Fenomen celest spectaculos. Meteorii din coada cometei Halley, vizibili
Un fenomen celest spectaculos e anunțat de stronomi. Săptămâna aceasta vom putea vedea meteorii proveniţi din coada cometei Halley, timp de două zile. Când vor fi vizibili şi de unde, aflaţi în cele ce urmează. Și la ce oră să priviți cerul.
Meteorii din coada cometei Halley vor putea fi observaţi în dimineţile de 5 şi 6 mai, conform unei postări făcute de Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”. În fiecare an în această perioadă planeta noastră se apropie de traiectoria faimoasei comete, iar în atmosferă intră ”mici particule de praf care la frecarea cu aerul produc senzația de stea căzătoare”, se arată în postarea publicată pe Facebook.
Reprezentanții observatorului spun că se vor vedea doar câțiva meteori pe oră și sfătuiesc publicul să privească cerul cu ochiul liber. “Dacă vreţi să vedeţi praf din coada cometei Halley trebuie să priviţi cerul cu ochiul liber, începând cu ora 2,00 – 3,00, până dimineaţă. Nu contează în ce direcţie priviţi, alegeţi o direcţie care să nu fie lângă Lună. Se vor vedea doar câţiva meteori pe oră, destul de rapizi, vizibili doar o fracţiune de secundă. Sunt puţini, mai ales din cauza Lunii, pentru că în teorie ar trebui să se vadă 10 – 20. Puţini, dar preţioşi pentru că provin din coada unei comete celebre”, scriu reprezentanții observatorului.
Mark Twain și cometa Halley
Știați însă că existența unui celebru scriitor e legată strâns de această cometă? Scriitorul Mark Twain s-a născut în anul 1835, exact în ziua în care cometa a apărut pentru prima oară. El a murit în anul 1910, când aceasta a reapărut.
Mark Twain este autorul unor cărți celebre pentru copii, precum Aventurile lui Tom Sawyer, Aventurile lui Huckleberry Finn, Prinț și cerșetor, etc. Dacă nu le-ați citit încă, ar trebui să o faceți, veți descoperi super-aventuri.
”Am sosit cu Cometa Halley în 1835. Va apărea din nou la anul, și mă aștept să mă duc cu ea. Ar fi cea mai mare dezamăgire a vieții mele dacă nu mă duc cu cometa lui Halley. Atotputernicul a spus, fără îndoială: «Aici sunt ciudații ăștia doi, fără rost; au sosit împreună, trebuie să plece împreună»”, a spus Mark Twain, cu un an înainte să moară. Faimosul autor a murit de atac de cord la exact la o zi după ce cometa Halley a ajuns la strălucirea sa maximă pe cer.
ȘTIRI PENTRU COPII te ţine la curent cu ultimele noutăţi. Citiţi site-ul nostru în fiecare zi pentru cele mai interesante știri. Vă invităm să citiți aici un articol despre stele căzătoare. Nu uitați să priviți cerul, iar dacă aveți un aparat performant vă invităm să faceți o poză nocturnă și să o trimiteți la stiri@stiripentrucopii.com pentru a ne a ne arăta.
Dicționar:
Cometa: corp ceresc format din gheață și praf care orbitează în jurul Soarelui. Pe măsură ce se apropie de Soare se încălzește și produce o coadă de gaz
Meteor: fenomen care constă în apariția pe cer a unui punct luminos, reprezentând un corp cosmic pătruns în atmosfera terestră, care se mișcă foarte repede
Nocturn: noapte
Celest: care se desfășoară pe cer
Sursă foto: Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, Goki.ro