care nu au mai auzit muzică clasică înainte este atât de frumos și îmi provoacă atât de multă bucurie încât de-abia aștept să o fac din nou.
Maria Sofia Gavrilă: Câteva cuvinte despre Eufonia.
Vlad Popescu: Eufonia este un festival de muzică clasică, aici în Timișoara și în vestul țării, care realizează concerte foarte frumoase. Aseară am cântat la Opera din Timișoara pe scenă, a fost foarte frumos. Organizăm concerte pentru copii, în sate, organizăm cursuri pentru muzicieni, și ce să zic, ne bucurăm toți de muzică, împreună, la Eufonia. Asta e Eufonia, bucuria muzicii.