Dacă săptămâna trecută v-am vorbit despre periuța de dinți, astăzi vă povestim despre pasta de dinți și evoluția pe care aceasta a avut-o de-a lungul anilor. Igiena orală este foarte importantă, iar periuța de dinți și pasta sunt două elemente de bază. Egiptenii au fost cei care au creat primii o pastă de dinți acum 7000 de ani, înainte de a apărea periuțele. Grecii și romanii au început să folosească soluții de curățare în jurul anilor 500 î.Hr.

„Pasta de dinți” de altădată

Când spunem că invențiile au schimbat viața oamenilor chiar nu glumim. Și o să vă convingeți imediat și voi. În zilele noastre avem fel și fel de paste de dinți, fiecare promițând tot mai mult. Acum mulți, mulți ani, în primul secol d.Hr., oamenii se spălau pe dinți de trei ori pe an cu sânge de țestoasă. Pentru a proteja gingia se folosea cenușă obținută din picioare de capră și capete de iepuri și șoareci. Pe post de apă de gură se folosea vin pur și urină veche, păstrată în anumite condiții. Pentru o respirație proaspătă oamenii se foloseau de lapte de capră.

În secolul IX a fost inventat un tip de pastă de dinți de către arabul Ziryab, designer și muzician. Aceasta a fost destul de populară în Peninsula Iberică. Deși nu se știe ce conținea, oamenii o apreciau deoarece funcționa și avea și un gust plăcut. Prima rețetă de pastă de dinți modernă a fost gândită în 1780. Ea conținea pâine arsă făcută scrum, un praf roșu obținut din mai multe plante, scorțișoară și alaun.

Pastele de dinți au devenit populare prin secolul al XIX-lea. Ele erau sub formă de pudră și aveau în compoziție de cele mai multe ori cărbune pisat. De asemenea, oamenii se foloseau și de căpșuni. Acestea erau considerate un remediu natural pentru tartru și o respirație proaspătă. În aceea perioada pastele de dinți conțineau castane, săpun, cretă, oase de sepie și ulei de trifoi. Prin 1850 revista Farmers Almanac sugera o nouă rețetă mai eficientă formată din miere, smirnă și salvie. Mai târziu, în 1873 compania Colgate a început să producă pastă de dinți în masă, însă aceasta se vindea la borcan.

Pasta de dinți la tub

Pasta de dinți pe care o folosim cu toții astăzi, cea la tub, a apărut pentru prima dată în 1892. Ea a fost inventată de către doctorul Washington Sheffield. Patru ani mai târziu, compania Colgate a renunțat la borcane copiindu-l pe Sheffield și punând pasta de dinți în tuburi.

În secolul XX a apărut și pasta cu fluor. Aceasta se numea „Tanagra” și a fost dezvoltată de către chimistul Albert Deniger la începutul anilor 1900, în Germania. Abia peste 50 de ani a fost aprobată și în Statele Unite. Asta după un studiu îndelungat care a dovedit faptul că fluorul este benefic pentru dinți. Acesta ajută la prevenirea cariilor dentare în două moduri diferite, conform Colgate. Pe de-o parte, se acumulează în oasele aflate în creștere și în dinții în curs de formare ai copiilor, întărind smalțul dentar înainte de erupția dinților. Atât la cei de lapte cât și la cei permanenți. Pe de altă parte, fluorul ajută la întărirea smalțului dentar al adulților.

Pasta colorată, cu dungi, a apărut în 1955. Ea a fost inventată de către americanul Leonard Marraffino, însă nu aducea vreo îmbunătățire formulei. Era doar mai atractivă din punct de vedere vizual. Mai târziu, pe la sfârșitul anilor 1980, a apărut și pasta de dinți pentru albire, aceasta fiind promovată de compania Rembrandt. De atunci și până azi industria pastei de dinți s-a dezvoltat. Avem paste de dinți care luptă împotriva carilor, a tartrului, a infecțiilor gingivale etc.

Dicționar

Alaun: nume dat sărurilor pe care le formează sulfatul de aluminiu cu diferiți alcalini; mai cunoscut este cel de potasiu (popular piatră-acră), folosit în farmacie, vopsitorie, tăbăcărie, în industria hârtiei etc.

Sepie: moluscă marină cu corpul oval, prevăzut cu zece brațe acoperite cu numeroase ventuze și cu o cochilie calcaroasă internă și care, când este atacată, elimină o secreție negricioasă dintr-o „glandă de cerneală”, tulburând apa din jur;

Smirnă: rășină extrasă din scoarța unui arbore exotic (Styrax benzoin), care arde răspândind un miros caracteristic și care se folosește în medicină, în parfumerie, la ceremoniile religioase și la îmbălsămare;

Salvie: mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze lanceolate, cu flori albastre, violete, mai rar albe, originar din sudul Europei, cultivat ca plantă ornamentală și (pentru frunzele sale) medicinală.

Sursă: doctoruldedinti.info

Sursă foto: pixabay.com/Bru-nO, pixabay.com/Nouchkac

Articolul Invențiile au schimbat viața oamenilor. Pasta de dinți și evoluția ei apare prima dată în Stiripentrucopii.