CAMPANIA ȘTIRI POZITIVE. Dovadă de empatie – copiii din Spania cântă pe balcoane
Campania știri pozitive. Dovadă de empatie și devotament în această perioadă. Nu se pot întâlni afară pe terenul de joacă pentru a se bucura de copilărie, dar au găsit o metodă prin care pot fi toţi împreună. Copiii din Spania au cântat pe balcoane pentru a se înveseli în mijlocul pandemiei de coronavirus. Cum au emoţionat întreaga lume? Citiţi în cele ce urmează.
Spania este cunoscută pentru oameni veseli și calzi. Copiii şi adulţii au ieşit acum cateva zile pe balcoane pentru a cânta la unison melodia ”Hola don Pepito, hola Don Jose”, cu ocazia zilei tatălui.
”Întâlnirea” a fost anunțată pe WhatsApp și pe rețelele sociale unde s-a stabilit ora la care să înceapă muzica. Inițiativa a fost destinată tuturor copiilor izolați din cauza pandemiei de coronavirus. Evenimentul a început la ora locală 19,00, când toți au ieșit pe balcoane sau la ferestre și au cântat faimosul cântec spaniol ”Hola don Pepito, hola Don Jose”. Spaniolii au dat tonul muzicii în funcție de cartier și oraș. ”Vor începe să cânte locuitorii care au numere impare, iar cei care locuiesc la numere pare vor răspunde”, spunea mesajul care îi convoca.
Au apărut mesaje și filmulețe impresionante pe rețelele sociale. ”Scopul meu este să supraviețuiesc pandemiei pentru a putea povesti mai târziu nepoților mei că am luptat împotriva virusului în 2020 cântând pe balcoane melodia “Hola don Pepito, Hola don Jose”, a spus Manuel Bartual, un comic spaniol pe contul său de twitter. Până și angajații serviciilor de urgențe care patrulau pe străzi s-au alăturat prin cântec și dans.
Petrecere cu baloane pe balcon
Pe același principiu al solidarității vinerea trecută a fost zi de ”fiesta” pe balcoanele spaniole. Vineri la ora locală 14,00 toți părinții care au copii micuți au ieșit pe balcon pentru a face o petrecere cu baloane și muzică. Petrecerea a fost organizată pentru a-i răsplăti pe micuții care trec peste această perioadă de izolare cu răbdare.
Aceste mici evenimente se alătură omagierilor zilnice de pe balcoane pe care spaniolii le fac în cinstea personalului medical și a profesioniștilor care se află în prima linie în această perioadă. Omagiile organizate la ora locală 20,00 au devenit deja tradiție în țara sud-europeană, de când Guvernul a decretat stare de alertă și izolare la domiciliu.
Spania nu este singura țară unde oamenii cântă de la balcoane. În Italia se întâmplă același lucru. Reamintim că Spania este a doua cea mai afectată țară europeană de virusul COVID-19. ȘTIRI PENTRU COPII vă ține la curent cu ultimele noutăți. Puteți citi aici un articol despre fabricile de confecții și designeri care fac măști de protecție și le donează. Nu uitați că trebuie să rămâneți în case pentru a vă proteja.