La nivelul Ministerului Educației, au fost dispuse mai multe măsuri imediate privind limitarea riscului seismic în școli.
La nivelul Ministerului Educației, au fost dispuse mai multe măsuri imediate privind limitarea riscului seismic în școli.
Știrile contradictorii și supozițiile legate de pandemie și situația politică au creat confuzie atât in rândul părinților, cât și a cadrelor didactice. Potrivit structurii inițiale a anului școlar de luni urmau să intre în vacanță elevii din învățământ […]
Pandemia a mutat școala în online, iar această modificare pune în pericol viitorul mai multor copii. Mii de elevi riscă să nu-și poată încheia media pe semestrul I. ȘTIRI PENTRU […]
Ce trebuie să facă școlile urgent? În perspectiva încheierii semestrului I, Ministerul Educației face unele precizări. Astfel, toate unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare, sunt anunțate că trebuie să […]
#EducațiaContinuă online. Sub genericul #EducațiaContinuă, Ministerul Educației și Cercetării și Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române organizează o serie de întâlniri online. Acestea sunt dedicate […]
După cum bine știți, pe data de 9 noiembrie, toată activitatea elevilor s-a mutat în spațiul online. Având în vedere că situația nu se îmbunătățește, cu toții ne întrebăm ce […]
Ministerul Educației și Cercetării propune o listă cu 5 obiective. De asemenea, invită operatorii/companiile IT, societatea civilă și mediul guvernamental să contribuie la conturarea acestui proiect de țară cu expertiza […]
Toți profesorii își vor desfășura activitatea didactică online începând de luni. Aflați care sunt măsurile luate de Ministerul Educației și Cercetării pentru a se asigura că elevii vor primi o […]
Elevii români cu performanţe școlare vor fi supravegheați și susținuți cum trebuie pentru a se dezvolta. Ministerul Educației va înființa Centre de Excelență în fiecare județ și în municipiul București. […]
Monica Anisie, Ministrul Educației și Cercetării, invită mediul privat la o acțiune comună privind digitalizarea educației. Aflați ce a avut de spus Ministrul într-un comunicat de presă.
Educația românească se digitalizează. Proiectul SMART-Edu își propune să creeze o Românie educată și adaptată la nevoile viitorului. Află cum poți să propui și tu modalități de a îmbunătăți viitorul […]
Începând din data de 22 octombrie s-a lansat „Sportul se Joacă”, o platformă online care încurajează mișcarea. Programul promovează exerciții distractive cu scopul de a inspira adulții din țara noastră […]