Warning: Cannot modify header information - headers already sent by (output started at /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/index.php:1) in /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/wp-includes/feed-rss2.php on line 8 Thomas Alva Edison – Stiripentrucopii https://stiripentrucopii.com Wed, 03 Apr 2024 17:40:40 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.4.4 https://stiripentrucopii.com/wp-content/uploads/2024/04/cropped-cropped-logo-nou-stiripentrucopii-32x32.png Thomas Alva Edison – Stiripentrucopii https://stiripentrucopii.com 32 32 Invențiile au schimbat viața oamenilor. Becul și curiozități despre el https://stiripentrucopii.com/2024/04/03/inventiile-au-schimbat-viata-oamenilor-becul-si-curiozitati-despre-el/ Wed, 03 Apr 2024 17:00:17 +0000 https://stiripentrucopii.com/?p=34342 Felul în care trăim, confortabil, se bazează pe obiecte care ne fac viața ușoară. Nici nu ne gândim cum au apărut ele. Folosim un pix ca să luăm notițe, deschidem […]

Articolul Invențiile au schimbat viața oamenilor. Becul și curiozități despre el apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>
Felul în care trăim, confortabil, se bazează pe obiecte care ne fac viața ușoară. Nici nu ne gândim cum au apărut ele. Folosim un pix ca să luăm notițe, deschidem robinetul ca să ne spălăm pe mâini. Pornim televizorul. Sunt doar câteva exemple. Practic, trăim înconjurați de obiecte care dacă ar dispărea ne-ar pune în imposibilitatea de a mai ști cum să acționăm. Fiecare obiect a fost inventat de un inventator sau de un grup de oameni cu minți luminate care au gândit înaintea timpului lor. Unele  dintre ele au fost inventate întâmplător! Fără aceste invenții viața ar fi altfel. ȘTIRI PENTRU COPII și-a propus să aducă în atenție invențiile care au schimbat viața oamenilor, în fiecare marți. Astăzi vorbim despre bec și despre inventatorii lui.

Becul este unul din obiectele fără de care, cu siguranță viața noastră ar fi complicată. Înainte de a fi inventat oamenii foloseau lămpi și chiar lumânări. Becul a fost inventat nu de una, ci de două persoane. Invenția îi aparține lui Thomas Alva Edison din Statele Unite ale Americii (vezi imaginea de mai jos) și lui Sir Joseph Wilson Swan din Anglia. Primul care a gândit și a creat becul a fost Sir Joseph Wilson Swan, însă el nu a reușit să țină vidul în interior. Mai târziu acest lucru a reușit să-l facă Thomas Edison cu ajutorul unui filament. Becul creat de cei doi a reușit să lumineze timp de 40 de ore încontinuu.

Ca perioadă, becul a fost inventat cu sute de ani în urmă, undeva în toamna anului 1879. După ce au reușit să facă această descoperire și după câteva conflicte cei doi inventatori au deschis compania Edison – Swan United. Aceasta a reușit să ajungă cea mai mare producătoare de becuri din lume, conform electric14.ro.

Invențiile au schimbat viața oamenilor. Becul și curiozități despre el

Curiozități despre bec

De-a lungul timpului becul a fost îmbunătățit și au apărut fel și fel de modele. Cele mai importante și cele mai cunoscute becuri sunt cele fluorescente, cele cu incandescență, cele cu halogen și ledurile. În cele ce urmează vă prezentăm câteva curiozități referitoare la bec. Shelby este un bec care atârnă de tavanul unei unități de pompieri din Livermore, o localitate din Statele Unite ale Americii. El luminează de peste 100 de ani, prima dată fiind aprins în anul 1901.

Sunt peste 20 de oameni care și-au adus contribuția pentru a perfecționa becul, scrie shtiu.ro. Thomas Edison a brevetat peste 1000 de invenții de-a lungul vieții. Pe lângă contribuția sa la inventarea becului acesta a inventat și multe aparate folosite în industria cinematografică. Un bec led are capacitatea de a lumina continuu timp de trei ani, ceea ce înseamnă peste 26 de mii de ore.

Invențiile au schimbat viața oamenilor. Becul și curiozități despre el

Dicționar

Vid: care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu;

Filament: fir metalic foarte subțire din interiorul becurilor electrice sau al tuburilor electronice, care devine incandescent la trecerea curentului electric;

Incandescență: stare a unui corp care, datorită temperaturii ridicate, emite lumină (și radiații infraroșii).

Sursă foto: pixabay.com/WikiImages, pixabay.com/Bru-nO, pixabay.com/ColiN00B

Invențiile au schimbat viața oamenilor. Nasturii, elemente mici, dar foarte utile

Articolul Invențiile au schimbat viața oamenilor. Becul și curiozități despre el apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>