Șaisprezece ani mai târziu, Tom și-a împlinit visul. El și Matty Lee au câștigat titlul olimpic la sărituri sincron de la 10 metri.

După 16 ani, Tom și-a împlinit visul de a lua medalia de aur la Olimpiadă. El și Matty Lee au câștigat titlul olimpic la sărituri sincron de la 10 metri. În timpul ceremoniei de premiere tânărul a lăcrimat, copleșit de emoție pentru marea sa realizare. Dar  și pentru drumul care l-a adus pe podium.

Tom și-a împlinit visul depășind toate obstacolele

De mic copil era batjocorit la școală. În adolescență și-a pierdut tatăl în vârstă de numai 40 de ani. A trăit cu teamă până în 2013, când și-a declarat orientarea sexuală.

Acum, la vârsta maturității, Daley este cel mai premiat săritor în apă, dar faima sa depășește sportul. El a devenit unul dintre cei mai cunoscuți atleți gay, un model pentru cei din comunitatea LGBTQ+. La 27 de ani, el însuși tată, este impresionat de „concentrarea și obsesia” de care a dat dovadă în copilărie.

„Am crezut că voi câștiga o medalie la Olimpiada de la Rio, dar a rezultat exact opusul. Mi se părea sfârșitul lumii”.

Tokyo, a patra Olimpiadă la care participă, reprezenta ultima sa șansă la podium.

„Fiul meu avea nevoie să mă vadă câștigând o medalie de aur și este un sentiment minunat că a putut să o facă, chiar dacă doar la televizor”, declară Tom.

Cum a început povestea lui Tom

Daley a trăit întotdeauna cu gândul la Olimpiadă. Își amintește cum, la 11 ani, îi privea pe atleții  britanici câștigând argintul la sărituri 10 metri platformă sincron la Atena în 2004.

După 4 ani, Daley se califica pentru Olimpiada de la Beijing (2008) la doar 13 ani.

Între timp, însă, avea dificultăți la școală pentru că unii oameni îl invidiau. A schimbat școala, iar la 15 ani a devenit dublu campion mondial la sărituri. Alături de el s-a aflat tot timpul tatăl său, care i-a declarat atunci că e cel mai mândru părinte.

Din nefericire, în 2006 tatăl lui a fost diagnosticat cu tumoare cerebrală. În 2011, cu 14 luni înainte de Olimpiada de la Londra, a decedat. Chiar și în ultimele sale zile era îngrijorat doar de calificări și participarea la Olimpiadă.

Deși trecut printr-o experiență dramatică, Daley a câștigat medalia de bronz. În perioada următoare a renunțat la sărituri, a fost copleșit de emoții și a trebuit să consulte un terapeut.

Revenirea lui Tom

La 19 ani, în 2013, a revenit la Campionatele Mondiale de la Barcelona, unde a terminat pe locul 6. Apoi a făcut călătoria la Los Angeles, care i-a schimbat viața. Acolo l-a întâlnit pe viitorul lui soț, producătorul și scenaristul premiat cu Oscar, Dustin Lance Black.

Având susținerea sa, în 2013 a ieșit public și și-a declarat orientarea sexuală. A urmat plecarea la Londra, un nou antrenor și medaliile au început să apară: aur la Glasgow în 2014, bronz la Campionatul Mondial în 2015.

Când colegii lui de echipă, Jack Laurie și Chris Mears, au devenit  primii campioni olimpici britanici, și-a amintit că acesta era și visul lui.

Deși a stabilit un nou record olimpic în calificări, nu a reușit să intre în finală. A promis să revină la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Activismul lui Tom Daley

Inspirat de activismul soțului său în campaniile LGBTQ+, Daley a cerut Commonwealth-ului să accepte homosexualitatea. El a arătat că în 37 de țări (din 53) era ilegal pentru sportivii olimpici să fie într-o relație cu cineva de același sex.

A avut curajul să declare că „homophobia este foarte mare în sport”.

În 2016, bolnav de pneumonie, credea că este la sfârșitul carierei. Dar apariția fiului său l-a readus la forma cea mai  bună. Campion european de 5 ori, multiplu medaliat, Daley face yoga pentru a putea să se mențină în topul celor mai buni sportivi ai lumii .

Tom și-a împlinit visul

Astfel, a ajuns la Tokyo, după cum singur mărturisește,  „mai puternic mental” decât oricând în cariera sa. După ce i-a văzut evoluând pe favoriți, sportivii chinezi, a știut că nu au fost destul de buni pentru aurul olimpic. El și colegul său, Matty Lee, au dat totul și au reușit să devină noii campioni olimpici la sărituri.

Victoria lor a reprezentat pentru Daley mai mult decât o medalie. A fost finalul unei călătorii începută cu tatăl său în urmă cu 20 de ani. Dar a fost și un semnal despre importanța incluziunii sociale și depășirea adversității.

„Când eram copil mă simțeam diferit și singur. Simțeam că nu voi fi nimic niciodată pentru că societatea nu dorea să fiu cel care eram”.

„Nu contează cine ești și de unde vii, poți să devii campion olimpic. Pentru că eu am făcut-o”, spune campionul olimpic Tom Daley.

Dicționar

LGBTQ+:  este o prescurtare care se referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală, transgen, queer.

Incluziunea sociala: un ansamblu de măsuri care fac parte din domeniul protecției sociale, al ocupării forței de muncă, al sănătății, securității și culturii, care asigură participarea activă a tuturor categoriilor de persoane în toate domeniile.

Adversitate:  împrejurare potrivnică, situație grea.

Sursa foto Getty Images

De la victimă a bullying-ului, la scriitor. Povestea lui Robert

Articolul Tom Daley și-a împlinit visul din copilărie de a deveni campion olimpic apare prima dată în Stiripentrucopii.

Scrisoare de la Călător în Bascheți, pentru copilul de azi, adultul de mâine: „urmează-ți visul și vei fi fericit!”

”Bine te-am regăsit, copilărie!

Suntem Laura Vereha și Sebastian Secan, inițiatorii proiectului „Călător în Bascheți”, unul dintre cele mai citite bloguri de travel din România și travel bloggerii care s-au încăpățânat să-ți arate România frumoasă, neștiută, uimitoare, cu locuri despre care n-ai bănui că sunt la noi în țară, precum și destinații de poveste din străinătate.

Am călătorit împreună în peste 45 de țări, de pe cinci continente: din Europa, America de Nord, America de Sud, până în Asia și Africa. Am vizitat de la metropolele – emblemă ale lumii – din Sao Paulo, Hong Kong, Mexico City, Singapore sau Tokyo – până la idilicele insule exotice – Seychelles, Mauritius, Capul Verde sau Maldive. Am vrut să vedem, mai întâi, lumea ca să ne întoarcem acasă și să apreciem mai mult România, locul pe care noi îl numim cu drag „acasă”.

Începutul poveștii

Povestea noastră a început din pasiunea pentru călătorit. Până acum două luni eram jurnaliști, reporteri de televiziune, ne făceam meseria cu aceeași pasiune cu care călătoream. Împrumutam timp de la job, weekeend-uri prelungite în care să fugim într-un colț de lume sau hai hui prin România. Până într-o zi, când ne-am dat seama că a venit vremea să ne urmăm visul: acela de a fi călător în bascheți cu normă întreagă, pentru că pasiunea noastră cerea timp și libertate.

Ne-am dat demisiile, în plină pandemie, un lucru nebunesc, ar spune mulți, dar pentru noi a fost acel moment când ne-am uitat în oglindă și am văzut, de fapt, ce vrem noi de la viață: să fim doar călători în bascheți.

Televiziunea ne-a educat și ne-a făcut ceea ce suntem astăzi. Ne-a dat adrenalină cât pentru zece vieți, am trăit intens și frumos, dar ceva în interiorul nostru s-a schimbat. Ne-am regăsit pe noi. Când ritmul este atât de intens, simți că ai nevoie de o pauză. Așa că am decis să punem jobul pe „hold”, să descoperim locuri frumoase și să le arătăm românilor țara asta minunată. Ne doream demult să facem pasul acesta, dar vremurile nu ne-au lăsat sau nu ne-au făcut să fim siguri că este momentul să spunem stop și să o luăm de la capăt.

„Cea mai bună decizie”

Acum, dacă ne uităm în urmă, putem spune că a fost cea mai bună decizie. Și ne mirăm de ce nu am avut curajul să o luăm mai devreme. Viața ni s-a schimbat radical: nu mai trăim după ceas, nu mai știm ce înseamnă stres și nici presiune. Putem munci de oriunde: de pe o plajă sau dintr-un vârf de munte. Pare un dream job, cu toate că există și greutăți. Dar este un sentiment unic să ai un vis de când te știi și să-l vezi împlinit.

Viața te va duce doar acolo unde vrei tu să te ducă. Tu vei face alegeri, tu vei îmbrățișa profesii, vei cunoaște succesul, dar și eșecul, te vei bucura, vei suferi, însă să nu uiți că mereu trebuie să asculți ce-ți va șopti inima. Va fi reperul tău pentru viitor, pentru atunci când vei face planuri. Alege înțelept, alege cu inima, și doar așa vei cunoaște fericirea adevărată și împlinirea.

Cu drag, Călător în Bascheți

Ne poți urmări pe Tik Tok, Facebook, Instagram și pe site: calatorinbascheti.ro”.

Articolul EXCLUSIV. Povestea Laurei și a lui Sebastian, doi jurnaliști care vor să vadă toată lumea. Sfaturi pentru copii apare prima dată în Stiripentrucopii.

Să fii copil este un lucru incredibil deoarece ești curios să înveți orice. O pictură misterioasă își dezvăluie secretele dacă vorbești cu artistul care “i-a dat viață pe pânză”. Ai emoții? Este absolut normal să te simți așa când ai în față un om premiat în multe țări europene, care are o meserie de care este ”îndrăgostit ca în prima zi”. Artistul te va încuraja să reușești. Așa s-a creat legătura dintre intervievat și mic reporter în acest material. Discuția dintre Sorin și Amalia a devenit tot mai profundă pe măsură ce eleva punea întrebări.

Despre ce înseamnă artist vizual

Amalia Păscuţă: Cum vă place să fiți numit? Pictor sau artist vizual?

Sorin Nicodim: Depinde, uneori pictor, alteori artist vizual, dar cred că artist vizual este mai potrivit pentru mine.

Amalia Păscuţă: Ce este acela un artist vizual?

Sorin Nicodim: Este de fapt un om care folosește diferite tehnici plastice. El nu face doar pictură, face fotografie, film, video și sculptură. El poate să facă mozaic, tapițerie. De exemplu, eu am terminat o secție unde am făcut tapițerie la facultate.

Amalia Păscuţă: Dacă ar fi să-l descrieți pe Sorin Nicodim ca pe un personaj, ce ați spune despre el?

Sorin Nicodim: Ar fi foarte greu să mă descriu pe mine. Ar trebui să spun că iubesc foarte mult această meserie de când eram mic, de la 6-7 ani până acum și o profesez în continuare.

Copilărie de artist

Amalia Păscuță: Cum erați în copilărie?

Sorin Nicodim: În copilărie mergeam cu tatăl meu pe dealurile din împrejurimea râului Trotuş, în zona Moldovei, în orașul Târgu Ocna și urmăream scorburi care îmi inspirau diferite elemente. Spre exemplu oameni sau păsări. Deci vedeam în fiecare scorbură sau bucată de lemn din pădure diferite personaje, diferite vietăți. Țin minte seara când adormeam că mă uitam pe perete și lumina de afară crea niște umbre. Mie îmi plăceau enorm acele umbre, iar la un moment dat m-am apucat să pictez și eu niște umbre.

Amalia Păscuţă: Când ați avut primul contact cu arta? De la ce vârstă ați început să pictați?

Sorin Nicodim: Cred că de la 5-6 ani, așa. Îmi aduc aminte că am plâns într-o iarnă când tata s-a dus într-o inspecție pe Valea Trotușului și am vrut să merg și eu pentru a face peisaj, dar tata mi-a spus ”Cum să faci? E frig afară! E iarnă!”. Așa că am plâns atunci în hohote. Țin minte că mama mi-a tăiat mănușile la degete pentru a putea ține creionul în mână. Pentru mine nu era o problemă că afară era frig, ger, zăpadă. Eu stăteam cu mânuța și încercam să desenez niște brazi, dar toate aceste lucruri au fost cultivate de tatăl meu. Mergeam cu el în natură, luam peisaje și am învățat cum să măsor. Știam de cuvântul proporție. Spre exemplu, estimam de câte ori intră o casă într-un copac. Nu faci casa atâta și copacul atât (gesticulează folosind mâna).

Arta sau o meserie cu bani mulți

Amalia Păscuţă: Ați fost susținut de familie la început? Sau v-au spus să alegeți o meserie care aduce bani?

Sorin Nicodim: Nu, ei nu s-au gândit la așa ceva. În primul rând au văzut că îmi place. Eu când eram mic am ales de pe tavă un creion, i-ar părinților le-a plăcut și mi-au cultivat talentul pe care îl aveam nativ, genetic. În clasa a-II-a m-au dat unui profesor de pictură care era mult mai în vârstă decât mine. Am început să pictez în ulei cu dânsul. Când se termina școala sau orice altceva ei îmi făceau un cadou. Cadoul știi ce era? Un album de artă deoarece îmi cultivau pasiunea. M-au ajutat și mult mai târziu! M-au ajutat la întins pânzele și la preparat cartoane. Țin minte și acum cum făceam preparatul cartonului deoarece este ca și pielea. Pe carton nu poți picta direct. El trebuie preparat deoarece suge culoarea.

Expoziții și inspirație

Amalia Păscuţă: Ați avut atât de multe expoziții. Care este lucrarea dumneavoastră de suflet?

Sorin Nicodim: Nu pot să spun că am o lucrare de succes. Sunt mult mai multe lucruri care m-au marcat în viață. Pot să spun care este una dintre primele mele lucrări. Când am fost la București în atelierul unchiului meu, fratele tatei și renumitul pictor Ion Nicodim am văzut o tipsie cu căpșuni și m-am apucat să fac acele căpșuni. Îmi amintesc că am început pe loc să le desenez și să le pictez. Le am și acum pentru că tata mi-a păstrat tot ce am făcut, toate lucrările chiar și cele mai mici desene le-a păstrat. Au fost și niște expoziții cu ele la Casa de Cultură de la Târgu Ocna. Cred că am avut în copilărie acolo 15 expoziții. Toată lumea se uita și se minuna când le vedea. Părinții m-au încurajat foarte mult.

Amalia Păscuţă: Cum vă vine inspirația?

Sorin Nicodim: Inspirația? Enescu spunea că inspirația este 1%, iar restul de 99% este muncă și joacă. Când îți place ce faci este ca un joc. Inspirația este un fel de joc.

Schița și importanța ei

Amalia Păscuţă: Cât durează pictatul unui tablou? Ce tehnică folosiți? De unde vă procurați materialele pentru pictură?

Sorin Nicodim: Durează mult să faci un studiu. Asta înseamnă că te pregătești ca la școală începând din clasa a-II-a, a-III-a, a-V-a sau mai târziu. Un studiu nu se face în cinci minute ca o schiță. Cum spuneam și mai devreme. Te inspiră o idee și îți faci o schiță, dar studiul durează două, trei ore, poate. Este ca la pian când începi să studiezi melodia după note. Pictatul îți dezvoltă mult mai multe lucruri decât simplul joc pe tabletă.

Amalia Păscuţă: Faceți schițe înainte sau pictați direct?

Sorin Nicodim: La început îți faci un desen, dar uneori poți să ai desenul în minte, iar dacă ai trecut prin studiu și multă muncă, poți direct să lucrezi. Este ca la o casă, structura ei: temelia și zidurile. Nu poți face o casă fără zid și temelie, nu? Devine o casă doar în imaginație, nu și concret. Așa e la pictură.

Amalia Păscuţă: Ați expus atât în țară, cât și în străinătate. Unde vă simțiți mai apreciat?

Sorin Nicodim: Bineînțeles că în țară. Pentru a fi internațional trebuie să fii în primul rând recunoscut național și de colegii tăi de profesie. Este foarte important.

Artist pe pânză și în bucătărie

Amalia Păscuţă: Ce altceva vă mai place să faceți?

Sorin Nicodim: Îmi place foarte mult să gătesc. Uneori îmi spun că poate eram un bucătar mai bun decât pictor. Îmi place să fac sarmale. Le fac într-un vas din acela de ceramică, de pământ. Clădesc sarmalele frumos: un rând cu frunze de viță apoi unul cu frunze de varză și tot așa. Parcă le simt gustul deja. Dulciuri nu mă pricep să fac. Am încercat de câteva ori, dar nu am reușit. În schimb sunt alte lucruri care îmi ies perfect.

Amalia Păscuţă: Cum ar arăta un tablou cu un fel de mâncare preferat?

Sorin Nicodim: Nu știu pentru că nu am pictat până acum. Chiar mi-ai dat o idee. Pot încerca să pictez lucruri pe care le gătesc. Eu fac o musaca extraordinară, fără carne. Pun doar ceapă, roșii mari cărnoase, mărar, pătrunjel cimbru, bineînțeles că pun și vinetele. Acestea sunt nelipsite și pun strat cu strat și iese ca un fel de mozaic. E fain!

Mesaj pentru cititori Amalia Păscuţă: Ce mesaj le transmiteți cititorilor de la ȘTIRI PENTRU COPII?

Sorin Nicodim: Le spun să se joace și să încerce laturile acestea care țin de spirit și de suflet: muzică, pictură, dans, orice. Sunt foarte importante deoarece implică și cunoștințe, dar și simțul proporției sau simțul tactil. Aceste lucruri ne ajută să devenim oameni maturi cu dragoste și sensibilitate față de aproapele nostru. Ceea ce este foarte important.

Dicționar:

Tipsie: tavă

Acest interviu este publicat în cadrul campaniei “Micii jurnaliști, în dialog cu marii oameni de cultură din Timiș, pe www.stiripentrucopii.com” – acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Timiș.

Campania a debutat în luna iulie și va continua până la sfârșitul anului. Colaboratorii noștri, jurnaliștii juniori, sunt tineri și copii în vârstă de până la 18 ani din județul Timiș. Vă invităm să vă alăturați campaniei.

Copiii și tinerii interesați să colaboreze cu ȘTIRI PENTRU COPII sunt invitați să ne scrie la stiri@stiripentrucopii.com. Ei vor fi inițiați în tainele jurnalismului și vor intra în contact cu oameni fascinanți și o lume minunată, cea a culturii!

Articolul Interviu cu Sorin Nicodim, unul dintre cei mai iubiți pictori din Banat. O poveste de suflet! apare prima dată în Stiripentrucopii.