Bullying-ul e o problemă tot mai răspândită, mai ales printre elevi. Fenomenul trebuie să înceteze, însă până să reușim asta e nevoie să știm ce avem de făcut. La Timișoara […]
Finalul lunii martie și începutul lunii aprilie au fost perioade în care elevii au avut multe emoții. În funcție de ciclul școlar pe care îl încheie, aceștia au susținut simulările. […]
Fie că suntem în familie, printre prieteni sau la școală, e important să știm cum să ne comportăm. Asociația Écolage derulează proiectul „Maniacii de maniere”, acesta constând într-o serie de clipuri […]
Luna aceasta un nou spectacol a intrat în colecția Teatrului Ion Creangă. Cei mici sunt invitați să urmărească spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”. Reprezentațiile au loc atât în 16 aprilie, […]
A mai rămas puțin timp până când își va face apariția Iepurașul, cel pe care toți copiii îl așteaptă cu nerăbdare. Însă ce știți voi despre aceste animale? Dacă nu […]
În perioada 30 mai – 3 iunie are loc TeamEdu- Festivalul educației din Timiș. Proiectul e derulat de Inspectoratul Școlar Județean Timiș în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Timiș, Consiliul […]
Joi, 14 aprilie, de la ora 19:30, în sala 10 din Cinemax Veranda Mall Bucureșți, are loc premiera filmului documentar Faces of Autism, episodul pilot „David. Drumul către ceilalți”. Spectatorii […]
Săptămâna aceasta, mai exact luni, în 11 aprilie, în Senatul României a fost votat un proiect important. România urmează să aibă un Muzeu Național al Revoluției Anticomuniste.
Copiii, dar nu doar ei, sunt invitați, sâmbăta aceasta, 16 aprilie, la ATELIERUL DE COLAJ DE PRIMĂVARĂ – ȘTIRI PENTRU COPII. Evenimentul are loc începând cu ora 17:00 în cadrul […]
Peste mai puțin de trei luni, mai exact în perioada 7 – 10 iulie, are loc, la Constanța, cel mai mare festival de pe plajă din Europa. Se anunță distracție […]
Felul în care trăim, confortabil, se bazează pe obiecte care ne fac viața ușoară. Nici nu ne mai gândim cum au apărut ele. Folosim un pix ca să luăm notițe, […]